Coincidenţa vine cu titlul, pentru că şi aici şi acolo avem bus (chit că nu e vreun mijloc de transport prezent, ci termenul e mai mult la nivel metaforic: ceva care leagă persoane, care le aduce împreună). Chiar mai mult, ambele pelicule îşi trag seva din raporturi amoroase plasate într-un singur oraş-personificat; care astfel ajunge să reprezinte un fundament pentru scenarişti. Acolo, în New York, relaţiile sunt unite la nivel narativ, aici discutăm de un film pe sistem omnibus: cinci scurtmetraje de sine stătătoare, legate doar prin tipul de cinematografie; una comercială, făcută de studenţi proaspăt absolvenţi ai UNATC (cu excepţia unuia, licenţiat în filosofie - se şi vede) care încă se caută. Şi, poate mai important în acest moment în care majoritatea din ei se reprofilează din cauză că domeniul dispune de o cerere scăzută, ţintesc către un mod prin care să îşi vândă operele. Iniţiativa lor e de apreciat: de a conlucra în speranţa să se poată impune într-o piaţă românească aproape inexistentă. Piaţă care trebuie dezvoltată; la nivel de produs cinematografic şi tot ce se leagă de acesta (reviste de film, case de producţie, şcoli de film etc).
Poveştile, fiind scurte, sunt bazate pe dialog şi pe câte o întâmplare care declanşează un anumit conflict. Fiecare e mai mult sau mai puţin clară; personajele au o oarecare adâncime - în orice caz, se află la un alt nivel (mai profund) decât cele din Selfie, de pildă; producţie MediaPRO, fără pic de onestitate şi extrem de artificială. În funcţie de cartier, situaţia materială şi, deci, condiţia personajelor diferă. E plăcut modul în care au fost create aceste deosebiri; care individualizează fiecare scurtmetraj - ca problematică şi, implicit, situaţie. Mergem de la petreceri cu un puternic parfum adolescentin, ţinute în vreun apartament înghesuit de bloc, unde persoanele sunt destul de ignorante, la discuţii cu tentă filosofico-nihilistă, a unor pre-adulţi poate îmbătrâniţi puţin înainte de vreme.
Ca întreg, acest omnibus reuşeşte să nu dea în penibil, ceea ce ajunge să fie o realizare în sine; dar nu excelează la vreun capitol. Imaginea e îngrijită, interpretarea la fel (chiar dacă lacune inerente există), narativul e mai tot timpul curat (chiar dacă derizoriu) şi aşa mai departe. Un cvintet de scurtmetraje vrute-de-stare, legate prin panoramări ale cartierelor şi extradiegetic provenit de la sunetul curat de chitară.
Love Bus e încă un pas spre crearea genului comercial la nivel autohton. Un gen despre tineri, cu problemele lor specifice; un gen care e extrem de la modă în SUA, ţara-etalon în acest sens; un gen care expune distracţiile acestei generaţii şi traumele provenite din starea mondială; un gen care deseori vorbeşte despre deprinderile produse odată cu dezvoltarea tehnologiei şi odată cu ea propunerea unui nou mod de a gândi şi de a acţiona (mecanic, aş zice cibernetic). Deci, filme ancorate la realitatea actuală; nu foarte calitative, dar nici greţoase, aşa cum erau fel de fel de exemplare aborigene ale anilor '90, făcute de cineaşti pe care capitalismul (şi libertatea de expresie aferentă) i-a bulversat iremediabil.