Alina Azario: Rameau, Debussy. Soul Detox

Graţie concertelor de la miezul nopţii pe care Festivalul Internaţional George Enescu ni le tot dăruieşte de nişte ediţii încoace, o întreagă generaţie (a mea, dar şi a celor ce va să vie după, vorba... cronicarului) redimensionează, redesenează şi recondiţionează atenţia acordată Barocului muzical. Cu William Christie, Fabio Biondi, Jordi Savall, Ton Koopman, Giovanni Antonini, Marc Minkowski & co. am (re)învăţat să ne potrivim paşii, vibraţiile timpanelor şi bătăile inimii în ritmul netăgăduit al unui dublet istorico-muzical redutabil: secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, când pirotehnice, când temperate, când explozive, când confesive. Barocul pe care îl accesăm la Bucureşti este, cel mai adesea, desfăşurat cel puţin la nivel de ansamblu cameral. Fac un efort de memorie şi abia aleg din amintiri recitaluri dedicate acestei muzici pentru instrument solo.

Din acest punct de vedere, CD-ul de debut al pianistei Alinei Azario, lansat în luna martie 2014 la casa de discuri A&A Records, reprezintă o referinţă binevenită, pentru că ni-l aduce pe generosul şi dezlănţuitul Jean-Philippe Rameau în matca intimistă şi, cumva, atemporală a claviaturii în alb şi negru. Noua suită de piese pentru clavecin în La, compoziţie de tinereţe a marelui succesor al lui Lully, nu atinge notorietatea operelor sale (Indiile galante, Castor şi Polux sau Dardanus), dar asta nu înseamnă, nici pe departe, că este privată de frumuseţea imediată şi fără fisură prin a cărei lentilă îi evaluăm creaţia. Tranziţia de la clavecin la pian, de la o sonoritate acidă şi imediat conotată la una mai senzuală, mai proprie timpurilor noastre, atenuează secolele interpuse între autor şi ascultătorul de azi. Allemanda mi-l cheamă în suflet pe Bach, într-un exerciţiu aproape vizual, în care mi-o imaginez pe frumoasa pianistă de origine română într-un tête-à-tête de netulburat cu propria sensibilitate, pusă aici în faţa unei probe parcă definitorii. Nu văd, dar aud degete abia atingând clapele, nu văd, dar simt capul aplecat asupra pianului, cu părul potenţând mângâierea mâinii, nu văd, dar cred. Cred că muzica e cea mai fidelă dare de seamă a sufletului. Les Trois Mains sparge melancolia, ca într-un chicotit elegant, dar încă reţinut, transformat în zâmbet în toată regula odată cu La Triomphante. Gavota care încheie suita de Rameau nu trage o concluzie, ci face o sinteză a părţilor anterioare, într-un dublu sens al farmecului: de la muzică la interpretă şi viceversa.

Claude Debussy, unul dintre zeii creaţiei pianistice din toate timpurile, îşi găseşte în Alina Azario o tălmăcitoare fină, care câştigă pariul cu miriadele de nuanţe ale compozitorului impresionist. Juxtapunerea cu Rameau nu e contrastantă, ci, mai degrabă, complementară, ambii autori contribuind, de fapt, la deschiderea evantaiului de posibilităţi expresive ale Alinei: eterică în Brouillards, cvasi-elegiacă în Feuilles mortes, cu accente primare în La puerta del vino, înaripată în Les fées sont d'exquises danseuses, delicios de picturală în Feux d'artifice, unde impetuozitatea ei nu m-a dus cu gândul la desene efemere pe cer, ci... la un tablou de William Turner, Vânt, vapori, viteză.

În dialogul muzical dintre Debussy şi Rameau (căruia primul compozitor citat îi face o reverenţă făţişă), Alina Azario este complicele care te ia de mână şi, prin puritatea sunetului, te face părtaş la acest schimb de replici peste timp, stil şi influenţe. Mai mult, ţi-l explicitează, cu vorbe simple, tonuri potrivite, fraze plastice, neaglomerate de metaforă, neagresate de goliciune.

O înregistrare mai mult decât binevenită, un debut de bun augur, un ceas şi ceva de petrecut în singurătate, de băut un pahar de vin molcom, de pus ordine în gânduri şi de curăţat spiritul de impurităţile vieţii de zi cu zi.

