Creştinism e atunci când - Aici nu se simte & Oase pentru Otto

Creştinism e atunci când o curvă de pe centură primeşte, spre păstrare temporară, 500 de dolari de la o cvasi-necunoscută. Ce face: fuge sau nu fuge?

Către această dilemă, simplă, limpede şi tăioasă ca o lamă perfect ascuţită gata să fie înfiptă în omoplatul existenţei noastre adesea-patrupede, creşte Oase pentru Otto, unul dintre cele mai deştepte texte ale Liei Bugnar, relansat de curând la Green Hours, şi jucat, în formulă coupé, împreună cu Aici nu se simte (acesta din urmă publicat la Editura LiterNet sub titlul Omul de zăpadă, disponibil gratuit în format pdf aici).

La 10 ani de la premiera găzduită de acelaşi Green, cu Medeea Marinescu în locul Dorinei Chiriac şi cu câinele-lup Iago în rolul terrier-ului Otto, Oase pentru Otto îşi păstrează prospeţimea, isteţimea, umorul şi, mai ales, capacitatea de a pune întrebări crunte într-o lume degrab-căutătoare de pufoşenii rozalii. La poate cel mai bun rol al carierei, actriţa Bugnar livrează cu naturaleţe poante şi emoţie în doze atent potrivite, oferind contrapunctul necesar la apariţia cvasi-angelică a personajului Medeei Marinescu. Evitând o evoluţie previzibilă pe şablonul înfruntării între prostituata hârşâită şi cea pradă naivităţilor cele mai sfioase, spectacolul răstoarnă rapid raportul de forţe între rău şi bine, cinism şi încredere în oameni, ceea-ce-ştim-şi-n-are-rost-să-mai-verificăm şi ceea-ce-merită-zi-de-zi-re-interogat-cine-ştie-poate-poate.
 
În Aici nu se simte, eu el şi o ea, un Manole şi o Bugnar, simt ceea ce restul oamenilor pare că ignoră: lumea pute! Fugind de duhoare, cei doi se refugiază într-un spaţiu privilegiat, oleacă mai departe de Pământ, ceva mai aproape de cer. E în bătaia vântului, a frigului, a ploii şi ninsorii, dar aerul e curat şi merită respirat. Pare a fi un acoperiş, după cum la fel de bine ar putea fi bivuacul îngăduit de un tufiş stufos. Nu e deloc sigur că cei doi îl aşteaptă pe Godot, dar e destul de probabil că, până una-alta, se întâlnesc unul pe celălalt.

PS: Scena în care prostituata din Oase pentru Otto se trezeşte în braţe cu o sumă consistentă de bani pe care şi-ar putea-o însuşi fără vreun risc penal seamănă izbitor cu secvenţa în care Alina din După dealuri îşi revendică bunurile şi banii lăsaţi întru păstrare la familia care o găzduise cândva. Dramaturgii Bugnar şi Mungiu rezolvă în chip diferit situaţiile. De văzut în ce fel ar rezolva un moment similar cetăţenii contemporani, non-ficţionali, care-şi leagă creştinismul în piept şi îl lovesc cu pumnul dimineaţa, la prânz şi seara.