Animaţia românească, deşi a fost slujită de generaţii succesive de talentaţi cineaşti, în fruntea cărora numele lui Gopo nu mai are nevoie de prezentări speciale, a trecut în ultimii ani printr-un accentuat şi nedrept con de umbră. Devenit societate comercială, pentru câţi, pentru cine?, Studioul Animafilm n-a mai produs filme de animaţie, ci doar datorii probabil. Ieşit de sub egida firească a Centrului Naţional al Cinematografiei, Animafilm a ajuns în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, care trebuie să rezolve o situaţie precară de mulţi ani. Câteva din aspectele acestei situaţii sunt detaliate în convorbirea avută cu regizorul Mihai Şurubaru, cunoscut animator, deţinător de premii internaţionale, unul dintre puţinii animatori rămaşi pe baricade.
Domnule regizor Mihai Şurubaru, animaţia a avut o istorie cu frumoase victorii artistice, din păcate Studioul Animafilm a "decedat" deloc frumos. Ne puteţi destăinui câteva circumstanţe (măcar în ultimii 5 ani)?
Animafilm este legat de numele lui Gopo. Din păcate, animaţia românească nu a mai produs o personalitate echivalentă. Cît priveşte Studioul Animafilm, la scurt timp după Revoluţie a devenit un fel de muzeu, în tot cazul "ceva" ce nu mai are legătură cu "brandul" respectiv. Este o instituţie în care mulţi dintre foştii salariaţi sunt acţionari posedînd peste 30% din întreg pachetul de acţiuni. Din cîte ştiu, adunările generale nu s-au ţinut şi nimeni nu a obţinut nici măcar un leu (deşi studioul este închiriat la multe instituţii); unde dispar aceşti bani e greu de spus. Ţin minte că acum cîţiva ani pe statele de plată ale Animafilm figurau cîţiva funcţionari de la FPS (consilieri în probleme de animaţie).
Stimate domnule regizor Mihai Şurubaru, studioul dvs. Anima-Art reprezintă deja o marcă de calitate. Ce a făcut să se bucure de o asemenea apreciere?
Din anul 1991 până în 1997 am fost fondatorul şi directorul Studioului româno-spaniol Anima Dream SA. Studioul avea 200 de artişti, buni profesionişti, şi o comandă de mare calibru - filmul "PelezinHO" - un megaserial de 52 de episoade a câte 20 minute fiecare. Din păcate, când a apărut Legea 8/96 a dreptului de autor, partea spaniolă a luat tot materialul şi a părăsit România lăsând în urmă multe datorii şi nereguli administrative. Între anii 1997 şi 2000 am vizitat şi am lucrat la studiouri din străinătate - SUA, Germania, Ungaria. Cu experienţa acumulată am fondat Studioul Anima-Art. Datorită relaţiilor personale, am reuşit să iau mici comenzi, în special animaţie, de la studiouri din Ungaria sau Spania.
Animatorii români - la export...
De menţionat că studiourile din Ungaria au mulţi animatori români care au plecat din ţară din lipsă de perspective (cei mai talentaţi erau plătiţi cu 1.200-1.500 Euro pe lună, în timp ce astfel de valori în ţară aveau sporadic de lucru, la preţuri cu care nu reuşeau să-şi achite întreţinerea şi telefonul). Împreună cu ungurii am lucrat la lungmetrajul francez - Călătorie spre centrul pămîntului după Jules Verne. Anima-Art a animat aproximativ 25% din film. După acest prim succes am fost solicitat să lucrez la alt lungmetraj: Corto Maltese în Siberia- după albumele de benzi desenate ale lui Hugo Pratt, celebrul desenator francez decedat cu câţiva ani în urmă. A fost un film de complexitate maximă, la care francezii au avut pretenţii pe măsură. Am mai lucrat şi multe seriale pentru Ungaria, Germania, Anglia, Franţa, cît şi pentru televiziunea spaniolă.
Calitatea la care am lucrat a făcut să fim solicitaţi de multe studiouri din străinătate, în special la filme cu grad mare de dificultate. Noi avem calitate şi preţ foarte mic (comparativ cu omologii unguri).
De la animaţie la... felicitări
Din păcate, ultimii 2 ani au fost ani de recesiune în Europa, lucru care a afectat în special cultura. Bugetele afectate filmului de desen animat au scăzut drastic. Studiourile care ne ofereau de lucru abia o puteau asigura pentru artiştii lor, multe închizându-şi porţile. Studioul a trebuit să-şi plătească chiria, comunicaţiile, întreţinerea, să cheltuiască mulţi bani pentru păstrarea relaţiilor externe pe care le-am creat în timp lung şi cu multă dificultate. Pe plan intern a trebuit să lucrăm tot ce găsim şi ce are tangenţe cu munca noastră: am ilustrat cărţi, am făcut embleme şi legitimaţii pentru diverse instituţii, afişe etc. Cu banii obţinuţi abia puteam plăti lumina şi telefoanele. Dar am supravieţuit totuşi şi avem multe proiecte la care căutăm finanţare.
Ce trebuie să ştie Ministerul Culturii despre animaţia românească?
Ministerul Culturii trebuie să ştie că filmul de animaţie este o parte a culturii noastre naţionale, că a avut un renume european şi personal artistic talentat - dovadă că sunt bine primiţi şi bine remuneraţi în toată Europa. Există un uriaş tezaur de basme româneşti ce pot deveni scenariul multor filme pentru copii şi adolescenţi. Cu ajutorul animaţiei combinate 2D şi 3D se pot face filme cu subiect istoric. Se pot face filme didactice care ar uşura mult asimilarea unor materii ca matematica, fizica, chimia pentru şcolarii din ciclul primar şi gimnaziu. Limbajul filmului animat este folosit cu succes în educaţia copiilor din întreaga lume. Toate culturile europene acordă o deosebită atenţie acestei ramuri culturale exclusiv România.
Pe când o producţie normală în animaţie?
Pentru o mai bună înţelegere a situaţiei actuale, menţionăm că există în Bucureşti şi Braşov câte un studio cu capital mixt care prestează servicii artistice şi tehnice pentru producţii străine. Nici unul nu a realizat filme de concepţie proprie. Pe lângă acestea, care sunt studiouri bine dotate tehnic, cu personal numeros şi comenzi asigurate, mai există câteva mici studiouri care supravieţuiesc cu greu, încercând să nu fie subordonate partenerilor străini şi să încerce să facă producţie proprie. Aceste mici studiouri independente trebuie sprijinite de Ministerul Culturii pentru a încuraja producţia proprie. Filmul de animaţie clasic (2D) nu necesită tehnică sofisticată şi nu cere bugete exagerate. Din câte cunosc, ministerul Culturii în ultimul timp acordă credit fără dobândă pentru scenarii valoroase, regizori talentaţi şi producători. Mai propun Ministerului Culturii ca clădirea Animafilmului (proprietatea Ministerului Culturii) să fie redată realizatorilor de filme de desen animat, în funcţie de C.V.-ul profesional şi de proiectele pe care le au, sub formă de ateliere de creaţie cu chirie favorizată, aşa cum are şi Uniunea Artiştilor Plastici.
Ministerul Culturii trebuie să mai ştie că, deşi sunt foarte puţini animatori de mare valoare, din cauza imposibilităţii schimbării meseriei şi având venituri precare, foarte mulţi, în ultimii ani, au decedat într-o proporţie ce depăşeşte cu mult alte arte. Foarte mulţi nu au prins vârsta de 50 de ani. Ministerul Culturii ar trebui să ştie că puţini realizatori care au avut norocul să "apuce" pensia au în jur de 2.800.000-3.000.000 lei pe lună. Oameni care cândva luau premii internaţionale acum umblă în zdrenţe. Toate acestea ar trebui studiate cu atenţie, pentru că vai de poporul care îşi bate joc de propriile valori. Sunt popoare care cumpără oameni de valoare - vezi marile culturi europene sau americane.
Cine-i vinovat de decesul Animafilmului?
Manageriatul incompetent şi rău intenţionat, care a preferat să trăiască liniştit din chirii, din fructificarea numelui de Animafilm, al lui Gopo şi dintr-un patrimoniu de filme făcute de pensionarii şi decedaţii sus-amintiţi. Cred că o anchetă serioasă asupra fenomenului ar limpezi multe lucruri. Oricum, propunerea mea este ca el să fie transformat în ateliere şi dat celor care doresc şi pot să facă filme. Ar fi un act reparatoriu mai mult decât necesar.
Ştiu că de curând au avut loc alegeri pentru comitetul de conducere a secţiei de animaţie a Uniunii Cineaştilor şi dvs. aţi fost ales în comitet. Ce doriţi să faceţi concret, ţinând cont de faptul că sunteţi la curent cu problemele cu care se confruntă filmul de animaţie românesc?
Sunt la al doilea mandat. Suntem cinci membri: doi regizori pensionari, Luminiţa Cazacu şi Ion Truică, doi regizori de mare valoare artistică şi morală ce reprezintă generaţia acum la pensie, doi animatori tineri cu experienţa lucrului în străinătate şi foarte stăpâni pe meserie, Virgil Toader şi Adrian Băluţă, tineri ce vor deveni liderii celor care vor veni din urmă. Subsemnatul reprezintă legătura dintre generaţia la pensie şi cea foarte tînără, adică exponentul acelei generaţii decimate ce reprezintă veriga lipsă între vechi şi nou.
În primul mandat am realizat ce nu s-a făcut - din interes pentru unii şi din dezinteres pentru alţii -, am introdus în codul ocupaţiilor din România - C.O.R. - profesiile de artist animator, intermediarist şi stilizator, profesii care rămân valabile sau pot fi folosite atât în animaţia 2D, cît şi în 3D. Cum numai la noi este posibil ca găina să nască pui vii, tot aşa Animafilmul producea 60 de filme pe an, fără ca artiştii să fie încadraţi pe posturile respective. Închipuiţi-vă Teatrul Naţional în care actorii sunt încadraţi pe posturi de ingineri, electricieni, croitori etc.
Dar să revin la actualitate. Împreună cu sprijinul colegilor din comitetul de conducere îmi doresc ca pe timpul mandatului meu să realizez câteva lucrări de justiţie morală:
1. Sprijinirea de către Ministerul Culturii spre a pune filmul de animaţie pe locul pe care îl merită (evident, ţinînd cont de transformările prin care trece România) prin finanţarea unor proiecte valoroase. Este adevărat că şi acum există finanţare pentru 2-3 filme pe an, ceea ce este foarte puţin.
2. Ministerul Culturii să redea filmului studioul Animafilm prin transformarea clădirii în ateliere de creaţie şi prin numirea unei administraţii competente şi dăruite filmului de desen animat.
3. Mărirea pensiilor artiştilor care au trudit pentru gloria filmului de desen animat şi care primesc de la stat o pensie umilitoare.
Dacă reuşesc acest lucru, pot spune că le-am redat copiilor şi adolescenţilor o lume magică şi am stopat distrugerea unui segment al culturii româneşti. Să nu uităm că orice loc lăsat liber de noi va fi ocupat de alţii. Şi dacă din lumea materială nu a mai rămas mare lucru, măcar cea spirituală să mai dăinuie.
Credeţi că este posibil să fii în acelaşi timp artist şi producător?
Până acum am făcut acest lucru din pasiune, fără nici un profit. Animaţia este un lucru pe cît de frumos, pe atât de greu. Animatorii sunt artişti foarte specializaţi care desenează la un înalt nivel, creând emoţie cu creionul, la acelaşi nivel cu actorul, care se slujeşte de expresia propriei feţe. Un minut de animaţie clasică cuprinde în jur de 1.500 de desene. După ani de muncă, după tone de desene şi de efort psihic, mulţi poartă ochelari cu multe dioptrii, prezintă dereglări psihice şi puţini "prind pensia". La noi în ţară nu sunt bine plătiţi, deşi mulţi dintre ei sunt mari valori europene.
Eu când am făcut studioul Anima-Art m-am gândit şi la un refugiu pentru animatorii clasici, şi la o posibilă renaştere a filmului naţional, dar, neavînd de lucru ritmic, din cauzele enumerate mai sus, am cheltuit mulţi bani, muncind pentru străini, deşi, repet, am multe proiecte de film ce pot concura cu cele occidentale. Totul poate renaşte dacă Ministerul Culturii ar acorda sprijin.