Fructul oprit şi forţa interdicţiei - Absolventul

Ultima premieră a anului 2013 la Sibiu a adus pe scena Teatrului Naţional "Radu Stanca" o comedie neagră în registrul farsei, Absolventul, în regia lui Theodor Cristian Popescu, după adaptarea lui Terry Johnson şi romanul lui Charles Webb, în textul piesei fiind inserate şi fragmente din scenariul pentru filmul deja cult The Graduate, din 1967 (în regia lui Mike Nichols şi avîndu-l în rolul principal pe Dustin Hoffman). Theodor Cristian Popescu nu a recurs însă la trimiteri clare la film, considerînd că acesta este mai degrabă un film cult în lumea anglo-saxonă. Totuşi, nu l-a adaptat nici pentru contextul românesc contemporan (ceea ce ar fi dat o clară notă artificială, căci, în afara ideii luptei împotriva sistemului, restul ar fi fost forţat), astfel că spectacolul păstrează, atît prin limbaj, cît şi prin costume şi decor (marca Dragoş Buhagiar), o atmosferă recognoscibilă a Americii anilor '60. Încă nu acei ani '60 ai nebuniei hippie, ci "sufocanta lume a aspiraţiilor clasei mijlocii, pentru care numai Kerouac sau generaţia Beat ar fi intuit alternative", aşa cum aprecia Terry Johnson.
 
Povestea, la vremea respectivă, reprezenta un caz de moralitate socială, familială şi care încă şoca şi ultragia sensibilitatea mic-burgheză: un tînăr, Benjamin (Alexandru Malaicu), are o aventură cu o femeie mai în vîrstă şi, în plus, măritată cu cel mai bun prieten al părinţilor lui. Cum în prezent nimic nu mai poate şoca, evident că nici acest subiect nu poate să facă prea mare vîlvă, aşa că nici regizorul nu a pus accent pe senzaţionalul poveştii, ci mai degrabă pe structura relaţiilor dintre tineri şi părinţi, pe felul în care normele societăţii se dezvăluie ca fiind o serie de convenţii ce trebuie respectate atîta timp cît nu intră în conflict cu propria personalitate. Doamna Robinson (Mariana Mihu), amanta lui Benjamin, este, de fapt, elementul-cheie în structura poveştii, cea care îi împinge, practic, pe tineri să se definească pe sine şi să respingă tot ceea ce consideră că nu este compatibil cu ei, chiar dacă asta înseamnă să se distanţeze chiar de părinţi. Scrisă pentru a scăpa de imaginea unei femei mai mature care îl obseda pe Charles Webb, povestea din Absolventul vorbeşte la un nivel complex despre cît de important este să percepi ideea de moralitate dintr-o perspectivă cît mai cuprinzătoare şi deschisă. Ceea ce societatea spune, la un anume moment, că este greşit sau imoral nu se aplică neapărat şi în viaţa personală, de unde şi atîtea crize identitare. Astfel că relaţia "imorală" dintre tînărul Benjamin şi doamna Robinson nu este privită, nici în piesă, nici în spectacol, din unghiul formulării de judecăţi de valoare, ci în contextul mai larg al consecinţelor grave pe care moralitatea ipocrită a unei societăţi poate să le aibă asupra unor tineri încă în formare. De pildă, Elaine (Cendana Trifan) este gata să renunţe la ceea ce simte că e bine pentru ea doar la presiunea familiei şi în numele eticii pe care se presupunea că o încălcase.
 
Theodor Cristian Popescu mărturiseşte că ceea ce l-a atras la piesă a fost faptul că "slăbiciunile cele mai mari de caracter ni se pot revela doar atunci cînd ni se împlinesc fanteziile cele mai secrete", dar în spectacolul său accentul mai cade pe un aspect, acela că definirea personalităţii prinde conturul cel mai puternic atunci cînd sînt date deoparte toate limitările venite din partea celorlalţi, în special din partea celor apropiaţi, de la care este căutată, de obicei, aprobarea. Astfel că Absolventul, în varianta lui Theodor Cristian Popescu, pune în scenă mai mult decît ideea că pasiunile cele mai ardente devin atît de înflăcărate pentru că sînt "interzise", ci analizează şi felul în care personalitatea, la vîrste încă fragede (în jurul a douăzeci de ani), se defineşte prin respingerea valorilor promovate de generaţiile mai vechi şi care nu se mai regăsesc în tineri. Savuros este, spre final, dialogul dintre Elaine (Cendana Trifan) şi doamna Robinson (Mariana Mihu), dintre mamă şi fiică, în care însăşi mama o învaţă pe fiică să nu-i mai pese nici de ce spune ea, nici de ce spune tatăl ei, şi să facă ce doreşte. Este gestul generaţiei mai în vîrstă care, practic, le dă tinerilor "binecuvîntarea" să fie ei înşişi, să acţioneze cum consideră ei şi, chiar dacă greşesc, sînt greşelile lor, asumate, mult mai bune, în orice caz, decît frustrarea de a nu face nimic ce încalcă cuvîntul mamei sau pe al tatălui.
 
Acţiunea e plasată într-un cadru tipic burghez, reconstituind locuinţa unei familii bogate de la jumătatea anilor '60. Nu neapărat luxoasă, dar dînd impresia de grandoare şi de răceală. Spaţiul defineşte şi diferenţiază personajele, marcînd o discrepanţă clară între generaţii: dacă sufrageria elegantă - în tandem cu costumele la fel de elegante - defineşte stilul de viaţă al părinţilor - sobru, rece, artificial -, barul şi campusul universitar relaxate, plus vestimentaţia ce prevesteşte era hippie sînt mărcile noii generaţii mai puţin interesate de aparenţe şi mai îndreptate spre trăirea şi descoperirea propriei libertăţi şi identităţi.
 
În rolul doamnei Robinson, Mariana Mihu joacă foarte natural siguranţa de sine şi senzualitatea unei femei de vîrsta a doua, care, în ciuda problemelor cu alcoolul şi în ciuda unei căsnicii rutinate, cu un soţ (Nicu Mihoc) pe care clar nu-l iubeşte, reuşeşte măcar să-i transmită fiicei imboldul de a fi diferită de ea. Poate şi datorită rolului impecabil făcut de Mariana Mihu şi poate şi pentru că Alexandru Malaicu rostea replicile fără sonoritate - şi în ciuda titlului care l-ar indica pe Benjamin ca fiind personajul principal -, rolul doamnei Robinson are o mai mare greutate. Ea este, poate paradoxal, cea mai conştientă de ipocrizia lumii în care trăieşte, căreia îi acceptă premisele, face compromisurile necesare ştiind că schimbarea nu e posibilă mereu, dar şi că atunci cînd apare, nu trebuie ratată. Astfel că, datorită ei, cei tineri sînt capabili să-şi exprime autenticitatea, chiar dacă, ironic, o fac iniţial pentru că aşa li se spune!
 
Răzvrătirea începe cu un îndemn către răzvrătire, este ultimul sfat al doamnei Robinson înainte de a ieşi din scenă. Abia cînd fiica, pe care o critica pentru că nu are personalitate, îi spune "Du-te dracu'!", doamna Robinson pare a fi, în sfîrşit, mulţumită - ştie că de acum "păpuşa lui tăticu'" a devenit un adult sigur de sine şi capabil să-şi asume consecinţele faptelor sale. Un spectacol cu o notă accentuată de umor - chiar regizorul spunînd că atmosfera dorită e cea de "farsă, de glumă nereuşită, de vis urît" -, Absolventul este şi un spectacol al forţei seducţiei, al lucrului interzis care duce, într-un final, la o întreagă schimbare de paradigmă a mentalităţilor.

 Absolventul, Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu
O adaptare de Terry Johnson după romanul lui Charles Webb
Regia: Theodor Cristian Popescu
Scenografia: Dragoş Buhagiar
Ilustraţie muzicală: Marius Windt
Distribuţie: Mariana Mihu, Alexandru Malaicu, Cendana Trifan, Nicu Mihoc, Dan Glasu, Dana Taloş, Emöke Boldizsár, Mihai Coman, Viorel Raţă, Ioan Paraschiv, Laura Ilea, Rodica Mărgărit, Cristina Ragos, Arina Ioana Trifan
 
În imagine: Alexandru Mlaicu şi Cendana Trifan (foto: tnrs.ro)