Alăturându-se unor formaţii instrumentale cu componenţă diversă, profesorul şi omul de cultură Radu Rădescu şi-a propus, de câţiva ani încoace, nu doar să ne readucă în atenţia vlăguită de numeroasele atacuri mediatice devalorizante imaginea câtorva capodopere cinematografice ale veacului trecut, ci şi să le "îmbrace" sonor într-un inedit strat metastilistic.
Alegând de această dată pelicula lui Victor Sjöström, The Wind (1928), Radu Rădescu s-a integrat în grupul hibrid Foley'Ala (Alin Zăbrăuţeanu - sound artist: compoziţie, multimedia; Marian "Rufi" Cîţu - sound artist: multimedia, indie-air; Alexandra Andrieş - visual artist, voce; Radu Rădescu - efecte, zgomote, percuţii de culoare, texte originale), optând pentru ilustrarea imaginii cu un amestec alcătuit din elemente de sound-design specifice montajului cinematografic (zgomote de "foley" alături de efecte electronice speciale, menite să sublinieze, printr-o exprimare directă, tensiunea emoţională a compoziţiei cadrelor) şi un contrapunct muzical care reinterpretează afectiv stările de spirit ale personajelor, prin prisma unui timp şi spaţiu nedefinit, aparţinând universalităţii.
Dominând ameninţător şi obsesiv evoluţia caracterelor din lungmetrajul lui Sjöström, vântul sparge bariera fenomenelor naturale, devenind el însuşi un personaj hipnotizant a cărui imagine prefigurează apariţia "celor patru călăreţi ai Apocalipsei". Textele profund sugestive concepute de Radu Rădescu şi încredinţate spre rostire Alexandrei Andrieş, încadrate într-o suită de onomatopee şi trasee melismatice cu iz incantatoriu, au nuanţat reflexiv discursul sonor, reconturând dialogurile vocal-instrumentale. Şi dacă textura imaginii filmice implica, firesc, doar cele două dimensiuni redate prin intermediul proiectorului, construcţia ambianţei sonore, aflată într-o continuă metamorfoză live-electronics, completa adâncimea spaţiului, reverberând - la propriu şi la figurat - sensurile cuvintelor.
"N-am cum scăpa, nu e chip. Sunt captivă în pustiu. M-a aflat, m-a aflat... Aici, în colivia de nisip şi răsuflări îngheţate de niciunde. A venit după mine. Mă arde în movile de scrum. Mă suie în trăsura cu vizitiu de ceară, mână încet şi o ia pe drumul cel lung..." şopteau - în viziunea inspirată a textelor lui Radu Rădescu - gândurile îngrozite ale personajului Letty, redate vizual cu o forţă dramatică extrem de convingătoare de către marea Doamnă a filmelor mute, Lillian Gish.
Confruntată cu necesitatea unui mariaj din raţiuni absolut întemeiate, Letty se va îndrăgosti până la urmă de soţul său, recunoscându-i calităţile; aparent fragilă şi vulnerabilă, eroina se redescoperă pe sine în confruntarea cu teribilul Vânt-Armăsar alb, imaginând biruinţa iubirii asupra forţelor dezlănţuite ale naturii ostile. În tot acest parcurs complex de expresii şi atitudini ce prefigurează o impresionantă demonstraţie actoricească, portretul lui Letty este redimensionat printr-o simbioză treptată a fiecărui cadru filmic cu ansamblul straturilor fonice care explorează simultan zona acustică şi cea electronică, subliniind fiecare detaliu gestual ce ar putea căpăta o conotaţie expresivă.
Unic şi irepetabil, ca fiecare asemenea discurs rezultat din contribuţia comună a unor muzicieni-gânditori-actori ai spectacolului sonor, "comentariul" muzical care a însoţit pelicula lui Sjöström a putut fi apreciat şi de către publicul bucureştean la sfârşitul anului 2013 în incinta primitoare a Centrului Ceh, după ce a fost prezentat, pe parcursul verii, la Braşov, Râşnov, Roşia Montană, Mediaş şi Hosman (Sibiu) în cadrul unor festivaluri de film sau al altor manifestări.
"În urmă... în urmă... a rămas totul în urmă. Puntea s-a frânt. Cale de întors nu se află... nu se află..." Într-adevăr, parafrazând unul din textele concepute de Radu Rădescu pentru The Wind, odată ce ai "gustat" din vizionarea filmelor mute cu "acompaniament" live, pare aproape imposibil să nu te alături mulţimii de fani ai acestui gen sintetic de exprimare artistică, care alătură unor capodopere semnificative ale celei de-a şaptea arte ilustraţii muzicale originale, într-un schimb ameţitor de replici creatoare de atmosferă ce dă senzaţia unei continue remodelări, vii, a construcţiei vizual-sonore.
După, Nosferatu, Faust, Prăbuşirea casei Usher, Cabinetul figurilor de ceară, Umbra lui Caligari, Moartea obosită şi recentul The Wind, cu siguranţă Radu Rădescu pregăteşte iubitorilor filmului mut o nouă surpriză. Oare cu ce eveniment pluriartistic ne va atrage în mrejele sale la următoarea întâlnire?
Foto: Iulia Ţurcanu Valeri