Gândit ca un drum într-un labirint în care fiecare cotitură şi fiecare culoar să conducă doar către o altă imposibilitate (critikat.com), cel de-al doilea lungmetraj de ficţiune al lui Alain Resnais, L'année dernière à Marienbad, este un experiment filmic în care temporalitatea şi spaţialitatea capătă o dimensiune suprarealistă, iar personajele devin pretext pentru o suprapunere de planuri şi de posibilităţi; niciuna dintre acestea nu pare a fi realitatea.
Firul narativ al filmului este, de fapt, doar descrierea unor circumstanţe iniţiale, asupra cărora planează până la final îndoiala de a fi de asemenea onirice, sau proiectate din subconştient, ori din memorie, precum restul imaginilor. Astfel, un bărbat şi o femeie a căror identitate nu este dezvăluită se întâlnesc într-un hotel baroc. El pare să o cunoască, ea pare să nu-şi amintească. El insistă că s-au văzut în acelaşi loc cu un an în urmă, iar ea insistă că vorbele bărbatului sunt închipuiri. El începe să îi ofere indicii despre experienţa petrecută împreună. Ea pare să înceapă să reconstruiască un trecut deformat. Vedem o serie de flashback-uri sau o transpunere vizuală a imaginaţiei femeii induse de vorbele bărbatului, sau o rememorare subiectivă a trecutului din prisma bărbatului. Fiecare moment îşi anulează probabilitatea de a se fi întâmplat într-adevăr prin lipsa coordonatelor spaţiale sau temporale. Cadrele consecutive din unghiulaţii care aproape acoperă 360 de grade sugerează efectul de halucinaţie sau vis, recompunerea trecutului ajunge să fie o descompunere a realităţii şi o inducere de dezechilibru asupra prezentului.
Traveling-urile extrem de lungi combinate cu panoramări laterale din primul cadru al filmului prezintă hotelul în care are loc acţiunea drept un univers cel puţin bizar, în care rapiditatea înaintării camerei şi imobilitatea personajelor care asistă la o piesă de teatru (cei doi protagonişti continuă să fie destul de statici pe tot parcursul filmului) se suprapun, creând încă un efect suprarealist, percepţia fiind cea de vertij.
Dialogurile dintre personaje sunt laconice şi repetitive, iar vocea din off care descrie hotelul în primul cadru al filmului, apoi însoţeşte aşa-zisele amintiri sau închipuiri, pare o continuă hipnoză care încearcă să ajungă din ce în ce mai adânc în subconştient, trecând de mai multe ori pe acelaşi drum, dar crescând presiunea asupra celui hipnotizat.
Resnais îşi prefigurează în L'année dernière à Marienbad tehnicile favorite (renunţarea la narativitate cronologică, utilizarea montajului dominat de fragmentarism şi de iluzie, explorarea tuturor perspectivelor de a cunoaşte din punct de vedere cinematografic un obiect, un personaj, o situaţie, o idee), precum şi temele predilecte pe care le va explora de-a lungul carierei - paradoxul uitării şi al amintirii subiective, ideea că cinemaul şi arta, în genere, este o altă realitate, adiţională realităţii cotidiene şi nu o copie a acesteia (sensesofcinema.com).
L'année dernière à Marienbad / Anul trecut la Marienbad
regie: Alain Resnais
scenariu: Alain Robbe-Grillet
cu: Delphine Seyrig, Giorgio Albertazzi, Sacha Pitoeff.