Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Jim Morrison şi legenda care salvează naivităţile


Suplimentul de cultură, decembrie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Scriind despre The Doors, ar fi straniu să parcurg acelaşi traseu ca în cazul trupelor mai puţin cunoscute. Aşa se face că, de data asta, o să dau cît mai puţine informaţii biografice, limitîndu-mă la elementele de dincolo de muzica destul de cunoscută a formaţiei. Măcar pentru că Oliver Stone a ţinut să aducă pe marele ecran o variantă romanţată a existenţei The Doors, o trupă care se remarcă şi prin faptul că a avut un succes mai mare după ce s-a desfiinţat decît în scurtul timp în care membrii ei au cîntat împreună.

Faptul că moartea lui Jim Morrison a dus la desfinţarea trupei (în ciuda încercărilor repetate de a găsi un înlocuitor) face ca istoria celor de la The Doors să fie strîns legată de legenda ţesută în jurul vocalistului ei.

Poate cel mai interesant album semnat The Doors a rămas An American Prayer, lansat în 1978, la şapte ani de la moartea liderului trupei. Toată istoria construită pe seama morţii sale misterioase (numai soţia sa şi un medic rămas anonim i-au văzut cadavrul, iar decesul a fost anunţat în presă abia după înmormîntare) a dat apă la moară fanilor dispuşi să îl enumere printre vedetele cu moarte "nesigură". Asta nu i-a împiedicat pe aceiaşi fani să transforme în loc de pelerinaj mormîntul cîntăreţului, de la cimitirul Pêre-Lachaisse din Paris. Acelaşi tip de contradicţie a însoţit întreaga carieră a lui Morrison. Pe de o parte, fascinau exuberanţa imaginarului şi uşurinţa cu care versifica, pe de alta, i se reproşa lipsa unei rigori expresive. Pe de o parte, apoi era apreciat pentru curajul cu care provoca scandal şi contesta autoritatea, pe de altă parte, luările sale de poziţie în legătură cu războiul din Vietnam sau cu evenimentele sociale din acei ani erau considerate superficiale. Nu în ultimul rînd, i s-a recunoscut talentul de versificator şi showman, dar s-a spus că a făcut tot ce putea ca să îşi distrugă cariera de muzician.


Muzica din An American Prayer a păstrat intenţiile iniţiale ale solistului

Critica de specialitate nu l-a luat în serios decît în momentul cînd a avut ocazia să îi reproşeze că nu mai este cel de la începutul trupei The Doors. Odată cu albumele Waiting for the Sun (1968) şi The Soft Parade (1979), presa muzicală a început să scrie despre traseul descendent al carierei lui Morrison. Au urmat procesele (expunere indecentă, limbaj jignitor, beţie într-un loc public) şi, foarte repede, decizia lui Morrison de a părăsi trupa.

Dacă atunci cînd este vorba despre albumele lansate în timpul vieţii muzicianului se găsesc voci care să afirme că Morrison era obligat să facă anumite compromisuri, în ceea ce priveşte albumul An American Prayer, fanii ar trebui să fie mulţumiţi. Morrison a înregistrat cîteva poeme înainte să plece la Paris, iar cei care, alături de el, formau trupa The Doors au aranjat înregistrările pe un fond muzical conceput special. Ceea ce a ieşit se poate spune că a păstrat intenţiile solistului dispărut la acea dată, însă muzica a fost aleasă şi compusă de foştii săi colegi.

Cînd m-am gîndit să scriu despre An American Prayer, voiam să dau cît mai multe citate din textul lui Morrison, subliniind părţile greoaie şi exagerările obscure specifice poemelor semnate James Douglas Morrison.

Din momentul în care am început să scriu, nu mi s-au mai părut atît de ridicole naivităţi de genul "Indian, Indian, what did you die for?/ Indian says, nothing at all." (Indianule, Indianule, pentru ce ai murit?/ Indianul spune, pentru absolut nimic) sau "Boys get crazy in the head and suffer,/ I sacrifice my cock on the altar of silence" (Băieţii înnebunesc la cap şi suferă,/ Îmi sacrific p**a pe altarul tristeţii). În acelaşi timp, nu au cum să nu te înduioşeze patetisme de genul: "I will not go/ Prefer a feast of friends to the giant family" (Nu o să plec/ prefer o petrecere cu prieteni/ decît marea familie).




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Răzvan Ţupa


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer