Ştim cât de mult îi plac regizorului Antoine Fuqua scenele tensionate, întâlnirile cu arme, cât de bine reuşeşte să-şi provoace actorii în roluri de contre-emploi.
Acum îl are iar în poveste (după electricul Training Day) pe respectatul Denzel Washington şi tot filmul stă pe umerii săi. El devine fără greutate, foarte credibil, erou justiţiar, eroul american care se hotărăşte să facă singur dreptate şi să stea de veghe pentru liniştea naţiunii. Filmul acesta violent de acţiune merge ca uns, cu slalom lin printre clişeele genului, cu scene de mare impact (vezi şi obişnuita explozie din spatele protagonistului care aici continuă, este dezvoltată în încă câteva scene).
Ne plac în filme mult mai mult (ies şi mai bine, au şi mai mult suspans şi provoacă actorii la concentrare şi economie a mijloacelor) scenele de înfruntare surdă, unde nu se ridică vocea. Iar Denzel în acest tip de scene pare greu de întrecut. Ştie cu câtă forţă să-şi investească personajul, fără să îi simţi pentru o secundă vârsta.
Ce are filmul original, al său, sunt scenele de gândire a paşilor următori în scena de luptă, aproape ca în filmele asiatice. Desigur, aici, cu alt tip de montaj, mult mai strâns, cu gros-planuri interesante, contracronometru. Bob McCall din film, odată ce îşi dezvăluie inteligenţa tactică şi metodele de lucru, te prinde în plasa acţiunilor sale ulterioare. Nu contează că pretextul detonării lui e destul de subţire, de ambiguu. Când o face şi porneşte "la război", merită urmărit. Toată partea lentă, banală şi blândă de la început pregăteşte acest montaj, aceste scheme de răzbunare care aduc adrenalina în spectator - v. brutala luptă cu tirbuşoane - şi, uneori, da, câteva râsete. Muzica şi sunetul dolby ajută mult.
Bine scris, bine filmat, cu scene plastice cu rezonanţă noir, cu cameră de urmărire şi unghiuri subiective, plus personaje secundare interesante - o tânără prostituată toată numai ochi şi buze (Chloe Moretz pe val acum, aici ceva mai împlinită fizic ca să pară mai matură) şi dulăul scelerat pe urmele eroului, adică excelent Marton Csokas aici, cu tatuajele lui şi mai fioroase decât ale lui DeNiro în Cape Fear sau Ralph Fiennes în Red Dragon - aduc toate puncte de interes şi ritm suţinut.
Toate bune şi frumoase atâta timp cât te bucuri de poveste şi nu îţi pui întrebări morale. Nu ştiu, sincer, cât de bine este să pui un stâlp al societăţii într-un astfel de rol, model pentru mulţi. A-ţi face singur dreptate, cu arma în mână, nu pare cel mai democratic lucru. "Adesea facem alegeri greşite, ca să ajungem unde trebuie". Şi apoi este partea politică, este americanul bun contra rusului rău, care trebuie pedepsit chiar până la el acasă. Un mesaj deloc subtil şi un final patriotic, numai bun pentru criza prin care trecem.
Dacă nu te gândeşti la astea, finalul reuşit, amuzant, cu melodia potrivită, te încarcă destul, îţi aduce satisfacţia unui film îngrijit.