iunie 2014
Săptămâna trecută am mers din Bucureşti până mai departe de Cluj, la castelul Banffy, ca să-i văd pe sud africanii de la Die Antwoord, headlineri la festivalul Electric Castle (19-22 iunie 2014). Deşi ei fac scandal în stilul rave-hip-hop,  cu care în mod normal n-am de-a face, a meritat fiecare minut petrecut pe şosea şi fiecare durere de articulaţie ulterioară.
 
Prima melodie a lor pe care am auzit-o a fost Rich Bitch, acum vreo doi ani. O satiră prostuţă, dar contagioasă, la adresa parvenitismului de care se pare că nici Africa de Sud nu e străină. Nu i-am luat în serios - nici nu era nimic de luat în serios, dar am păstrat melodia. Clipul, plin de oameni îmbrăcaţi în auriu, nu-mi spunea mai multe.
 
Nu mai ştiu exact cum au început să-mi treacă pe la urechi şi alte piese. Versurile (atâtea câte înţelegeam din engleza amestecată cu afrikaans şi altele) erau fie de frondă violentă, fie despre sex dubios, fie pur şi simplu prosteală. Dar sound-ul era ceva ce nu mai auzisem, diferit de orice alt tip de rave/techno, pe care l-aş fi găsit plictisitor. Schimbări de ritm şi frecvenţe extreme se combină într-un fundal complex, pe care nu ai crede că îl găseşti la unii care au o piesă cu titlul (şi refrenul) Fok julle naaiers (Fuck all you fuckers).
 
Yo-Landi Vi$$er (ortografia le aparţine. Ca să înţelegeţi, ea cântă Rich Bitch), miniona blondă, drăguţă şi porcoasă cu un timbru imposibil de uitat şi Ninja, rapperul cu tatuaje urâte şi dicţie perfectă, sunt cei doi vocali ai grupului. Îi însoţesc DJ Hi-Tek (căruia îi datorez interesul pentru trupă) şi două-trei dansatoare bine pregătite.
 
Mi-a părut bine să aud că vor cânta la Electric Castle şi am căutat câteva înregistrări video live. Apoi m-am dezumflat. Păreau adormiţi, şleampeţi, nepăsători. Nici urmă de încrâncenarea gratuită care le dădea farmecul în videoclipuri. Aşa că, înainte de concert, nu mai aveam speranţe foarte mari.
 
Asta a fost bine, pentru că surpriza a fost totală. Nu numai că au avut un show cu energie debordantă, dar pentru prima oară mi-am dat seama cât e de bine regizat şi pus la punct totul. Imaginea de "je m\'en fiche" agresiv care transpare din muzica lor este construită cu grijă şi profesionalism maxim. Au venit, au dat fiecare picătură de energie, au înjurat, au făcut stage diving şi au plecat, lăsându-ne cu ochelarii aburiţi şi dureri de şale de la săriturile ritmice în timp ce urlam, împreună cu ei, "Yippie-ki-yay motherfuckerrrr!"
 
Nimic din Die Antwoord nu e de bun simţ, politically correct sau estetic. "I get paid to be funky", zic ei, şi livrează exact ceea ce promit, la o calitate neaşteptată. Probabil doar aşa poţi face ochelariştii ca mine să cumpere nesimţire la pachet.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]t.ro Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus