Closer to the Moon (r. Nae Caranfil) va fi prezentat, în premieră mondială, în deschiderea festivalului de la New York, vineri, 29 noiembrie 2013, la Film Society of Lincoln Center. Vor fi prezenţi regizorul şi scenaristul Nae Caranfil, producătorii Michael Fitzgerald şi Renata Rainieri, actorul Harry Lloyd şi actriţele Monica Bârlădeanu şi Smaranda Luna.
Programul evenimentului mai include: Cînd se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, cel mai recent film semnat de Corneliu Porumboiu, căruia festivalul Making Waves îi dedică o retrospectivă, conţinând toate lungmetrajele şi scurtmetrajele cineastului; propunerea României la Oscarul pentru film străin, Poziţia copilului de Călin Peter Netzer; Domestic, cel de-al treilea film al lui Adrian Sitaru; succesul de box-office Love Building, debutul Iuliei Rugină; şi două documentare de lungmetraj: Aici... adică acolo de Laura Căpăţână-Juller (Cel mai bun film românesc la Festivalul Internaţional de Film Transilvania) şi Experimentul Bucureşti de Tom Wilson, primul mockumentar din istoria cinema-ului românesc. Trei exerciţii de interpretare, în regia lui Cristi Puiu, film rezultat în urma unui atelier de actorie condus de regizor în Franţa, precum şi campania video a ediţiei din 2013 a Festivalului de Film Transilvania ce include 20 de clipuri regizate de Puiu şi care o au drept protagonistă pe Luminiţa Gheorghiu, completează lista proiecţiilor speciale.
Festivalul Making Waves sprijină campania pentru Oscar şi Globul de Aur a filmului Poziţia copilului, proiectat pentru prima oară în New York, în plin sezon de promovare pentru iminentele ceremonii de decernare a celor mai importante premii din America.
Programul special "Creative Freedom through Cinema", despre relaţia dintre artă şi politică, dedicat temei acestei ediţii, Propaganda, şi având drept invitate Republica Cehă şi Slovacia, continuă şi în 2013. Proiecţiile speciale cu filmele lui Dan Piţa, Mircea Veroiu, Štefan Uher şi Jirí Menzel vor fi acompaniate de o masă rotundă cu regizori, istorici de cinema şi curatori din ţările invitate. Programul este prezentat cu sprijinul financiar al Trust for Mutual Understanding, în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, Centrul Ceh din New York şi Institutul Slovac de Film.
Selecţia de filme de arhivă care acompaniază acest program include şi populara trilogie a ardelenilor: Profetul, aurul şi ardelenii, Artista, dolarii şi ardelenii şi Pruncul, petrolul şi ardelenii, produsă în România anilor '80, şi realizată de reputaţii regizori Dan Piţa şi Mircea Veroiu. Trilogia, care beneficiază de copii noi pe 35mm, va fi arătată în premieră absolută publicului american, dar ea are deja un prestigios susţinător: profesorul şi istoricul de film Richard Pena, Director Emeritus al New York Film Festival, care a descoperit-o în 1984 când a vizitat pentru prima oară România.
Festivalul va prezenta şi obişnuitul program de scurtmetraje ce vor fi difuzate gratis pe toată perioada festivalului. Programul reuneşte câteva dintre cele mai bune scurtmetraje româneşti recente, printre care: Ca o umbră de nor (Radu Jude), 12 minute (Nae Constantin Tanase), Bad Penny (Andrei Cretulescu), În acvariu (Tudor Jurgiu), Matriarch (Nemethi Barna), My Baby (Luiza Pirvu), Pastila fericirii (Cecilia Felmeri).
Alături de echipa filmului Closer to the Moon, pe lista invitaţilor speciali la festival se află Luminiţa Gheorghiu, recent nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film pentru rolul din Poziţia copilului. Corneliu Porumboiu, protagonistul retrospectivei festivalului, revine la New York pentru Gala de Închidere, când se va difuza Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism. Tom Wilson, scenarist şi regizor al filmului Experimentul Bucureşti, Eugen Lumezianu - actor şi Oana Răsuceanu - scenaristă, ambii membri ai echipei Love Building, completează lista personalităţilor prezente. Štěpán Hulík, scenaristul miniseriei Burning Bush regizată de Agnieska Holland şi autor al cărţii Cinema of Forgetting despre cinema-ul cehoslovac, şi curatorul Irena Kovarova vor fi protagoniştii mesei rotunde despre film şi propagandă, alături de Nae Caranfil şi Dominique Nasta.
Nasta, profesor de Studii Cinematografice la Université Libre de Bruxelles, va fi prezentă la festival şi pentru lansarea celei mai noi cărţi ale sale - Contemporary Romanian Cinema. The History of an Unexpected Miracle, prima lucrare internaţională de exegeză academică dedicată filmului românesc de ieri şi de azi. Programul lansărilor de carte semnalează şi apariţia dicţionarului semnat de criticul de film Bujor T. Râpeanu, 2345 Cinematografişti, eveniment susţinut de Uniunea Cineaştilor.
Iniţiat şi prezidat de Corina Şuteu, sub direcţia artistică a lui Mihai Chirilov şi direcţia executivă a unei echipe coordonate de Oana Radu, Making Waves: New Romanian Cinema este un eveniment produs de Romanian Film Initiative (RFI), în colaborare cu Film Society of Lincoln Center şi Jacob Burns Film Center, şi în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Din board-ul festivalului mai fac parte: Dennis Lim (Film Society of Lincoln Center), Brian Ackerman (Jacob Burns Film Center), Scott Foundas (Variety), Adrian Ghenie, Mona Nicoară, Andi Vasluianu şi Dan Perjovschi.