Her e o reflexie în oglindă a angoaselor noastre cu privire la celălalt. O poveste de dragoste presărată cu accente SF, dramă şi singurătate. Cu un început trenant, filmul reuşeşte pe parcurs să reveleze o serie de probleme existenţiale cu care se confruntă omul contemporan. Pe ecran întâlnim o serie de judecăţi de valoare cu privire la saltul pe care natura umană l-a realizat înspre tehnologie. Întâlnim, de asemenea, proiecţia alterată a fiinţării noastre asidue în ceea ce ne oferă era tehnologiei.
În aceşti parametri putem afirma că această ambivalenţă a gadget-urilor constituie de fapt schimbarea de paradigmă între ceea ce promovează teoria inutilităţii şi a ludicităţii baudrillardiene cu privire la acest domeniu, precum şi o schimbare de paradigmă între alteritate şi "alteritatea radicală", la nivel interuman şi trans-uman. Potrivit opticii baudrillardiene, gadget-urile au rolul de a restabili raportul pierdut dintre om şi obiect, raport care se bazează pe ludic şi pe atracţia pentru inutilitatea şi starea de vid pe care acestea o creează şi care în postmodernitate constituie mecanismul de reciclare a valorilor. Aici alteritatea radicală (un celălalt pe care ne-am dori şi aştepta să-l întîlnim, dar care este inasimilabil şi de neînţeles) trece de partea tehnologiei, fără să renunţe la ceea ce altul reprezintă la nivel uman - acea notă distinctivă pe care o întîlnim în unicitatea naturii umane. Astfel, dacă analizăm filmul la un prim nivel, descoperim cum această ambivalenţă a gadget-urilor fuzionează cu relaţionările interumane. La un nivel secund de interpretare descoperim alunecarea ludicităţii şi inutilităţii gadget-urilor dinspre concept, spre ceea ce descoperim în peliculă a fi partea trans-umană.
Filmul urmăreşte povestea de iubire dintre Theodore (Joaquin Phoenix ) şi Samantha, un sistem de operare inteligent, căruia îi împrumută vocea Scarlett Johansson. În Theodore am putea vedea vocea inconştientă a societăţii contemporane, unde natura umană se desprinde de propria-i umanitate pentru a fuziona cu tehnologicul. Această tehnologizare accelerată a sferei umane nu este doar o consecinţă a consumismului, ci şi o consecinţă a defalcării propriilor noastre angoase înspre un nivel trans-uman. Aici, spre frustrarea noastră, identificăm complezenţa unei alterităţi, pentru care noi deţinem poziţia de alteritate radicală. Vorbesc aici despre relaţia de iubire dintre Theodore şi sistemul de operare, înzestrat cu inteligenţă artificială, unde Theodore deţine poziţia alterităţii radicale în contextul în care Samantha se vede incapabilă să înţeleagă, să asimileze sau să empatizeze cu condiţa acestuia de fiinţă muritoare, supusă devenirii. Este şi motivul pentru care aceasta, pe parcurs, deschide noi poveşti de iubire, în dorinţa de a se dezvolta şi de a perfecţiona sistemul de operare din care provine; nu din aceea de a-l asimila pe Theodore ca model referenţial al conceptului de iubire. Dar cu toate acestea, povestea lor de iubire este redată asemenea unei relaţii dintre două persoane reale, până la un punct, cel puţin. Este şi motivul pentru care suferinţa Samanthei - în momentul în care conştientizează că nu deţine un corp material care încearcă să îl compenseze cu un surogat uman, care să înlocuiască lipsa - este una care ţine de specificul viralităţii pe care a generat-o.
Suferinţa ei nu este una reală, ci una fabricată. Este o suferinţă construită asemenea unei anagrame afective, unde dadaismul erotico-sexual este surprins de punerea în comun a cât mai multe experienţe şi trăiri de acest fel. Este şi motivul pentru care chiar Samantha mărturiseşte că evoluează în permanenţă, datorită creşterii numărului de persoane cu care intră în contact. Resursele sale afective în aceste condiţii nu sunt limitate, ca şi în cazul lui Theodore, care îi caută fidelitatea şi care caută să găsească în ea unicitatea iubirii-pasiune. Resursele afective ale Samanthei sunt de factură transgresivă şi transcendentală, dată fiind omniprezenţa şi capacitatea ei spectrală de a relaţiona simultan cu mai mulţi parteneri. În schimb, trăirile lui Theodore sunt proiecţia a două lumi paralele între care acesta oscilează (cea reală şi cea virtuală).
Chiar dacă se ocupă cu apropierea oamenilor - meseria lui fiind aceea de a scrie scrisori pentru diferite ocazii în locul celor care sunt incapabili să interacţioneze cu cei dragi -, în cele din urmă, Theodore se dovedeşte a fi cel incapabil de a se apropia de o persoană reală. Divorţul de Catherine (Rooney Mara )îl determină pe moment să alunece şi mai mult înspre această hiperrealitate afectivă, pe care sistemul de operare i-o pune la dispoziţie. În tot acest sistem de valori, unde sentimentele încearcă să fie regrupate în funcţie de necesitatea afectivă a clientului, Theodore nu este altceva decat o piesă din puzzle, la fel ca oricare alta, în clipa în care descoperă că Samantha mai iubeşte alţi şase sute şi ceva de logaţi afectiv. Cu toate acestea, povestea se dezvoltă în limitele unei normalităţi umane.
Sexualitatea virtuală în voia căreia Theodore se lasă purtat, fără a conştientiza faptul că totul se derulează la nivel imaginar, îi sporeşte acestuia anxietatea şi frustrarea în momentul în care, la cererea Samanthei, acesta este nevoit să se acupleze cu surogatul uman ales de sistem. Problema nu este neapărat această modalitate transgresivă a unui erotism viral ci, aceea a faptului că, treptat, conştienţi fiind de manipularea mascată pe care viralitatea ne-o generează, ajungem să deţinem noi poziţia de alteritate radicală în faţa unui sistem de referinţă în care suntem pe cale să ne pierdem identitatea. Însă această dualitate afectivă periferică, formată din real/virtual-uman/viral, este aceea a dependenţei panoptice pe care în mod conştient o dezvoltăm faţa de tehnologie. Faptul că Samantha, cu acordul lui Theodore, avea posibilitate de acces la toate datele personale şi nu numai pe care acesta le deţinea pe calculator, demonstrează încă o dată interdependenţa om-tehnologie, precum şi faptul că, treptat o astfel de relaţionare are drept rezultat metamorfozarea naturii umane într-o prelungire a tehnologiei, concomitent cu dizolvarea identităţii într-un autism afectiv.