Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul de Teatru Toma Caragiu Ploieşti, 2014

Ce-am avut şi ce avem - Noul val - chip de regizor la Festivalul de Teatru Toma Caragiu, 2014


Teatrul Azi, iulie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Lume de calitate s-a adunat la Ploieşti pentru prima ediţie a programului Noul val - chip de regizor, coordonat de teatrologul Andreea Dumitru în cadrul celei de-a patra ediţii a Festivalului de Teatru Toma Caragiu, relansat şi el sub genericul Întâlniri regizorale. La iniţiativa doamnei Raluca Nicolescu (Zamfirescu), directoarea teatrului şi a festivalului, şase tineri regizori, reprezentanţi ai generaţiei ultimilor zece ani, au fost invitaţi să vorbească despre proiectele lor înaintea unei asistenţe formate din nume importante şi tineri colegi deopotrivă, din toate disciplinele teatrale.

Programul a fost conceput ca un prilej pentru a ne familiariza cu o parte dintre numele apărute la orizontul vieţii noastre teatrale, proaspeţi absolvenţi ori artişti incomplet intraţi în "rodajul" artistic de pe piaţă. Acesta a fost scopul, şi nu garantarea vreunei recunoaşteri, stabilirea unei ierarhii în funcţie de talent, reputaţie, isteţime sau... teribilism. Din păcate, argumentul s-a estompat în percepţia unor invitaţi - cu toate că miza a tot fost reamintită: nevoia întâlnirii şi a dialogului dincolo de orgolii. Dar să vedem cum s-au desfăşurat cele două dimineţi dedicate noului val de regizori de teatru români.

Ziua 1
Invitaţii au fost:
Mihai Alexandru Ion - în luna iunie 2014 absolvă secţia de Regie Teatru la Facultatea de Teatru din cadrul UNATC I.L. Caragiale Bucureşti, clasa Tudor Mărăscu - Mihai Manolescu.
Ioana Petre - a studiat regia de teatru în cadrul UNATC I.L. Caragiale Bucureşti (licenţa finalizată în 2008, iar masterul în 2012)
Leta Popescu - masterandă a Facultăţii de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj


Prima care a proiectat fragmente din montările sale a fost Leta Popescu. Până la sfârşitul întâlnirii, a reuşit să iasă în evidenţă prin prezenţa activă şi răspunsurile prompte la orice întrebare i se adresa. Am văzut imagini din spectacolul Parallel (care i-a adus Premiul pentru debut la Gala UNITER 2014), rezultatul colaborării cu Ferenc Sinkó (coregizor) şi actriţele Lucia Mărneanu şi kata bodoki-halmen. Au urmat câteva secvenţe din 9 din 10, realizat de Leta Popescu şi actriţele Oana Hodade, Lucia Mărneanu şi Oana Mardare pe principiul devised theatre. Spectacolul are la bază un scenariu colectiv bazat pe improvizaţie şi coordonat de dramaturgul Ana Cucu-Popescu, fiind un demers critic la adresa cărţilor motivaţionale.


Oana Mardare (Reactor, Cluj) şi Lucia Mărneanu (foto: Maria Ştefănescu)

Întrebată de moderatorul Ionuţ Sociu dacă, din punctul ei de vedere, regizorul mai poate fi considerat coloana vertebrală a unei echipe, Leta a mărturisit că opţiunea pentru compoziţiile colective i se pare mai degrabă un mod de a se sustrage obligaţiilor: "e o alegere laşă". De fapt, totul pleacă din facultate, unde, din prima zi, studentului i se spune că "regizorul trebuie, în primul rând, să: ştie / facă / înţeleagă / cuprindă". Acest "în primul rând, trebuie să..." s-a multiplicat până la sfârşitul şcolii, astfel încât, acum, ea, regizoarea, nu se simte în stare să acopere atâtea cerinţe. Pe de altă parte, regia colectivă aduce cu sine o senzaţie plăcută la finalul spectacolelor. Membrii echipei au sentimentul că, fără ca vreunul dintre ei să fi contribuit "decisiv", cu toţii îşi lasă amprenta asupra producţiei.

Un alt proiect de care Leta este foarte legată constă în organizarea şi susţinerea unor workshop-uri de actorie în şcoli şi licee aflate în mici localităţi, lipsite de activitate culturală. "Doresc să îi ajut pe copii să vadă dincolo de ceea ce învaţă acasă sau la şcoală, să gândească dincolo de spaţiile închise în care trăiesc."


Ionuţ Sociu, Mihai Alexandru Ion, Ioana Petre, Leta Popescu (foto: Maria Ştefănescu)

Mihai Alexandru Ion ne-a prezentat câteva momente din spectacolul său de absolvire, Numele de Jon Fosse, pe care l-aţi putut urmări în Gala Absolvenţilor UNATC 2014. El ne-a povestit cum repetiţiile l-au făcut să conştientizeze probleme care îl preocupă în continuare, cum ar fi: intrarea actorului în spaţiul publicului - ce anume presupune această transgresiune şi unde poate duce ea? Fost student la filosofie şi având experienţă în domeniul publicităţii, Mihai nu pare deloc intimidat de provocarea pe care o presupune cel mai recent proiect al său: deschiderea unui nou spaţiu, într-o fostă fabrică de paste făinoase din centrul capitalei.

Ciclul proiecţiilor cu scene din spectacole, la această primă întâlnire, a fost încheiat de către Ioana Petre cu imagini din spectacolul său de master - Dragonul de aur de R. Schimmelpfennig (reluat la Teatrul Mignon). Trebuie să menţionez că Ioana, absolventă (şi) de filologie, preferă teatrul şi dramaturgia germană - le înţelege mai bine, iar atunci când are ocazia, traduce piese cu plăcere.

Dintre iniţiativele sale, Ioana a adus aminte de Act1Book1, pe care l-a conceput împreună cu Ioana Leca - proiect care viza realizarea unor scurte reprezentaţii după cărţi nou apărute, un fel de "trailere teatrale". De asemenea, pe lângă preocuparea pentru propriile spectacole, Ioana este şi regizor tehnic la Opera Naţională din Bucureşti, un "job" despre care recunoaşte că "nu mă încurcă; (...) ascult Verdi şi Puccini de două ori pe săptămână, totuşi simt că încă nu profit suficient de această şansă."

Ca o concluzie după vizionarea clipurilor de prezentare, Ionuţ Sociu a remarcat faptul că spectacolele celor trei invitaţi par să aibă în comun o tensiune interioară, o anxietate care persistă şi după vizionarea lor. În schimb, Nicolae Mandea a ţinut să menţioneze că ceea ce îi apropie este, în primul rând, procesul de producţie a spectacolelor, care, vrând-nevrând, influenţează şi stilistica acestora. Toţi sunt preocupaţi de aspectele administrative ale unui proiect şi, mai ales, de a lucra în spaţii în care nu este limitată puterea de decizie a artiştilor.

La întrebările "Pentru ce fel de public lucraţi?" (Anca Ioniţă) şi "Cât de dispuşi sunteţi să faceţi compromisuri în colaborarea cu un teatru de stat?", răspunsurile au fost variate. În cazul Ioanei, montarea Dumnezeu iubeşte de Zlata Demina, la Teatrul Bulandra, nu a presupus probleme insurmontabile: nu au existat conflicte cu instituţia producătoare, iar spectatorii au fost interesaţi de propunere. Cu toate acestea, publicul rămâne, pentru ea, o entitate imprevizibilă şi a mărturisit că resimte lipsa unei structuri de marketing cultural, a unei persoane care să-şi dorească să colaboreze cu ea pe acest plan.

Deşi "inocent" în relaţiile cu teatrele de stat, Mihai se declară dispus să se plieze pe aşteptările teatrului de stat. În ceea ce priveşte publicul, având experienţa analizelor de "target" din publicitate, şi-a dat seama că ceea ce contează cu adevărat este sinceritatea şi aprecierea corectă a valorii celor cărora te adresezi. Când lucrează cu echipa este 100% implicat, dar apoi analizează dacă ceea ce e pe cale să obţină prezintă interes real şi pentru cei mai apropiaţi spectatori ai săi (părinţi, profesori, prieteni etc).

În schimb, Leta nu consideră că a ajuns în acel punct în care îşi poate defini publicul, ci lasă spectacolul să-şi găsească receptorii. Respinge compromisurile şi limitele teatrului de stat, precum şi disocierea dintre teatrul de stat şi cel independent, considerându-le obstacole ce trebuie depăşite. Pentru ea, în primul plan sunt ideile care o interesează şi principiile pe care nu doreşte să le trădeze.

Regizorul Radu Alexandru Nica i-a întrebat pe invitaţi care sunt temerile şi aşteptările lor ca tineri absolvenţi şi ce anume cred că le lipseşte în acest moment. Aici, lista de nevoi a fost scurtă, dar apăsătoare. Mihai a spus că îl blochează lipsa de comunicare şi de mobilitate, resimţite încă dinainte de a termina facultatea, principalul motiv invocat fiind neparticiparea teatrului românesc la marea discuţie a teatrului european şi mondial.

Letei Popescu îi lipseşte "încrederea în tinerii regizori", dar încrederea înţeleasă ca "asumare a unui risc" din partea producătorului, nu ca "pomană" sau "pretenţie". În acelaşi sens, Ioana Petre a povestit cum, după absolvire, a întreprins, alături de câteva colege, o cercetare itinerantă a teatrelor de stat din ţară, cu scopul de a le cunoaşte potenţialul şi de a stabili o comunicare cu acestea. Deşi începutul a fost entuziast, după un timp, s-au terminat şi banii personali şi răbdarea, concluzia fiind că nici măcar acolo unde nu sunt ei înşişi demoralizaţi, producătorii nu reuşesc să le ofere tinerilor condiţii de lucru adecvate, concrete.

Discuţiile s-au precipitat odată cu întrebarea "Dacă aţi fi directori de teatru, de ce v-aţi alege pe voi ca regizori?". Răspunsurile s-au înfiripat mai greu, toate vizând calităţi precum: "capacitate de organizare", "colaborator bun", "propuneri bune", "încredere în proiect". Prima întâlnire s-a încheiat cu reproşul adresat celor şase tineri de regizorul şi directorul de teatru Mircea Cornişteanu: "Aţi avut în faţa voastră, aici, directori de teatru, de ce nu aţi profitat de ocazie pentru a afla mai multe despre ceea ce au de oferit teatrele de stat?"


Mircea Cornişteanu (foto: Maria Ştefănescu)

Ziua 2
Invitaţii au fost:
Alexandra Penciuc - absolventă a secţiei de Scenografie din cadrul Facultăţii de Teatru din cadrul UNATC I.L. Caragiale din Bucureşti
Elena Morar - absolventă a UNATC I.L. Caragiale din Bucureşti, cu specializarea Regie Teatru; doctorandă, tot aici, sub îndrumarea profesorului Alexa Visarion
Horia Suru - a terminat studiile de licenţă la departamentul Actorie al Facultăţii de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj şi a absolvit masterul în regia de teatru şi multimedia în cadrul aceleiaşi instituţii.


În a doua parte a programului Noul val - chip de regizor, audienţa s-a prezentat într-o formulă împrospătată, însă dialogul a avut tendinţa de a aluneca spre scurte monoloage, care au încetinit ritmul evenimentului.

Moderatorul Ionuţ Sociu - atacat, pe drept şi pe nedrept, până la sfârşitul discuţiei - ne-a anunţat tema întâlnirii: "Cum sunt finanţate proiectele teatrale independente?". În mod ironic, ea a fost ignorată de către asistenţă, cu toate că fusese propusă cu o zi înainte chiar de către câţiva dintre participanţi.

Pentru proiecţie, Alexandra Penciuc ne-a adus fragmente din spectacolul Cel mai frumos roman din lumei, după Larry Tremblay, produs la Unteatru, avându-i în distribuţie pe Ionuţ Grama (prezent şi la întâlnire) şi pe Nicoleta Lefter. Horia Suru a prezentat un moment din spectacolul său montat la Teatrul George Bacovia din Bacău, Călin (povestea modernă), iar Elena Morar ne-a oferit o înregistrarea unei scene din Orfani de Dennis Kelly, producţie a Teatrului ACT şi a PRO DRAMA.


Horia Suru, Elena Morar, Alexandra Penciuc (foto: Maria Ştefănescu)

În cazul Celui mai frumos roman din lume, spectacol finanţat din bugetul personal, Alexandra Penciuc ne-a spus că acest aspect a contat mai puţin, căci "la Unteatru nu a existat presiunea timpului", ci doar bucuria de a lucra la un proiect care a motivat întreaga echipă. E bine ca, din când în când, să lucrezi "de dragul artei", chiar şi atunci când ştii că nu vei fi remunerat sau când publicul nu vine aşa cum te-ai fi aşteptat, a completat Ionuţ Grama.

Răspunzând la întrebarea dacă întâmpină dificultăţi având în vedere faptul că este, de fapt, scenografă, Alexandra a declarat că ignoră prejudecata despre cei care activează în cu totul alt domeniu decât cel pentru care s-au pregătit, întrucât ea nu se consideră regizoare. Nu doreşte decât să lucreze pentru proiectele care îi fac plăcere.

Problema publicului a revenit, de această dată în întrebările lui Theodor-Cristian Popescu şi ale Ralucăi Nicolescu: "Vă asumaţi formarea unui nou public?", respectiv "Dacă publicul nu vine la spectacolele voastre, unele dintre ele deliberat experimentale, aveţi tendinţa de a învinui publicul sau vă adaptaţi necesităţilor lui?"


Nicolae Mandea, Theodor-Cristian Popescu, Valentina Zaharia, Ionuţ Grama (foto: Maria Ştefănescu)

Alexandra Penciuc a răspuns că nu-şi asumă conştient misiunea de a educa spectatorii, deşi probabil face acest lucru montând spectacole care, momentan, sunt căutate doar de un public restrâns. Iulia Popovici a intervenit în discuţie pentru a atrage atenţia asupra faptului că tema ar trebui să fie a instituţiilor care îşi asumă colaborarea cu un artist. Teatrele au responsabilitatea de a forma cadrul benefic pentru ca proiectele, aprobate chiar de ele, să-şi găsească publicul. Din punctul de vedere al lui Horia Suru, atunci când lucrezi într-un teatru de stat, a asigura o sală plină este, într-adevăr, treaba instituţiei, pe când în teatrele independente, artistul trebuie să aibă grijă de imaginea sa şi să-şi cucerească pe cont propriu spectatorii. De aceea, personal e preocupat de "vizibilitatea" sa - are un site actualizat, este deschis comunicării cu eventuali colaboratori, încearcă să-şi promomeze singur munca.


Emilia Dobrin, Iulia Popovici (foto: Maria Ştefănescu)

Regizorul Mircea Cornişteanu şi-a nuanţat reproşul din prima zi, subliniind importanţa uceniciei pe lângă marii regizori, a asistenţelor de orice fel (regie, scenografie etc), benefice pentru o viitoare discuţie cu un teatru de stat. O dată ce ai fost acceptat într-o astfel de poziţie, crede el, ai mai multe şanse să fii cooptat, de pildă, drept coordonator al unui proiect mai ambiţios. De altfel, ne-a amintit faptul că Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova organizează de câţiva ani un concurs de debut pe această scenă destinat tinerilor regizori dornici să monteze texte româneşti contemporane.

Sosit special de la Cluj, unde abia se încheiase a XI-a ediţie a proiectului său de suflet, Galactoria, profesorul Miklós Bács, a cărui măiestrie pedagogică e remarcată cu fiecare nouă promoţie de actori de la Universitatea Babeş-Bolyai, a vorbit despre necesitatea continuităţii unor astfel de întâlniri dedicate, de fapt, dialogului între profesionişti. Speră ca ele să devină tradiţie, în ciuda lipsei de timp de care toţi ne plângem, mai ales că este nevoie de contribuţia tuturor pentru a susţine noile generaţii de artişti şi pentru a distruge mituri precum "contradicţia dintre teatrul de stat şi cel independent" sau intimidanta fascinaţie pentru textele perene (răspuns la îndemnul criticului Florica Ichim către tinerii regizori, de a se încumeta să monteze textele "grele" ale dramaturgiei universale).


Ionuţ Sociu, Alexandra Fasolă, Florica Ichim (foto: Maria Ştefănescu)

Pentru Miklós Bács, este absolut firesc ca tinerii să colaboreze cu prietenii şi colegii lor, oameni alături de care simt libertatea deplină de a crea, fără a-şi refuza, totuşi, aşa cum a completat şi Raluca Nicolescu, "posibilitatea de a cunoaşte şi lucra şi cu altcineva".


Andreea Dumitru, Oana Mardare, Lucia Mărneanu, Miklós Bács (foto: Maria Ştefănescu)

Spre final, chestiunea compromisului a fost reluată, cei trei fiind întrebaţi dacă sunt dispuşi să se adapteze la cerinţele unui teatru în vederea unei colaborări - şi-ar alege, de exemplu, textul în funcţie de ei înşişi sau de direcţiile estetice urmărite de un teatru anume? Horia Suru a declarat că are încredere absolută în arta compromisului. Pentru Elena Morar au prioritate doar proiectele care o preocupă - şi "din fericire, mă interesează foarte multe lucruri", a încheiat ea. Iar Alexandra Penciuc se adaptează situaţiilor cu care se confruntă, căutând o cale de mijloc între ceea ce îşi doreşte şi ceea ce se aşteaptă de la ea.

În loc de epilog, Iulia Popovici ne-a făcut o invitaţie la lectura volumului colectiv bilingv Noi practici în artele spectacolului din Europa de Est, pe care l-a editat pentru colecţia Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, coordonată de Ioana Mălău, carte ce ieşise din tipar cu o zi în urmă (!) la Editura Cartier, prima publicaţie despre teatrul acestui colţ de lume analizat din perspectivă regională.

*
Întâlnirile s-au încheiat, poate se vor relua în 2015, cu mai multă îndrăzneală şi cu un discurs mai coerent. Temele discutate au fost prea multe şi dispersate, iar cei prezenţi au fost moderaţi, cu prea puţin tact şi imaginaţie.

Tinerii, în schimb, au fost "pregătiţi să mute teatrul din loc". Consideră valul generaţiei lor ca pe un grup în care fiecare are o individualitate bine conturată, ce ar putea fi preschimbată din piedică a comunicării în atu. Au imaginaţie, sunt lipsiţi de prejudecăţi, sunt inteligenţi şi temerari. Au nechibzuinţa sănătoasă de a experimenta şi de a-şi pune în aplicare ideile oricât de lipsite de realism ar fi. Şi da, au fost timizi când au trebuit să vorbească despre ei şi munca lor. Probabil au fost neprofesionişti pentru bunul simţ al unora (în ceea ce priveşte materialele de prezentare ale spectacolelor), prea visători, neserioşi şi lipsiţi de modestie pentru gustul altora. Iar câţiva din asistenţă s-au simţit neglijaţi, ba chiar jigniţi de această schimbare de planuri. Păcat că orgoliile personale sunt mai importante decât respectul reciproc. Şi că experienţa, reputaţia şi programul solicitant sunt justificări pentru a căuta nod în papură celuilalt sau a-l ignora. Din fericire, nu a fost "respectată" inerţia conferinţelor austere, împănate cu acele laudatio dispreţuite şi căutate deopotrivă de oamenii de teatru.

Cei invitaţi la Ploieşti par să aibă datele unui artist de succes, doar că altfel organizate în structura lor interioară. Nu se vor acei "monştri sacri ai teatrului", nici nu ar putea, nici nu ar trebui să fie. Sunt oamenii unui alt context social şi istoric, au crescut sub o altă structură politică şi cu un limbaj în continuă schimbare; au o libertate bulversantă de a alege şi trăiesc într-o lume în care nu doar comunicarea este fracturată, ci şi emoţia. Aş zice să nu respingem schimbarea, de altfel inevitabilă, şi să ne uităm atent în ochii lor şi, mai ales, la munca lor, care este sinceră. Acolo vom descoperi problematici vechi de când lumea, dar tratate după chipul lumii în care trăim. Nu cred că ar fi o distanţă atât de mare între generaţii, între instituţiile de teatru şi, de fapt, între oamenii de teatru, dacă am fi mai smeriţi şi mânaţi de adevărata pasiune pentru teatru şi public.



 Toate articolele despre Festivalul de Teatru Toma Caragiu Ploieşti, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Irina Zlotea


Alte articole

 Programul celei de-a patra ediţii a Festivalului de Teatru Toma Caragiu, Ploieşti, 2014, Comunicat de presă
 Noul val - chip de regizor la Festivalul de Teatru Toma Caragiu Ploieşti, 2014, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer