Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Happiness

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Alte recviemuri pentru acelaşi vis - Happiness


noiembrie 1999
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pe Philip Seymour Hoffman îl asociez, deocamdată, cu rolul său dintr-unul din cele mai tulburătoare, răvăşitoare şi diabolic-ilare filme americane de la sfârşitul secolului XX: Happiness. Juca acolo un introvertit mutilat de incapacitatea de a socializa, chinuit de felurite patimi şi iluzoriu fericit doar când se "eliberează", solitar ori sub forma unor telefoane anonime, de furii şi necontrolate instincte. Nimic şi nimeni nu îl poate izbăvi.

Filmul lui Todd Solondz este o replică ciné vérité la Requiem for a Dream (2000), poemul cinematografic mai puţin discursiv, dar pe teme la fel de funeste, regizat de Darren Aronofsky. Cineva se întreba, pe una din paginile internetului, dacă Happiness are secvenţe omise - implicaţia fiind aceea că n-a prea mai rămas nimic (scandalos, dezgustător) de arătat. Şi într-adevăr, aşa s-ar părea. Personajele acestui film suferă, fiecare, de o formă sau alta de extremă autodistrugere. De fapt, suferă acut de singurătate: nu se pot suferi - ele pe ele şi ele între ele. Unii l-au considerat o replică - acidă, disperată şi hardcore - la piesa lui Cehov, Trei surori. Dar sfâşierea personajelor cehoviene e nimic faţă de spleen-ul năucitor şi devastator pe care îl trăiesc surorile lor americane şi celelalte personaje cu care ele intră în legătură.

Dacă mă gândesc bine, ceea ce e cu adevărat întristător în filme ca Happiness e tocmai sentimentul puternic de lehamite şi deznădejde pe care ţi-l lasă. (Nu asta găsim şi în Pianina mecanică a lui Nikita Mihalkov, inspirat tot dintr-un text cehovian?) Nu mai există emoţie, năzuinţă spre ideal, ruşine (să fie însuşi idealul - the (American) dream - pricina zdrobirii?). Există demenţă, deghizată - o vreme - în respectabilitate (ca-n alt film semnificativ pentru tema de faţă, din aceiaşi ani '90: American Beauty). Până cad măştile, iar atunci distinsul familist şi doctor de suflete se vădeşte a fi un abject pedofil, căsnicii care par fericite se destramă, prieteni care par inofensivi se dovedesc a fi şarlatani odioşi etc..

Dintre toate personajele, cel mai puţin atinsă de pârjolul acestei lumi nebune, nebune, nebune este una dintre surori - mezina cea visătoare şi incredibil de naivă. Doar ea trece duios prin viaţa care-o calcă-n picioare, ţinându-şi mintea în iadul pe care-l trăieşte, însă fără să deznădăjduiască. Doar ea pare să ne amintească de acea "zguduitoare terapeutică" (pentru că "ne cere imposibilul") de care vorbeşte Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii, de acel "medicament mai eficace" (pentru că "ne dă libertatea şi fericirea fără a mai fi nevoie să trecem pe la traficanţii de heroină") - credinţa paradoxală şi transfiguratoare - care, prin "acrobaţia cea mai riscată" ne aduce "pace, linişte şi odihnă".

Grin and bear it! - este îndemnul implicit pe care-l adresează filmul lui Solondz. Personajul lui Hoffman, îşi poartă şi el teribila povară a neîmpăcării cu sine - cu trupul şi, mai ales, cu sufletul său. Peste ani, interpretul său, ajuns star de cinema, va fi găsit mort în apartamentul său din New York, ca urmare a unei supradoze de heroină.




 Toate articolele despre Happiness


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer