Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Hunger, The

Focus Film Menu - The Hunger


Film Menu, februarie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Începând cu luna februarie 2014 Film Menu va organiza în fiecare seară de miercuri în sala de cinema din UNATC proiecţii cu filme care ilustrează problemele abordate în dosarele revistei.

Dosarul Film Menu #21 va fi dedicat cinemaului queer, care chestionează graniţele general acceptate social între sexe şi celebrează diversitatea sexuală. Aşadar, în următoarele săptămâni (februarie - martie 2014) vor fi proiectate filme care reflectă aspecte legate de tematica queer şi vor fi discutate aplicat, din unghiuri diverse, dar specifice.

Proiecţia filmului The Hunger (SUA, 1983, regie Tony Scott) va avea loc miercuri 19 februarie 2014, de la ora 19, în sala de cinema a UNATC, cu subtitrare în limba engleză. Filmul va fi prezentat de Simona Mantarlian şi Alexandru Vizitiu.


The Hunger (1983) este unic în filmografia regizorului Tony Scott. Debutul lui, e singurul său film horror[i] şi e unicul, până la Domino (2005), în care acţiunea este relatată dintr-o perspectivă feminină. Statutul de autor al lui Tony Scott a fost confirmat abia după moartea lui, în 2012, cu Manohla Dargis botezându-l "un regizor care excela prin exces"[ii], iar Ignatiy Vishnevetsky denumindu-l un futurist (cot la cot cu Michael Mann, o comparaţie foarte potrivită între doi regizori contemporani care lucrau în paradigma hollywoodiană, dar în acelaşi timp reuşeau să o depăşească), şi clasificându-i stilul ca "abstracţionism cinematic".[iii] În ciuda acuzaţiilor de style over substance, regizori ca Tony şi Ridley Scott, Adrian Lyne, Alex Proyas sau David Fincher - adică regizori care au început cu reclame şi videoclipuri muzicale înainte să-şi facă debutul în film - nu erau influenţaţi de Hollywood-ul clasic, ci de cinematograful european. Din moment ce ei trebuia să transmită o idee în aproximativ două minute, îşi căutau inspiraţia în filmele ce încălcau regulile naraţiunii convenţionale; aşa că jump-cut-urile lui Godard sunt inspiraţia pentru montajul accelerat şi frenetic al acestora, iar ambiguitatea sexuală a unor artişti precum Flock of Seagulls, Duran Duran sau Madonna se potrivea ca o mănuşă cu cea din filmele Valului Negru sau din filmele de serie B italiene. Aşa că nu ar trebui să ne surprindă faptul că Tony Scott l-a numit pe Miklós Jancsó drept una dintre inspiraţiile principale[iv]. Aceasta este una dintre calităţile şi defectele celor cu background-ul lui Scott: cinefili, inspiraţi de cinemaul mondial, ei au împrumutat stilul vizual (dar nu şi tematica sau intenţia) unor regizori precum Godard, Buñuel sau Murnau şi le-au atribuit filmelor de gen (horror, S.F. etc.), rezultând nişte filme superbe şi inspirate din punct de vedere vizual, dar cu abordări superficiale ale temelor sau ale poveştilor. Cel mai des, mai ales la începutul carierei lor, aceştia au fost acuzaţi de pretenţiozitate. La un anumit nivel, în cazul lui The Hunger acuzaţia de pretenţiozitate este îndreptăţită, acesta fiind un film cu vampiri, dar cu aspiraţii ceva mai elevate decât filmele lui Jesus Franco.
 
The Hunger este povestea lui Miriam (Catherine Deneuve) şi John Blaylock (David Bowie), doi vampiri - ea pur-sânge, care nu îmbătrâneşte, iar el transformat de ea în vampir, şi care, după câteva sute de ani, începe să îmbătrânească subit (filmul mai implică faptul că toţi partenerii lui Miriam nu mor, ci se degradează la infinit). Lăsată fără pereche, Miriam caută un / o înlocuitoare pentru John, găsind-o pe Sarah (Susan Sarandon). Astfel în timp ce prima jumătate analizează procesul de îmbătrânire şi felul în care îl acceptăm, a doua parte devine o poveste de dragoste (seducţie) între două femei. Privind acest film este uşor de înţeles de ce Scott a fost acuzat (sau de unii aclamat) că preferă stilul, şi nu povestea. Povestea e subţire şi personajele sunt schiţate, dar filmul arată superb, cu o paletă întunecată, decoruri expresioniste, atmosferă lugubră şi secvenţe onirice (nu foarte diferite de Vampyr sau de Nosferatu). De asemenea, se poate ghici că Scott şi-a început cariera ca regizor de reclame şi videoclipuri muzicale: secvenţa de început, stilată şi transgresivă, e practic un videoclip pentru trupa Bauhaus; iar scena de dragoste dintre Susan Sarandon şi Catherine Deneuve e filmată ca o reclamă pentru un parfum.
 
Vampirii au fost întotdeauna populari în ficţiune, şi pentru un motiv foarte simplu: sunt mult mai "maleabili" decât alţi monştri. Sunt mai ofertanţi decât vârcolacii, prin care poţi doar să analizezi lupta omului cu bestia din sufletul lui, sau de monstrul lui Frankenstein, prin care poţi analiza tema omului care se joacă de-a Dumnezeu, şi cu siguranţă mult mai interesanţi (din moment ce au o personalitate) decât zombii. La vampiri, tema centrală este teama faţă de necunoscut; iar un număr de scriitori ai secolului al XIX-lea (Bram Stoker, Joseph Sheridan Le Fanu, James Malcolm Rymer, John William Polidori), prin combinarea trăsăturilor mai multor monştri (moroi, strigoi, vârcolaci, zombi etc.), au putut să creeze tot felul de paralele sau aluzii, în funcţie de intenţiile lor. Ceea ce rezultă e un monstru modern, care într-o poveste e personificarea unei ciume (Nosferatu, de Murnau), iar în alta a deviaţiilor (sau ceea ce sunt percepute drept deviaţii) sexuale.
 
The Hunger, deşi o adaptare a romanului de Louis Whitley Strieber, are la bază, ca orice poveste cu o femeie vampir, romanul Carmilla (1872) de John William Polidori, în care eroina poveştii, o tânără pe nume Laura, e "sedusă" de misterioasa Carmilla. Literalmente, toate filmele în care vampirul e femeie (şi inevitabil lesbiană sau bisexuală) sunt adaptări, mai mult sau mai puţin fidele, ale acestui roman; de la Et mourir de plaisir (1960), al lui Roger Vadim, până la Lesbian Vampire Killers (2009); chiar şi Vampyr (1932), al lui Carl Theodor Dreyer, e bazat pe două poveşti ale lui Polidori, una fiind Carmilla (ce-i drept, cu toate elementele erotice înlăturate), iar cealaltă The Room in the Dragon Volant. Aici intervine şi o mare problemă cu reprezentarea femeilor şi a lesbienelor în aceste poveşti. În primul rând, pentru că a fost scris în secolul al XIX-lea, nu se discută vreodată despre sex, dar "apetitul" Carmillei evocă în mod inevitabil o altfel de pasiune, cu aluzii foarte evidente la ce fel de relaţie au cele două fete (şi ce intenţii are Carmilla). În al doilea rând, ideea că bisexualitatea sau lesbianismul sunt rezultatul decăderii morale, ca şi implicarea faptului că homosexualii sunt "prădători" care abia aşteaptă să convertească heterosexualii, sunt incredibil de ofensive.
 
Iar filmele care au adaptat această carte sau au fost inspirate de ea - The Vampire Lovers (1970), Vampyros Lesbos (1971) sau The Blood Spattered Bride (1972) - au preluat această idee, şi oricât de mult se joacă ele cu politica sexuală a lui Polidori (mai ales The Blood Spattered Bride), rămân fidele sfârşitului, în care vampirul (lesbiana) este pedepsit(ă). Şi e uşor de înţeles de ce genul a "înflorit" sub cupola filmelor exploitation[v], gen construit pe transgresie şi şoc. The Hunger, în esenţă, este un exploitation film, filtrat prin ochiul cinefilic al lui Tony Scott; cu o distribuţie, stil vizual şi o coloană sonoră perfecte pentru ca acesta să devină un film cult.
 
Şi totuşi, în ciuda faptului că Miriam şi John sunt trataţi ca nişte figuri tragice, iar în dorinţa lui Miriam pentru o pereche se poate citi mai mult frica de a nu fi singură, decât cea a unui monstru insaţiabil, filmul nu reuşeşte să depăşească genul de caracterizare moralizatoare (conservatoare) a vampirilor (şi implicit, a sexualităţii). O parte din vină îi aparţine regizorului Tony Scott, care nu a fost niciodată confortabil cu reprezentarea onestă a unui personaj feminin[vi], iar scena de sex dintre Miriam şi Sarah e un exemplu perfect al male-gaze-ului. Dar filmul a ajutat în crearea unui precedent, în care vampirii nu sunt nişte prădători imorali, ci nişte outsideri, care îşi caută rostul într-o lume care nu-i vrea, provocând apariţia unor filme precum Nadja (1994) sau The Addiction (1994). Din acest punct de vedere, The Hunger trebuie văzut ca începutul unui fel mult mai onest de a aborda acest subiect, care în trecut era rezervat senzaţionalismului.
 
The Hunger
Statele Unite ale Americii, 1983
Regie: Tony Scott
Cu: Catherine Deneuve, David Bowie, Susan Sarandon, Cliff De Young.
 

[i] Doar dacă vorbim de cariera sa regizorală. Serialul horror The Hunger, produs de alături de fratele lui, Ridley, pe lângă titlu, împărtăşeşte atmosfera şi stilul acestui debut.
[ii] http://www.nytimes.com/2012/08/21/movies/tony-scott-made-movies-as-a-maximalist.html
[iii] https://mubi.com/notebook/posts/smearing-the-senses-tony-scott-action-painter. Vishnevetsky este un mare fan al lui Scott, dedicându-i eseuri şi pe blogul lui personal, în care discută povestea de "dragoste" dintre protagoniştii filmelor lui Scott: http://soundsimages.blogspot.ro/search/label/Tony%20Scott şi http://soundsimages.blogspot.ro/2010/12/scotts-metaphysical-romances-pt-1.html
[vi] Lucru ce s-a mai întâmplat şi în filmul Domino, unde protagonista este heterosexuală, în timp ce în realitate Domino Harvey era gay.




 Toate articolele despre Hunger, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Alexandru Vizitiu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer