"Compania nu greşeşte niciodată", "managementul ştie tot ce mişcă", "un serviciu gratuit miroase a comunism" şi "excesul de eficienţă trebuie investigat cu scepticism" sunt câteva dintre ideile pe care le articulează aproape cuvânt cu cuvânt personajele de care Juan, zis Cârlionţi (Carlos Navarro), şi Tarrajas (Fernando Soto) se ciocnesc în lunga noapte şi în încă şi mai lunga zi a încurcăturilor din La ilusión viaja en tranvía, un road-movie buñuelian care satirizează societatea şi cu predilecţie administraţia mexicană a lui Miguel Alemán din anii '50.
Conflictul se naşte din excesul de eficienţă de care se fac vinovaţi cei doi protagonişti, mecanici într-o companie de transport public, reparând cu două zile înainte de "data estimată" vechiul tramvai 133. Se pare că tramvaiul era oricum în plan să fie înlocuit cu unul mai nou, iar cei doi ajung să-şi petreacă seara alinându-şi cu alcool îngrijorarea că şi-ar putea pierde locurile de muncă. Gândurile acestea îi fac să abandoneze la intermezzo piesa de teatru din cartier - o reluare parodică a scenei biblice a păcatului originar şi a alungării din Rai, în care Juan interpretează rolul lui Dumnezeu şi Tarrajas dublul rol de Adam şi Lucifer - pentru a se întoarce la depou şi a contempla cu nostalgie the old gal. Nostalgia şi avântul de rebeliune (şi alcoolul) îi fac să conducă tramvaiul pentru puţină vreme pe şine, ca pentru ultima dată. De aici încolo, în termeni de lecţii de viaţă, filmul lui Buñuel ne învaţă că a ieşi din depou la plimbare noaptea cu tramvaiul nu e tocmai o operaţiune atât de uşor reversibilă pe cât ne-am putea aştepta.
Întâlnindu-se cu prietenii şi spectatorii pe care i-au lăsat în suspans la petrecere, decid, din generozitate, să-i ducă acasă, prilej cu care pot continua în tramvai petrecerea. Dar prietenii lor nu sunt decât primii pasageri dintr-o lungă listă, fiecare nouă staţie reprezentând câte o nouă buclă temporală şi o nouă încurcătură aparent insurmontabilă. Una dintre secvenţele pentru care filmul este cel mai des citat este plasată în cursul acestei nopţi, în care capete de porc se leagănă oniric în acest tramvai "în ilegalitate" pe deasupra unei faune umane diversificate - muncitori de la abator încărcaţi cu hălci de carne, un domn în frac, joben şi baston, cu o alcoolemie mai puţin respectabilă decât exteriorul şi două femei care se roagă la Iisus-ul de lemn pe care îl poartă după ele ca nu cumva să fie jefuite de mulţimea aceasta "circumspectă" în tramvaiul acesta la fel de "circumspect" în care nu e nevoie de bilet - rezultanta cea mai interesantă a alăturării acestora fiind senzaţia de suspiciune colectivă ce pare să colcăie printre rânduri.
A doua zi, trezindu-se cu o mahmureală de la care pe Tarrajas încă îl mai dor corniţele, cei doi încearcă să returneze tramvaiul, însă dau peste fel de fel de obstacole, care, ca în buna tradiţie comică burlescă, nu doar că îi împiedică să-şi atingă scopul, ci îi şi propulsează în roluri şi situaţii absurde. Aşa ajung să abandoneze un grup de şcolari pe un câmp unde se filmează un cabaretera, minţindu-i şi lăsându-i să se zgâiască alături de învăţătoarea-călugăriţă la domnişoare fistichii, să declanşeze un conflict stradal între contrabandişti de cereale şi populaţia care nu îşi poate permite să cumpere mâncare din cauza preţurilor gonflate sau să provoace un accident de maşină.
În paralel, Juan îşi dă silinţa să o cucerească pe Lupita (Lilia Prado), sora lui Tarrajas, personajul cel mai pragmatic şi mai cu picioarele pe pământ, care încearcă tot timpul să-i ajute să nu fie prinşi, şi tot în paralel se desfăşoară şi urmărirea / persecuţia cea mai aspră a făptaşilor de către Papá Pinillos, un bătrânel în baston, fragil, pensionar şi ex-vatman idealist (ăsta e personajul), atât de dedicat companiei de transport încât e dispus să-şi rişte viaţa ca să se facă dreptate. De exemplu, după ce pare să aibă un preinfarct, se ridică de jos şi ia un taxi ca să meargă la management ca să deconspire povestea tramvaiului 133 care circulă în ilegalitate. Însă managementul preferă să creadă actele, o reflectare, conform managementului, mult mai fidelă a realităţii decât mărturia fostului angajat-model, drept pentru care Juan şi Tarrajas reuşesc să înapoieze tramvaiul la timp, adecvând în cele din urmă realitatea factuală realităţii din acte.
"Iluzia" în care trăiesc şefii companiei, care îşi închipuie că în ziua respectivă tramvaiul 133 nu a părăsit depoul, pare să fie o alegorie explicită la adresa administraţiei preşedintelui mexican Alemán, care iniţiase o serie de reforme pro-modernizare nerealiste conform criticilor, ce au dus la suprapopularea capitalei şi la accentuarea unei crize economice şi sociale, când diferenţele de clasă deveniseră tot mai mari, fapt ce reiese şi din filmul lui Buñuel, în care sunt inserate aluzii la rata în creştere a inflaţiei şi în general la marginalizarea clasei muncitoreşti.
Carlos Monsiváis, citat aici[1], susţine că până la Buñuel comediile mexicane erau populate de personaje individualizate care reprezentau doar în aparenţă clasa muncitoare, contextele în care erau plasate nefiind niciodată unele de actualitate. Ernesto R. Acevedo-Muñoz susţine că în peisajul comediilor populare mexicane, filmele făcute de Buñuel în Mexic - unde şi-a petrecut de altfel 36 de ani filmând lungmetraje într-un ritm de lucru alert datorită căruia reuşea să termine un film în cel mult 24 de zile - se disting tematic tocmai prin ridicarea explicită a unor întrebări care vizau starea de fapt actuală prin intermediul unor personaje mai degrabă exponenţiale decât individualizate.
În ansamblu, La ilusión viaja en tranvía e interesant sub cel puţin două aspecte: transformarea unui conflict narativ relativ banal într-un device pentru un amplu comentariu social - mult mai moderat ce-i drept decât în filmele sale mai celebre - şi procesul prin care realitatea "ordinară" pierde / câştigă câteva grade, fără intervenţia unor elemente "extra-ordinare", sub ochii noştri, ca într-un număr de magie în care deşi ai acces la cum s-a făcut trucul, finalitatea (a nu se înţelege finalul filmului) continuă să fie insolită.
La ilusión viaja en el tranvia / Iluzia călătoreşte cu tramvaiul, Mexic 1954
Regie: Luis Buñuel
Scenariu: Jose Revueltas, Mauricio de la Serna, Luis Alcoriza, Juan de la Cabada / Imagine: Raul Martinez Solares / Montaj: Jorge Bustos
Distribuţie: Lilia Prado, Carlos Navarro, Fernando Soto.
[1] Ernesto R. Acevedo-Muñoz, "Buñuel and Mexico: The Crisis of National Cinema", ed. University of California Press, Londra, 2003, pp. 111-124