Dacă Sweeney Todd aduce pe scenă povestea stranie a "bărbierului demonic din Fleet Street", sfidând regulile divertismentului, Serena in X-tremis reiterează motivul faustic în ritmuri de rock pentru a amplifica până la delir pasiunile personajelor prinse în drama existenţială. Mediul sordid, dickensian aş spune, subterana metroului cu pereţii plini de graffiti, este locul sau mai degrabă jalea din care se întrupează Serena, prototip al salvării din promiscuitate prin pactul cu diavolul. O salvare iluzorie însă. În termeni actuali, miza nu mai e tinereţea veşnică sau nemurirea, ci hedonismul extrem încorporat în succesul mediatizat cu orice preţ, inoculat de noul fetiş - Ecranul pustiitor. Ecranul acesta este instrumentat ca simbol axial al realităţii semnificative. Atotputernicia lui se înscăunează dominator-demolator de valori spirituale în fundal şi pe lateralele scenei. Forţa vizualului e magie curată ce desfide cu aroganţă minima moralitate, într-un prezent lipsit de perspectivă. Serena, fată simplă, talentată, dar săracă, se lasă atrasă de jocul amăgitor până la destrămarea iluziilor. Scenariul scris de americanii Stephanie Robinson, Theodore Shank şi Adele Edling Shank sintetizează cursul zigzagat al creşterii şi descreşterii individului / artistului în lumea vanităţilor găunoase, dar amploarea dramei este dată de augmentarea vocal-instrumentală a substanţei textuale. Coloratura melodică este incitantă, cu impact imediat, vizibil, aşezată pe coordonatele sensibilităţii generaţiilor tinere.
Prezenţa scenică (laic serenisimă) a interpretei Sigmond Rita în rolul Serenei asigură funcţionalitatea trenei personajelor trase în urma sa ca participanţi la o ceremonie deturnată în tragic. Vatány Zsold în Boston Mariott este o grotescă starletă de mucava, mai exact "femeia cu barbă" adusă direct de la Copenhaga Eurovision 2014, provocând ilaritate printre spectatori. Misterul lui Nick, interpretat de Laczkó Vass Róbert, e ascuns dibaci sub perucă, în vreme ce Mefisto se ascunde sub pielea evanghelistului de televiziune Pop, înzestrat cu putere de persuasiune asupra naivităţii oamenilor, putere subliniată de interpretarea lui Váta Loránd. Mulţi actori sunt distribuiţi în două sau mai multe roluri. Marosán Csaba e ologul miraculos vindecat, o femeie şi sergentul major. Un simulacru de cor (persiflant antic) se transformă, după cerinţă, în corp de balet sau grup ambiental dansând pe muzică rock. Protagonişti: Árus Péter, Budizsa Evelyn, Demeter Helga, Fodor Alain Leonard, Jerovszky Timea, Major Ágota, Mostis Gergő, Szucher Ágnes. Lor li se alătură formaţia Loose Neckties Society, evoluând melodic în stridenţe live, din care fac parte Balla Szabolcs, Bodor Balázs, Farkas Loránd, Enyed Károly, Kondrát Csaba, Viola Gábor.
Spectacol seducător în ansamblu, inedit prin realizare şi formulă de valorizare scenică, punctat cu momente interactive savurate de public, Serena in X-tremis câştigă lupta cu rigide şabloane de extrapolare în divertisment a muzicalului preluat de peste ocean. Conţinutul tematic şi conflictual îi garantează o bază solidă, fericit fructificată artistic. Ceea ce nu poate fi exprimat în cuvinte e redat prin linia melodică. Efortul echipei realizatorilor, mulţi la număr, e evident şi efectul scontat nu numai că este atins, dar e de-a dreptul copleşitor. Impresia de teatru total (declamaţie, înregistrări video, interpretare, muzică, dans, coregrafie şi chiar acrobaţie) e susţinută prin jocul plin de frenezie, dus aproape de epuizare de întreaga echipă. Asamblarea elementelor de limbaj într-o suită convingătoare aparţine regizorului Albu István. Bogăţia semnelor de comunicare prin spiritul artei sunt ridicate la cotele sincretismului provocator şi omogen distribuit. Indicii funcţionalităţii ideilor regizorale se întâlnesc aici în mod fericit configurând, poate, cel mai bun spectacol realizat până acum de Albu István pe scena Teatrului Maghiar din Cluj. Oricum, un garantat succes de public pentru stagiunea 2014 - 2015.
(foto: Biró István)