Anumite întîmplări aflate în spatele realizării primului RoboCop (1987) circumscriu aria sa de acţiune cinematografică şi socio-politică. Întîmplarea care stă la baza naşterii filmului e o glumă între prieteni. Edward Neumeier şi Michael Miner (scenariştii primului film) au trecut pe lîngă un cinematograf în care era difuzat Blade Runner. Neumeier l-a întrebat pe Miner ce se întîmplă în acel film. Cînd Miner i-a explicat că e o poveste cu un om care vînează roboţi, Neumeier i-a spus că ar fi interesant să facă un film în care un robot vînează oameni. Apoi, personajul central e dezvoltat pe baza unor eroi de benzi desenate de la finele anilor '70, Judge Dredd şi Rom; primul e parte dintr-o producţie britanică, al doilea e un super erou al celor de la Marvel. În portretizarea societăţii şi în modul în care e reprezentată violenţa în RoboCop, influenţele comics sînt vizibile. De la pielea care explodează atunci cînd e străpunsă de glonţ, la membre retezate, totul însoţit de sînge, de mult sînge, într-un dans frenetic al unor persoanje atît de polarizate încît prin gesturile lor frizează ridicolul. E ca o replică de serie B la Star Wars, cu un cyborg-contrapus lui Darth Vader, nu mult după închiderea istoriei gîndite de George Lucas (Return of the Jedi apare pe ecrane în 1983).
În acelaşi timp, tocmai această lejeritate a expunerii, tăria de caracter a personajelor (cei răi sînt nesimţit de nemiloşi), portretizarea acidă a raportării corporatiste la mase, soluţia om-robot în vederea ieşirii din criză, o soluţie Vlad Ţepeş care nu scapă de privirea ironică a autorilor, aceste date duc la canonizarea lui RoboCop (e parte din colecţia Criterion, printre altele), unul dintre filmele-emblemă ale cinematografului independent american. Un film care pune pe masă cîteva din temele importante ale postmodernităţii - relaţia om-maşină, ocuparea vîrfului piramidei sociale de către creatorii de software, proteizarea tehnică a omului -, dar, totuşi, teme care trec greu prin straturile de umor ale filmului şi prin timp pentru a lega o discuţie serioasă astăzi.
Trecerea timpului oferă şansa de afirmare noului RoboCop. Care preia cît se poate de serios temele orginare. Condus de José Padilha, noul RoboCop renunţă la satiră şi devine un film de investigaţie (a modului în care e făcută politică la cel mai înalt nivel). Dat fiind substratul discursiv anti-corporatist al filmului şi poziţia sa anti-globalizare, RoboCop e un film cu atît mai interesant cu cît, la douăzeci şi şapte de ani de la proiectul semnat de Verhoeven, producţia e susţinută de două mari studio-uri americane, de Sony Pictures prin Columbia, subsidiara sa, şi de MGM (care, prin cumpărarea Orion Pictures la mijlocul anilor '90, putem spune că păstoreşte drepturile asupra francizei).
Scenariul filmului este bine scris, momentele în care anumite idei sînt subliniate deranjant fiind rare. Un exemplu ar fi tăierea legăturii directe cu senatorul Dreyfus, în cadrul emisiunii ţinute de Pat Novak (Samuel Jackson), soluţie care face extrem de evidentă implicarea media într-o anumită latură politică prezentă pe ecran - dar clipele de acest gen nu sînt o regulă. Utilizarea imaginilor generate de computer şi, în genere, recursul la efecte speciale sînt doar un mijloc pentru o definire mai bună a climatului specific istoriei relatate. Astfel, în acest blockbuster, ideile rămîn mai importante decît exploziile, iar ideile pentru care militează RoboCop sînt mult mai apropiate de justiţia socială imaginată de John Rawls (în cadrul unui stat liberal, dar unul moral, uman, care e necontentit pregătit să îşi apere cetăţenii în faţa posibilelor nedreptăţi pe care le pot genera dezechlibrele pieţelor), decît de valurile de înfumurare americană globală din 300, Transformers-urile secunde, Captain America sau Captain Philips. Ceea ce înseamnă că Hollywood-ul (post-Lincoln) vine mai aproape de imaginea actualului Washington, decît de cea creionată de George W. Bush.
Personajele nu mai sînt atît de albe sau de negre precum în filmele menţionate, în fiecare parte a naraţiunii actuale personajele acţionează precaut, conştiente de implicaţiile pe care le pot avea deciziile lor. Politicul e necontenit prezent, filmul poartă în interior semnele unei dezbateri contractualiste între corporaţie, stat şi cetăţeni, în care RoboCop este ajustat şi reajustat încît să corespundă mai bine unei Justiţii care nu e legată la ochi, ci e înţeleaptă. Nimeni nu mai prosteşte pe nimeni atît de uşor (pentru un film de Hollywood, cel puţin), iar calitatea spectacolului cinematografic e asigurată şi de modul în care judecata morală e prezentă în spatele deciziilor personajelor.
Judecată morală care, uneori, e servită cu un comic excelent: RoboCop însuşi e un produs Made in China!