Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Autoreiji: Biyondo / Beyond Outrage

Tensiune şi ritual - Autoreiji: Biyondo


Film Menu, iunie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 2010, Takeshi Kitano se întorcea, cu Outrage, la filmele yakuza ale începutului său de carieră, iar în 2012 revine cu Outrage Beyond, punând astfel bazele la ceea ce promite să  fie o trilogie captivantă pentru fanii lui, dar şi pentru amatorii genului. Ambele filme explorează  teme specifice genului: dinamica şi regulile yakuza, intrigi şi trădări, codul de onoare, tradiţii şi  violenţă, însă diferă destul de mult. În Outrage, familia Ikemoto devine indezirabilă în cadrul  organizaţiei mafiote din care face parte, dar în acelaşi timp are probleme interne pe care le descoperim treptat. Kitano urmăreşte numeroasele fire şi intrigi care conduc spre dezintegrarea şi nimicirea ei. Filmul are un ritm lent, cumulativ, iar spre final explodează într-o serie de trădări,  schimburi de putere şi, mai ales, de crime spectaculoase, făcându-i pe unii critici să îl considere  doar o pregătire atentă şi pretenţioasă a unei băi de sânge. Deşi crimele sunt atent orchestrate,  ele reiterează pasiunea cineastului pentru şoc vizual şi umor negru absurd, şi nu le-aş considera  miza filmului. Kitano îmi pare mai degrabă pasionat de această lume mafiotă a cărei existenţă stă sub semnul unui precar echilibru menţinut prin tradiţii şi coduri de onoare, dar destabilizat de încercările de uzurpare a puterii. Felul în care caută să exploreze tensiunile ce apar prin transferul de putere între familii, sau în interiorul aceleiaşi familii, e cu siguranţă mai demn de atenţie şi de interes decât numărul de crime din final.
 
Kitano a creat, în primele sale filme de gen, o serie de eroi tragici, yakuza de modă veche, cruzi şi stoici, care, deşi par lipsiţi de orice scrupule, au valori peste care nu pot trece şi  care îi conduc spre un deznodământ funest. Deşi porneşte de la aceeaşi reţetă, Kitano creează în Outrage un Otomo naiv, credul şi impulsiv, care nu reuşeşte să facă o opoziţie puternică lumii din care face parte. Otomo devine astfel o victimă a propriului şef şi a propriei sale simplităţi, dar una neverosimilă, având în vedere că e un veteran şi, de altfel, un profesionist. În Outrage Beyond, Otomo se întoarce din închisoare în lumea mafiotă din care a fost izgonit în urmă cu zece ani, dar ne dăm seama din primele cadre că e un yakuza din primele filme ale lui Kitano - cinic, de modă veche, eficient. Jucat de Kitano cu o lipsă totală de expresivitate care îi sporeşte prezenţa în cadru, aparent plin de lehamite şi dezinteresat de orice, Otomo e greu de citit. Între timp, organizaţia mafiotă a devenit o adevărată industrie de făcut bani, modernă şi insaţiabilă, iar contextul îl forţează să intre din nou în joc şi să se răzbune.
 
Violenţa specifică filmelor lui Kitano e mai domolită aici, de multe ori regizorul preferând să lase lucrurile să se petreacă în afara cadrului, să le sugereze prin coloana sonoră, pentru ca abia apoi să descoperim urmările. Asta nu înseamnă că nu există momente de o  cruzime şi, în acelaşi timp, de un umor nebun, cum ar fi o crimă cu mingi de baseball. Dar de departe, ele nu mai sunt la fel de viscerale şi gratuite ca în Outrage, iar Kitano reuşeşte să revină la un amestec perfect de violenţă, detaşare şi umor. Outrage Beyond, redând foarte bine şi echilibrat o poveste complicată despre răzbunare, intrigi şi interese, îţi lasă loc să observi regia lui Kitano, cadrele lui albastre de o stranie frumuseţe, punctate de lumini galbene, momentele de tensiune joasă - cele în care nu se întâmplă nimic, dar care amplifică atmosfera filmului în acelaşi fel în care o face şi jocul inexpresiv al regizorului-actor, o antiprezenţă carismatică.
 
Împreună, cele două filme intră întrun dialog interesant în ceea ce priveşte povestea şi evoluţia personajelor. În timp ce Otomo redevine reprezentantul unei lumi vechi, tradiţionaliste, organizaţia în care se întoarce s-a modernizat întratât, încât a renunţat până şi la cele mai banale ritualuri de ospitalitate. Doi dintre yakuza executivi se plâng, în Outrage Beyond, că întrunirile generale nu mai sunt urmate de obişnuitele mese. De altfel, primul Outrage chiar aşa începea - cu un ospăţ prezidat de şeful cel mare, spre deosebire de ospăţul din al doilea, care pare să înceapă în biroul unei mari corporaţii. Noua lume a yakuza şi-a pierdut tradiţiile, ritualurile şi legile nescrise care îi stăteau la bază şi devine extrem de vulnerabilă. Atât de vulnerabilă, încât poliţistul care stă pe urmele membrilor săi îi manipulează şi îi stârneşte unii împotriva altora fără prea mare dificultate. În contextul ăsta, Otomo e doar aparent mânat de dorinţa răzbunării. În spatele acţiunilor lui stă mai degrabă nevoia de a restabili valorile şi implicit forţa şi autonomia pierdute, dar şi nostalgia lui Kitano după o lume care l-a fascinat încă de la începutul carierei sale artistice. Finalul abrupt al lui Outrage Beyond sugerează că va urma un al treilea film pe care eu îl aştept cu entuziasm şi care, împreună cu cele două de până acum, promit să constituie un vârf al carierei regizorului nipon.




 Toate articolele despre Autoreiji: Biyondo / Beyond Outrage


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristiana Stroea


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer