Titlul filmului rămâne un mister până spre final, când semnificaţia lui este dezvăluită într-o scrisoare: "este o pata ruşinoasă a civilizaţiei actuale faptul că se foloseşte de cele mai strălucite minţi pentru un salariu mai mic decât al unui muncitor necalificat". Explicaţia titlului e un detaliu insignifiant în economia filmului: de la început până la sfârşit The Blot e o pledoarie pentru echitate şi (re)distribuire "corectă" a avuţiei.
Structural, The Blot e construit pe câteva nuclee narative care pot fi asimilate unor clase sociale: băieţii de bani gata care frecventează colegiul, familia profesorului sărac şi familia vecinului, un pantofar imigrant care trăieşte visul american. Peste această ţesătură narativă care ţine de nivelul ideologic al filmului, urmează o ţesătură structural identică care ţine de convenţiile melodramei: clasele sociale comunică, cum altfel, prin iubire. Unul din studenţii bogaţi e îndrăgostit de fiica profesorului. La fel şi fiul timid al vecinului scăpătat. Pentru a da şi mai mare greutate elementului melodramatic, trioul amoros, un trop al genului, e extins la cinci: fata este curtată şi de un pastor sărac iar băiatul bogat este ţinta afecţiunilor unei domnişoare din clasa lui socială.
Filmul este remarcabil pentru felul în care reuşeşte să ruleze această mulţime de personaje, toate având micile lor drame şi conflicte, şi asta într-un interval de 90 de minute, şi într-un moment în care cinemaul de-abia începuse să-şi inventarieze mijloacele de expresie. Prin montaj şi compoziţie ingenioasă, The Blot reuşeşte să acorde fiecărui personaj destul spaţiu pentru a putea deveni credibil, reuşind în acelaşi timp să ambaleze critica socială în orice secvenţă. Foarte bine lucrate sunt în special întâlnirile în trei dintre studentul bogat, preotul sărac şi fata de care sunt amândoi îndrăgostiţi. Deşi ocupă acelaşi spaţiu fizic, identificat la începutul şi la finalul secvenţei printr-un plan general, cele trei personaje sunt situate în planuri psihologice diferite, dar perfect inteligibile pentru spectator (pe baza unor secvenţe anterioare şi a prim-planurilor pe reacţiile fiecăruia): studentul e preocupat să nu arate că observă starea precară a mobilierului, preotul e jenat de pisica care-i linge pantofii daţi cu grăsime de gâscă, fata se întristează când mama le aduce ceaiul şi prăjiturile scumpe cumpărate cu ultimii bani, pe care acum le mănâncă peţitorul sărac.
Ideologia propagată de The Blot e un fel de socialism meritocratic susţinut de elite şi infuzat cu etică creştină. Aproape o sută de ani mai târziu, această combinaţie transformă drama în comedie. În parte pentru că valorile sociale au suferit mutaţii în timp, dar şi pentru că filmul a fost gândit de la început ca o melodramă fără dramă şi cu multe accente comice. Pentru o mai bună înţelegere, să spunem doar că vârful emoţional al filmului este încercarea soţiei profesorului de a fura o găina de la familia pantofarului pentru a-şi hrăni sănătos fata care căzuse bolnavă la pat. Elementele clasice sunt prezente - o fată tânără bolnavă, o mamă mândră, dar săracă, justificarea morală a furtului, remuşcările mamei şi ruşinea fetei - dar sunt edulcorate: fata e doar răcită, mama pune găina jumulită la loc pe pervaz aproape imediat, toate iubirile neîmpărtăşite se rezolvă fără repercursiuni (băiatul bogat şi preotul sărac chiar devin prieteni). În contrast cu banalitatea evenimentelor, jocul personajelor şi partitura muzicală sunt duse la intensităţi operatice. Rezultatul este inevitabil comic. În scena cu furtul găinii, reacţia fetei care îşi surprinde mama ar putea fi foarte bine montată într-un film expresionist german: cu o faţă terifiată, personajul se depărtează de fereastră cu mâna la gură şi în piruete.
Astăzi, propaganda egalitaristă din The Blot pare inevitabil amuzantă, dacă nu chiar incorectă politic: problemele săracilor sunt rezolvate tot de elite, iar săracii sunt reprezentaţi de păturile cele mai educate ale societăţii, ridicarea lor materială fiind o răsplată pentru valoarea lor socială, nu umană. Uneori, progresismul limitat al filmului (redistribuire bazată pe merit) camuflează accente conservatoare. Se insistă asupra faptului că pantofarul este imigrant şi că are o familie numeroasă, iar un intertitlu reuşeşte performanţa de a reuni critica sistemului capitalist cu şovinismul (la un nivel superficial) şi chiar puţină morală burghez-victoriană cu iz patriarhal: "Imigrantul, Hans Olsen e un expert în fabricarea acelor pantofi scumpi care distrug picioarele femeilor care-i poartă. În medie, el câştiga 100 dolari / săptămână".
Dincolo de aceste contradicţii - care ridică valoarea filmului pentru receptorul modern prin exacerbarea comicului deja prezent - The Blot, considerat capodopera regizoarei Lois Weber, rămâne o referinţă atât pentru cinemaul angajat politic cât şi pentru cinemaul american mut.
The Blot, SUA, 1921
Regie: Lois Weber
Cu: Philip Hubbard, Margaret McWade, Claire Windsor.