Filmul de faţă este realizat de John Carney, regizorul extraordinarului Once cel premiat la Sundance, şi asta spune tot. Ştiţi aşadar că şi în această comedie romantic-muzicală veţi găsi graţie şi tandreţe şi muzică bună şi scene delicate şi căldură.
Mark Ruffalo, în cel mai uman, mai emoţionant şi mai deşirat rol al său, cu un personaj care se rătăceşte şi se regăseşte închegat înapoi în sine şi în familie datorită energiei şi magiei muzicii, reuşeşte în acest rol principal să se facă plăcut fix în fiecare cadru. Îi stă alături ca soţie descentrată Chatherine Keener, pe care parcă de la Capote nu am mai văzut-o atât de bine. Hailee Steinfeld (True Grit, Ender's Game), fiica adolescentă rebelă şi confuză, aici pe model de apariţie Jodie Foster în Taxi Driver, bine şi ea. Adam Levine, solistul de la Maroon 5, în rol de rocker, de muzician care profită de talentul iubitei de a compune cântece care să meargă la inimă, cu sau fără barbă, cântând pe scenă sau explicându-se în scenele de intimitate, reuşită apariţie şi el.
Însă filmul este al Keirei Knightley, cu dulceaţa chipului său şi hainele lejer trendy de vară, urban chic (ce bine gândite costumele), care ne face aici praf cântând balade cum nu o credeaţi în stare. Este povestea personajului ei care are şansa să întâlnească la New York omul potrivit, genial, la timpul potrivit, cu care să scoată un album neobişnuit, neconvenţional, reuşit. Şi, pentru că melodiile sunt înregistrate pe stradă, în plein-air sunt şi filmările, frumos omagiu pentru un oraş din care crezi că ai văzut deja toate unghiurile posibile. Keira, cu vocea ei mică, aproape în şoaptă, cântând şi zâmbind, vă va însenina ziua, vă va ridica inima. Regizorul ştie să nu aducă mai multă tensiune erotică decât e cazul, iar felul cum ştie să încheie o poveste de prieteni dă filmului un avânt de bucurie în plus.
Foarte rar vă rog să vă uitaţi la un film. Acum o fac, căci va fi câştigul vostru. Scena când producătorul de la casa de discuri aude melodia şi-şi imaginează orchestraţia, iar instrumentele încep să cânte singure - magic, original, foarte frumos.
Un film indie cu mai multă muzică decât cuvinte, o poveste postmodernă cu replici şi versuri bune, o idee de a vedea din trei unghiuri acelaşi eveniment, îndemnul necesar pentru a face un pas mai departe.