Ascultaţi două piese din acest album aici.
Alina Azario îşi termină în prezent studiile doctorale în ciclul Konzertexamen sub îndrumarea celebrului pianist Evgeni Koroliov la Hochschule für Musik und Theater din Hamburg (Germania), după ce a absolvit, anterior, studiile de masterat cu cele mai înalte distincţii, în 2010, la aceeaşi facultate. Din octombrie 2010, ea desfăşoară activitate pedagogică în calitate de profesor de pian. Alina Azario s-a născut Piatra Neamţ şi debutează în studiul pianului la vârsta de 6 ani, cu prof. Lina Sum, iar de la 10 ani, după lecţii cu pianista Mihaela Spiridon, obţine numeroase premii pe plan internaţional.

De la 15 ani, Alina Azario are oportunitatea de a-şi continua studiile la Paris, unde se formează ca muzician profesionist alături de numeroase personalităţi pianistice. Aici, Alina a obţinut cele mai înalte distincţii la cele trei Conservatoare, studiind în clasele profesorilor Jacqueline Bourgès-Maunoury, Jasmina Kulaglich şi Christophe Bukudjian. Mulţi alţi muzicieni renumiţi şi-au pus amprenta asupra personalităţii ei artistice: Elisabeth Leonskaya, Boris Berman, Géry Moutier, Jacques Rouvier, Laurent Cabasso etc. Activitatea ei concertistică e largă, fiind invitată ca solistă pe scenele din Franţa, Germania, Olanda, Italia, Danemarca, Elveţia, România, Bulgaria, Spania şi a participat în festivaluri renumite: Piano aux Jacobins (Toulouse, Franţa), Piano Fortissimo (Perpignan, Franţa), Kneipp-Musik-Festival (Bad Wörishofen, Germania), Festival de Mayanne (Mayanne, Franţa), Festival Les Harmonies (Billiers, Franţa), Schleswig Holstein Festival (Germania) etc. A colaborat cu numeroase orchestre: Orchestra Filarmonicii din Sibiu, Orchestra Filarmonică "Mihail Jora" din Bacău, Orchestra Simfonică a Filarmonicii "Oltenia" din Craiova, Orchestra Filarmonică din Ploieşti, Orchestra Filarmonică Naţională din Vidin (Bulgaria) şi a cântat sub bagheta maeştrilor Ovidiu Bălan, Dietmar Gräf (Germania), David Marcian, Janko Zsolt, Romeo Rîmbu, Ovidiu Marinescu (USA), Emily Freeman.

În anul 2011 a înregistrat, alături de violonistul Renaud Capuçon şi Berlin Score Orchestra, banda sonoră a filmului Poulet aux Prunes, realizat de Marjane Satrapi, cunoscută pentru ecranizarea romanului Persepolis. În palmaresul său se pot aminti câteva premii importante: premiul I la Concursul Internaţional de pian Citta di Stresa, în Italia, premiul special al juriului la Concursul Internaţional de pian şi orchestră din Cantu, Italia şi premiul I la concursul din Lagny sur Marne, Franţa. În 2011 a fost recompensată cu premiul Hermann und Milena Ebel

Colaborarea cu interpreţi ca Renaud Capuçon, Marina Chiche, Alberto Menchen arată preocuparea Alinei pentru muzica de cameră, aşa cum înregistrarea primului ei disc Rameau-Debussy, reflectă profundul interes pe care îl are pentru muzica franceză. Materialul conţine Suita in la, compusă între anii 1726 şi 1727 de către Jean-Philippe Rameau (1683 - 1764), de asemenea caietul II al Preludiilor pentru pian 1909 - 1913 şi Hommage à Rameau (din Images caietul I) compus în 1905, ale lui Claude Debussy (1862 - 1918). Anul 2014 este anul omagial Jean-Philippe Rameau, împlinindu-se 250 de ani de la moartea sa, care a avut loc la 12 septembrie 1764.

Înregistrările acestui material au fost efectuate în perioada 22 - 24 octombrie 2013 în Rolf-Liebermann-Studio (NDR) din Hamburg (Germania), avându-l ca inginer de sunet şi de editare pe Helmut Burk. Producţia aparţine NDR Kultur 2013/2014 (Germania), licenţiată în România către A&A Records. Fotografiile proiectului au fost realizate de Andreea Retinschi (http://delirium.ro/) si imaginate pentru digipack cu ajutorul designerului David Gal de la Griffon&Swans (https://www.behance.net/davidgal). DTP a fost asigurat de Adrian Păun, de la A&A Records, echipă din care mai fac parte producătorul executiv, Andi Enache, şi Elena Marcu în calitate de PR&Digital. Acest CD este licenţiat prin amabilitatea NDR Kultur (Norddeutscher Rundfunk), Germania.

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural şi Librăriile Cărtureşti
Site oficial: www.alinaazario.com