Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Infirmul din Inishmaan

Să evadăm spre zero - Infirmul din Inishmaan


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Are vreo 35 de ani acum. A fugit de la şcoală la 16 ani şi nici că i-a mai păsat de studii. Zece ani a scris în disperare, scenarii peste scenarii, piese radiofonice şi orice presupunea îndemânare dramatică. Respinse toate. Până când a venit boom-ul, s-a transformat într-un autor de succes şi a reuşit performanţa, neegalată de nimeni, în afară de Shakespeare, să i se joace, în aceeaşi stagiune, patru piese la Londra. Ce-l face pe Martin McDonagh atât de căutatà O respectabilă fluiditate narativă şi talent de povestitor, în bună tradiţie irlandeză, personaje bine structurate, privirea dilatată asupra realităţilor crude din insulele sărace ale Irlandei şi - incontestabil - accentele de comedie neagră. Apoi, desigur, dozajul strict al tuturor celor de mai sus. Ele par să fi fost şi atuurile pentru care piesa lui McDonagh, Infirmul din Inishmaan, este ultima premieră a Teatrului "Maria Filotti" din Brăila, în regia lui Szabo Istvan. Trama este de melodramă de Hollywood (un fel de Cocoşatul de la Notre Dame în care facerea de bine e împărţită între două personaje). Dar pigmentul de sagacitate aduce necesara doză de umor.

Uşor digerabilă datorită naraţiunii şi realismului său, structurii tradiţionale şi savuroasei tipologii, piesa lui Martin McDonagh este tratată, în viziunea lui Szabo Istvan, în chei foarte diverse. Regizorul se învârte în zodia eclectismului şi acesta e principalul neajuns al montării. Pendularea ezitantă între registrul ba poetic, ba simbolic, şi, în ansamblu, realist, îngreunează ritmul, îndepărtând de abordarea feroce şi de cinismul suculent care dau piesei lui McDonagh aura de contemporaneitate. Tocmai de aceea secvenţele cele mai apropiate de spiritul textului, cele tratate în cheie lucid-comică sau disperat-comică (unde interpretarea lui Emilian Oprea aduce plusul valoric) sunt şi cele mai reuşite. Recurenţa metaforelor şi simbolurilor (râsul obsesiv, drumul simetric al cioclilor, exhibarea picioarelor feminine, ruşinos sănătoase) nu fac decât să pună stavile receptării şi să deturneze de la simplitatea poveştii. În care un infirm vrea să-şi ia doza de viaţă, evadând din satul unde bomba de presă a ştiristului improvizat (Cornel Cimpoaie în registru caricatural) ţine inevitabil de vreo oaie născută fără urechi sau de crima îndreptată împotriva unei raţe. Asemenea noutăţi vândute zilnic, din casă în casă, pe bomboane şi pe câteva înghiţituri de băutură, alături de cruzimea lumii care nu tolerează şi nu iartă handicapul îl fac pe infirmul Billy să rişte evadarea. Şi să eşueze. Şi, în final, să se sinucidă.

Ceea ce le reuşeşte regizorului şi actorilor sunt nişte partituri actoriceşti excelent mulate pe tipurile construite impecabil de dramaturg. Emilian Oprea, de la rol la rol tot mai bun, imaginează un infirm de factură nouă, interpretat modern, inteligent, cu umor. Din juxtapunerea tenebrelor interioare cu ironia de azi rezultă un personaj nici patetic, nici excesiv de lucid, introvertit, vulnerabil şi cu atât mai seducător. Cu o doză bine temperată de lirism care se vede când se lasă prins în mrejele agresivei Helen. Actriţă cu o forţă halucinantă, prezenţă scenică deosebită care captează pe loc atenţia, Mihaela Trofimov îşi construieşte rolul ca o dezlănţuire stihială reuşind, paradoxal, să-i accentueze astfel feminitatea. Alin Florea, Valentin Terente şi Liviu Pintileasa compun în nuanţe plastice, cu umor şi acurateţe stilistică lumea aspră, dar, în adâncuri, umană, din Inishmaan.

Între reuşitele evidente ale montării se numără cele trei travestiuri de babe care dau savoare spectacolului. Personajului suculent al lui Bujor Macrin, nevrotic-comic, o băbuţă hârşită, mucalită şi omenoasă, i se alătură partitura de acelaşi calibru a mămicii beţive de 90 de ani care nu mai moare, susţinută de Dan Moldoveanu cu resursele inepuizabile ale ironiei reci. Cea de a treia babă, corect interpretată de George Ţăranu, întregeşte această lume care se mişcă într-un decor meşteşugit şi multifuncţional, când magazin, când pisc, când barcă.

Povestea frumoasă, ironia şi partiturile actoriceşti sunt atuurile care pot face din Infirmul din Inishmaan unul dintre spectacolele gustate ale publicului brăilean.


Proba solidarităţii

Despre îmbinarea dintre artistic şi latura umanitară este vorba în programul susţinut de actorii Mihaela Trofimov şi Liviu Pintileasa care perseverează, zilnic, de luni întregi, în lucrul cu tinerii de la centrele de plasament şi cele pentru copii cu dizabilităţi. Proiectul la care lucrează şi care ar merita o simfonie de elogii, Terapia prin teatru, îşi propune să ajute tinerii să-şi depăşească inhibiţiile, să trăiască armonios în grup şi să aibă o şansă de integrare socială. Şi, nu în ultimul rând, să le aducă pe feţe o scurtă bucurie. Totodată să educe comunitatea noastră, asemănătoare în prejudecăţi cu cea din Inishmaan, să-i accepte.

În acest scop Liviu Pintileasa a realizat un spectacol cu copii cu handicap sever, care evoluează alături de actorii teatrului, nu lipsit de patetism, dar lăudabil prin intenţie şi imensele eforturi depuse. Iar Mihaela Trofimov a lucrat cu copiii cu handicap uşor sau cu cei de la centrele de plasament la o producţie plină de vitalitate şi mişcare scenică, solară şi amuzantă. De la inserturile cu proiecţii video în care copiii vorbesc cu o veridicitate demnă de toată lauda, la dansurile captivante şi momentele unde domină emoţia, toate se asamblează într-o structură scenică agreabilă şi antrenantă. Merită amintite momentul de cabaret, cu contrastul delicios între dansul de gen şi mutriţele fetiţelor ieşind dezinvolt de sub pălărie, şi secvenţa emoţionantă a eroinei căreia, deşi victimă a agresivităţii lumii, i se dă o probă de blândeţe şi solidaritate umană. Acesta e, de fapt, meritul spectacolului imaginat de Mihaela Trofimov: strecoară atât dimensiunea educativă cât şi conţinuturile existenţiale majore în aventura emoţionantă a limbajului teatral.

Toate sunt argumente care fac ca eforturile întregii trupe a Teatrului "Maria Filotti", de la director la echipa tehnică, să fie un exemplu, păcat că singular deocamdată, de grijă a instituţiilor artistice pentru membrii defavorizaţi ai comunităţii.



 Toate articolele despre Infirmul din Inishmaan


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cristina Rusiecki


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer