Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Wolf of Wall Street, The

Autobiografie - The Wolf of Wall Street


FilmSense, ianuarie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cel mai recent film al lui Martin Scorsese e un fel de "La grande bellezza" of Wall Street, o incursiune în ţara minunilor bursiere în care călăuză este - într-un exerciţiu autobiografic în care se adresează spectatorului în mod direct, prin ecran, - Jordan Belfort (interpretat de Leonardo diCaprio), fost agent de bursă, excelent orator motivaţional şi colportor de metode infracţionale bursiere.
 
La grande bellezza al lui Paolo Sorrentino (cel mai apreciat proiect european al anului 2013 de către Academia Europeană de Film, prezent în Competiţia oficială Cannes 2013, film care va avea premiera în România în aprilie 2014) oferă o imagine a high-class-ului italian contemporan (dar cred că exprimarea lui Sorrentino permite extinderea acestui italian la întreg spaţiul Occidental). O imagine căreia, însă, autorul îi opune măreţia Romei de altădată. Printr-o convenţie explicită, ce rezidă în faptul că povestea e construită prin ochii unui jurnalist celebru din Roma, Jep Gambardella, care, la patruzeci de ani după un debut literar apreciat şi după decenii de petreceri în cele mai selecte spaţii ale societăţii italiene, strînge material pentru o posibilă nouă lucrare literară, material ce devine (deocamdată) filmul urmărit pe ecran. Convenţia, însă, nu face filmul mai puţin didactic şi moralizator, mai puţin cu nasul pe sus. Fie faţă de spectatori, unii dintre ei prinşi în decadenţa socio-culturală contemporană (sinonimă cu piesele tip Pa Panamericano), fie faţă de societatea portretizată, caz în care filmul operează în complicitate cu spectatorul cunoscător, care vibrează pe ariile ce însoţesc călătoriile prin palatele Romei istorice, uriaşe. Fie faţă de arta contemporană, privită cu condescendenţă de autor, ca urmaş sărac cu duhul al fastuoasei reprezentări artistice de final de Ev Mediu italian.
 
Martin Scorsese merge pe un drum asemănător - o privire spre nobilimea capitalistă -, însă privirile morale-moralizatoare rămîn să fie construite de spectator. Scorsese lasă lumea lui Jordan Belfort să inunde ecranul, o lume la care se raportează însuşi Belfort, cu o privire ironică, de personaj bukovskian, de viciat conştient de propria natură, de golan financiar care, prin literatură (şi film), se transformă într-un super-erou neo-haiduc, unul care pradă săracii şi bogaţii pentru îndestularea propriilor conturi. Convenţia narativă de aici (prin care filmul devine autobiografia lui Jordan Belfort) nu ciunteşte nimic din integritatea spectatorului, ci, dimpotrivă, prin lipsa unui termen de comparaţie precum vedem la Sorrentino, îi dă voie să se recunoască pe sine în diverse posturi - de la viciat la justiţiar - pentru o înţelegere mai fină a resorturilor lumii de pe Wall Street.
 
O înţelegere sau o fineţe care trebuie privite cu rezerve, deoarece vorbim de celuloid, de dramatizare. Lucruri pe care Scorsese însuşi le subliniază printr-un salut pe care îl trimite spre Der Stand der Dinge / The State of Things al lui Wim Wenders. În timp ce filmează un clip promoţional, Belfort e arestat de FBI. Agentul care îi examinase afacerea bursieră îi cere cameramanului să oprească aparatul de filmat (prin intermediul căruia şi spectatorii au acces la poveste), însă acesta nu se conformează. Agentul se întoarce şi îi doboară aparatul, care va filma în continuare arestarea din poziţia în care ajunge în urma căderii. E un fel de reverenţă promoţională făcută lui Wenders, în al cărui film e discutată apetenţa industriei cinematografice (ca urmare a modului în care sînt lecturate dorinţele publicului de către Hollywood) pentru distracţie. Pentru distracţie din ce în ce mai vulgară, pare a completa Scorsese prin ochii lui Belfort.
 
Vulgaritatea e o stare de fapt a societăţii înalte, e o stare de fapt a maselor. Diferenţa în vulgaritate e dată de capitalul investit în distracţie. Cu cît e mai mare, cu atît elementele prezente în distracţie sînt mai consistente din punct de vedere calitativ. Media, ca prezenţă în cererea de distracţie, e parte din ecuaţia ieftin-ului. După cum îi spune producătorul american lui Friedrich, personajul-regizor din filmul lui Wenders, America (şi lumea în genere) vrea poveste, dramatism, spectacol, color(ate).
 
Ceea ce Scorsese şi oferă: bani, curve, droguri, homo homini lupus, The Wolf of Wall Street. Minciuna, înşelătoria, frauda sînt stări de fapt pe Wall Street. Sexul şi banii sînt drogurile care potenţează cocaina şi barbituricele înghiţite uzual de actorii importanţi de pe Wall Street. Aceşti Gordon Gekko aproape ireali ce-şi trăiesc autoficţiunea la cote ameţitoare, producînd singurele elemente (cu adevărat) reale de pe piaţa bunurilor şi obligaţiunilor internaţionale - banii proprii.
 
Trei ore, intertext, Titanic, Wenders, Oliver Stone, un spectacol conştient de propria natură, toate susţinute de un personaj uriaş, un fel de Elvis Presley (închipuit) al pieţelor financiare. Un remake al lui Goodfellas în context Wall Street, The Wolf... e mai aproape de clasicul Scorsese decît de regizorul pe care l-am văzut de la Casino încoace. Şi e bine!




 Toate articolele despre Wolf of Wall Street, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Economie libidinală - The Wolf of Wall Street, Andrei Gorzo


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer