San Antonio. Anchetatorul Depardieu revine

Distribuţie: Gérard Depardieu, Valeria Golino, Gérard Lanvin, Michel Galabru, Barbara Schulz
Regie: Frederic Auburtin
Scenariu: Frederic Dard/ Laurent Touil - Tartour
Muzica: Jean-Yves D'angelo
Imagine: Willy Stassen
Montaj: Guy Lecorne

  Sinopsis:

Cum teroriştii îi ameninţă pe mai-marii acestei lumi, comisarul San-Antonio şi camaradul său, locotenentul Bérurier, sunt însărcinaţi să-l supravegheze pe ambasadorul Franţei, aflat într-un palat britanic. Ca urmare a neglijenţei lui Bérurier (care preferă să se ţină de petreceri), comisarul este luat pe nepregătite de o frumoasă italiancă, cea care a pus la cale răpirea diplomatului.

Odată întors la Paris, San-Antonio va fi demis de Achille, şeful poliţiei. O adevărată pomană pentru Bérurier, care va fi promovat...... Situaţia se înrăutăţeşte: Preşedintele Republicii a dispărut pe nepusă masă. Reacţia Ministrului de Interne nu va întârzia. Doar San-Antonio mai poate salva Franţa: el dispune de 48 de ore şi de o brigadă secretă pentru a-l regăsi pe şeful statului. La Palatul Elysée, San-Antonio dă peste Bérurier, responsabil al anchetei oficiale....De-acum înainte, fiecare este pe cont propriu: cine va ajunge primul la preşedinte? Iţele se încurcă din ce în ce mai mult: organizaţii teroriste, bănci corupte, traficanţi internaţionali, personaje politice cu un trecut dubios, femei fatale cărora le cazi uşor în plasă....

  Cum a venit ideea de a transpune aventurile lui San-Antonio pe marile ecrane?

Laurent Touil-Tartour a obţinut drepturile seriei San-Antonio puţin înaintea decesului lui Frédéric Dard. Timp de doi ani şi jumătate, el a lucrat la scenariu. A reluat personajele, a scris propria sa viariantă şi l-a convins pe Claude Berri să i se alăture ca producător. Intriga este destul de simplă: Preşedintele Republicii dispare din Palatul Elysée, sau mai precis din toaleta palatului, chiar în perioada în care un grup de terorişti îi ameninţă pe mai-marii planetei. Locotenentul Bérurier (Gérard Depardieu) este responsabilul oficial al anchtetei dar comisarul San-Antonio (Gérard Lanvin), care tocmai a fost dat afară de superiorul său Achille (Michel Galabru), este desemnat pe acelaşi post de Ministrul de Interne (Robert Hossein). Cei doi vor încerca deci să-l găsească pe Preşedinte.

  Laurent Touil-Tartour trebuia să realizeze acest film, dar ca urmare a unei neînţelegeri cu producătorii, a trebuit să-l înlocuiţi...

Eu m-am alăturat acestui proiect pe ultima sută de metri. Il cunosc pe Claude Berri de 19 ani, căci am fost stagiar la Jean de Florette şi Manon des sources, asistent la Germinal şi Lucie Aubrac, ca şi la Amantul, în regia lui Jean-Jacques Annaud pe care el l-a produs. Pentru a relua filmul din acelaşi punct, Claude Berri şi Pierre Grunstein, producătorul executiv, aveau nevoie de cineva de încredere. M-am integrat de la început şi am investit foarte mult în acest proiect!

  Care a fost prima dumneavoastră sarcină în timpul filmărilor?
Mai întâi, a trebuit să reinterpretez toate aventurile comisarului. Intr-o primă fază, am lucrat la scenariu cu Laurent şi Claude Berri. Am vrut să-i dau un plus de fluiditate, să-l îndrept mai mult către comedie, încercând în acelaşi timp să nu modific fondul original al lui Laurent.

  De ce aţi situat acţiunea din San-Antonio în zilele noastre?
Primele cărţi datează de acum patru decenii. Patrice Dard, fiul lui Frédéric, continuă munca tatălui său. Să zicem că ideea de a ne transpune în modernitate a fost benefică pentru acest film. Nu ne-am dorit să dăm un aer desuet întregii poveşti. Era mai amuzant să joci într-o poveste care se desfăşoară în zilele noastre.

  In San-Antonio, sunt eroi, femei frumoase, răufăcători, tăntălăi, aventură...aţi vrut să faceţi o simplă comedie de acţiune?
Bineînţeles! Dar cred că mi-a fost cu atât mai dificil. Mai întâi, nu este uşor să porneşti de la o serie care conţine 175 de romane, cu un patrimoniu de personaje care se întinde pe o durată de peste 40 de ani, personaje care sunt prinse într-o reţea de întâmplări elaborate. Si în plus, acest film face parte dintr-o categorie specială, care nu are legătură nici cu Bond, nici cu Austin Powers. N-am vrut să alunec în parodie, dar nici să mă iau prea în serios. Seria literară San-Antonio are propriile sale coduri, dar nu numai atât: te face să te destinzi când citeşti. Este un anumit grad al comicului care este cu adevărat asumat, ceva care-ţi aminteşte de Rabelais, dar care abundă în sentimente...James Bond este infailibil în timp ce San-Antonio are slăbiciunile sale, cea mai mare fiind Bérurier. Sunt câteva scene între ei gen "Te iubesc: Eu te-am uitat" sau "Până când moartea ne va despărţi". N-au nimic în comun, în afara prieteniei lor, iar Bérurier işi face apariţia şi-l salvează pe San-Antonio oridecâteori este cazul. Când lui Béru îi merge rău, San-Antonio este şi el pe ducă. Imi plac foarte mult şi raporturile dintre San-Antonio şi fiul său, Toinet, splendid interpretat de Jérémie Rénier. Este superb vopsit negru!

  Care sunt codurile pe care a trebuit să le respectaţi?
Codul principal a fost limbajul. Ceea ce merge în literatură nu este neapărat valabil pe ecrane. Un joc de cuvinte amuzant şi plin de imaginaţie poate să nu iasă în film. Am încercat deci să facem un film care să-i împace pe toţi. N-am vrut să fim demagogi, am dorit pur şi simplu ca admiratorii seriei să se regăsească în film şi că cei care nu l-au citit pe San-Antonio să poată aprecia o comedie de acţiune fără a şti codurile. Béru este personajul căruia i-am păstrat cele mai multe aspecte legate de limbaj. Este puţin decalat deoearece se exprimă, în majoritatea cazurilor, folosind imperfectul subjonctivului, şi trânteşte barbarisme la fiecare cuvânt. Asta-i convine de minune lui Depardieu. Pentru San-Antonio, a trebuit să ţinem cont de faptul că este un magnet pentru femei. Spre deosebire de Bond, este un tip de care absolut toate femeile se simt atrase. Este un play-boy cu clasă. Si în plus, vroiam ca scenele de acţiune să aibă un substrat ironic. Mi-a plăcut mult să filmez aceste scene. Revenirea la vechile poante, cu un mesaj din partea autorului, cred că toate acestea vor captiva publicul. Să spunem că este vorba despre "stilul francez".

  Sunt multe scene de acţiune, cascadorii, urmăriri, explozii...v-a fost dificil să realizaţi toate acestea?
Totul face parte din meseria mea, cred că un realizator trebuie să le poată face pe toate. Marii maeştri Capra, Lang şi Hawks sunt adevărate exemple în acest domeniu. Scenele de urmărire n-au fost destul de detaliate în scris, ceea ce mi-a permis să le dezvolt. Le-am spus consilierilor tehnici:"Să încercăm să ne amuzăm". Spre exemplu, în urmărirea cu jeepul am inventat o grămadă de peripeţii, dintre care cea mai importantă este acea frază care lansează comedia. Imi place cel mai mult la această scenă faptul că nu se rezumă la o banală urmărire, este de fapt o regăsire între tată şi fiu. In timpul unei conversaţii aparent banale, tot Parisul este întors cu susul în jos! Astfel de scene sunt amuzante pentru mine.

  Povestea abundă în referiri la realitate...
Este o altă modalitate de a depăşi un context care nu-ţi oferă prea multe posibilităţi, dar fără a risca să părem serioşi. De fapt, m-am bazat pe cele care mi-au fost spuse despre romanele din seria lui San-Antonio. Intriga există, dar cele cu adevărat importante sunt situaţiile, dialogurile, personajele. Trebuie să menţii o anumită distanţă faţă de acţiune. Esenţialul este să pari amuzant dar în acelaşi timp să pari credibil. Mai ales în scenele de la Elysée...

  V-au trebuit autorizaţii speciale pentru aceste scene?
Pentru toate scenele cu maşini, a trebuit să găsesc diverse artificii pentru a părea că de fapt intrăm în Elysée. Cealaltă constrângere care ne-a fost impusă era legată de camera de filmat, care trebuia să fie în permanenţă pe trotuarul opus palatului. Christian Marti, decoratorul, a făcut o treabă extraordinară împreună cu echipa sa, apoi am adăugat faţada şi perspectivele folosind diverse subterfugii. Seful protocolului de la Elysée a văzut imaginile şi ne-a spus că sunt impecabile. Chiar mi-am dorit să fim veridici.

  Finalul este foarte colorat cu acea senă de carnaval de la Rio. Cum aţi reuşit s-o filmaţi?
Când m-am alăturat acestui proiect, se filmase deja timp de o săptămâna la scena carnavalului, dar fără actori. Scenele acestora trebuiau să se facă la Paris cu ajutorul trucajelor. Cum am schimbat destule chestii în poveste, mi s-a părut important ca Depardieu şi Lanvin să fie şi ei implicaţi în acele secvenţe. Sunt genul de imagini care fac publicul să viseze. Am plecat deci în Brazilia pentru trei zile, în luna decembrie. In ceea ce priveşte scena de deschidere şi secvenţele care ar fi trebuit să se desfăşoare în Elveţia, le-am filmat pe toate în nişte locaţii perfecte din Anglia.

  Pre-genericul face clar referire la James Bond...
Da, am vrut să intru în ambianţa cinematografului de consum, cu fete frumoase....Nu era scris iniţal chiar aşa, dar spectatorul pricepe încă de la început că San-Antonio este un magnet pentru femei, în timp ce Béru este un împuţit mare. Si apoi, acţiunea demarează foarte repede.

  Gérard Lanvin în rolul lui San-Antonio a fost o alegere evidentă?
Da, bineînţeles. San-Antonii este un personaj care are o anumită linie de conduită şi valori bine puse la punct. Stie ce vrea şi nu trebuie să i te pui de-a curmezişul! Lanvin are această forţă, o energie care nu este silită, şi care nu te lasă să-l calci pe coadă, chiar şi atunci când pare relaxat! Este un tip tare, şi foarte pus la punct.

  Cu Gérard Depardieu, lucrurile au stat puţin altfel, mai ales că aţi lucrat împreună de mai multe ori, mai ales la Un Pont entre deux rives...
Am descoperit că vom lucra cu el chiar în pre-ziua filmărilor. Am luat prânzul împreună şi ne-am înţeles grozav, pentru că eram genul de oameni care puneau totul sub semnul întrebării şi căutau mereu cea mai bună soluţie. Vroia să facem împreună Un Pont entre deux rives. Mi-a spus că aşa ne-ar fi mai uşor să transpunem pe ecran toate angoasele care ne macină. Eram încântaţi să colaborăm din nou....Béru poate părea o întruchipare a vulgarităţii, cu sticlele lui de vin, animalele preferate şi fripturile....Ce-mi place mie cel mai mult în acest rol al lui Gérard este că personajul îşi păstrează demnitatea chiar şi în cele mai imposibile situaţii, în ciuda oricăror jigniri. Iar fidelitatea pe care o are pentru San-Antonio este cu adevărat emoţionantă.... Cred că cei doi au o relaţie bazată pe respect reciproc. Formează un adevărat cuplu. San-Antonio şi Béru, este un fel de asociere mitică: suntem pe acelaşi plan cu Astérix şi Obélix, Don Juan şi Sganarelle, Sherlock Holmes şi doctorul Watson!
Cu toate acestea, nu este un film despre prietenie. Cum îşi fac concurenţă tot filmul, n-au prea multe scene împreună. Este păcat....

  Mai sunt Robert Hossein, Luis Rego, toate femeile...
Am un regret legat de Luis Rego, deoarece am fost silit să tai o scenă lungă al cărei protagonist era el....Dar este formidabil în rolul lui Pinuche. Jean-Roger Milo este şi el splendid în rolul lui Mathias. Ca şi Eriq Ebouaney care-l interpretează pe Jérémie Blanc. Mai sunt şi fetele frumoase: Barbara Schulz, Valeria Golino, Cyrielle Claire, Maryam D'Abo, Lucy Harrison, Vanessa Guedj, Armelle, Delphine Zentout, Virginia Anderson... Si Michèle Bernier care este fascinantă! Iniţial avea un rol mut, dar mi-am spus că nu se poate să rămânem în această fază! Scenele sale cu Depardieu sunt magnifice!

  Sunt şi roluri secundare fantastice, mai ales cel al lui Michel Galabru care îl interpretează pe Achille supranumit "Bătrânul", şeful poliţiei...
Nu-l cunoşteam înainte de acest film. Achille este poreclit Chelul. Sarah Guetta, şefa coafezelor, a propus să-l radem în cap şi el a acceptat. Cu Galabru, a trebuit să jucăm cu cărţile pe faţă. Este un tip extrem de versatil. Cele două personaje dezgustătoare din film sunt Béru şi Achille dar, cum sunt nişte actori de mare clasă, totul se aranjează de la sine!

  Care au fost alegerile pentru muzică?
De obicei eu fac pe compozitorul dar de data asta, în lipsă de timp şi de chef, am recurs la Jean-Yves D'Angelo. Am vrut ca muzica să fie în întregime originală, să nu cădem în clişee gen blackploitation sau Bond movie. Imi place mult toată muzica ritmată, care se resimte de pe urma prezenţei percuţiei, ceea ce ne duce de la funk la muzica braziliană, trecând prin pasaje pur orchestrale. Si în plus anumite citări ne-au permis să aducem un plus de ironie în film....