Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Reality

Cenuşăreasa apare pe sticlă - Reality


Film Menu, iulie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Reality începe ca şi cum ar fi Cenuşăreasa: o panoramă deasupra oraşului (probabil dintr-un elicopter) care să redea ordinea şi simetria urbanistică a oraşului, însoţită de clinchete de clopoţei care parcă-parcă vin dintr-un film Disney. Camera traversează oraşul, se apropie considerabil şi se fixează pe o caleaşcă - parcă e de jucărie - pe care o urmăreşte, tot din elicopter, până ajunge la o vilă luxoasă. Aici, cadrul este filmat de la înălţimea cailor (sau poate puţin mai jos de-atât) şi se retrage odată cu aceştia, atât de înspăimântaţi de perspectiva curţii de "plastic", încât nechează nervos, pe fondul sonor al Marşului Nupţial. Decorurile de "plastic", muzica şi clinchetul clopoţeilor, asocierea cu Cenuşăreasa şi dovleacul-caleaşcă ce dispare la miezul nopţii (metaforic, bineînţeles) dictează parametrii în care se va desfăşura povestea din Reality. Luciano îşi face apariţia la petrecerea de căsătorie a tinerilor din caleaşcă, îmbrăcat şi fardat ca o femeie şi afişându-se volubil şi carismatic, spre distracţia familiei şi a prietenilor, care îl îndeamnă să apară la televizor.

Asocierea cu Cenuşăreasa e evidentă şi ironic - caleaşca, transformarea lui Luciano (Aniello Arena), casa în care locuieşte familia lui e luminată şi filmată astfel încât să pară un castel. De fapt, întregul orăşel - cu piaţa în care Luciano îşi are magazinul de peşte - sugerează un târg medieval. Decorurile din film par mereu să fie din plastic; impresia de basm e susţinută de Matteo Garrone prin recuzita aceasta cu aparenţă de jucărie, chiar şi lumina şi culorile sunt folosite pentru a sublinia valoarea artificială a societăţii. Nu există alte elemente feerice sau magice în afară de sunetul clopoţeilor şi de "infantilitatea" scenografiei - e o lume nu de basm, ci artificială, în care realitatea/autenticitatea sunt camuflate în iluzia bogăţiei şi a frumosului, deşi valoarea celor doi termeni e pusă la îndoială de film.

Luciano este căsătorit cu Maria (Loredana Simioli) şi împreună au trei copii cu vârste până în zece ani. Cuplul pare să ducă o viaţă liniştită şi satisfăcătoare - pe lângă afacerea cu pescăria, fac mici escrocherii cu aparate electrocasnice, au un statut social decent în oraş, fiind admiraţi de vecini. Dar când copiii insistă ca tatăl lor să participe la preselecţia pentru Big Brother, şi tatăl, ca să le facă pe plac, o face, cutia Pandorei se deschide. Pentru Luciano nimic nu mai e la fel din momentul în care îşi imaginează că ar putea să intre în casa Big Brother şi, astfel, să devină faimos. După etapa a doua de selecţie, are impresia că totul a decurs atât de bine, încât e dispus să sacrifice totul pentru o eventuală - care lui îi pare sigură - participare la Big Brother.

La început familia îl susţine, dar pe măsură ce megalomania lui escaladează, Maria refuză să-i mai tolereze excesele. E uşor de observant că Luciano nu are educaţia şi informaţiile necesare pentru a înţelege ce înseamnă Big Brother sau televiziunea - în cartierul lui, e cel care ştie mai bine şi face afaceri, dar ieşit din contextul social familiar are reacţii nepotrivite şi incoerente pentru restul lumii. Emoţia unei realizări la care nu îndrăznise să viseze până atunci e atât de puternică, încât îl face să cedeze nervos ("Niciodată nu am avut un scop. De când cu Big Brother, simt că am un scop", îi spune el soţiei într-o discuţie, şi o convinge să-şi vândă afacerea şi să investească banii în participarea lui la concurs). Luciano şi familia sa sunt personaje carismatice şi e dureros să îi priveşti cum se pun în situaţii dificile doar pentru că nu înţeleg regulile sociale ale mediului la care aspiră.

Incompatibilitatea lor e nedreaptă, dar iremediabilă, nimic nu e de făcut pentru ei. Adevărul e că luxul şi bunăstarea nu sunt pentru toţi membrii societăţii. Luciano, precum Cenuşăreasa, primeşte o ieşire la "bal" prin excursia lui la Cinecitta, şi el se transformă - atât cât ştie şi poate -, dar în lumea reală nu există happy-end. Luciano nu are nici măcar o înţelegere asupra realităţii, inocenţa lui nu tolerează ideea că show-urile de televiziune şi faima pe care acestea o aduc nu sunt reale, că emoţia e simulată. Reality, spre deosebire de Gomorrah (2008, regie Matteo Garrone) - care e un film realist despre ce se întâmplă în lumea mafiei italiene -, e un basm redat cu ajutorul unor elemente expresioniste şi melodramatice, care au scopul să transmit cât mai clar un mesaj. Ce au, totuşi, în comun, e interesul lui Garrone pentru o categorie social care poate fi fermecătoare, dar a cărei neputinţă vine, în primul rând, din lipsa ei de educaţie.





 Toate articolele despre Reality


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andra Petrescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer