Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Brâncuşi... din eternitate

Film cu pretenţii - Brâncuşi... din eternitate


FilmSense, octombrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pentru început, să spunem că filmul e construit de regizorul Adrian Popovici din trei tablouri spaţio-temporale, ceea ce ar fi un aspect mai mult decât pozitiv dacă unul dintre acestea nu ar fi făcut parcă la mişto. Anume cel cu Jetsun Milarepa, un mare învăţat, yoghin şi poet, ce a trăit în secolul al XII-lea în Tibet şi a fost evocat de multe ori de Brâncuşi, admirator al învăţăturilor sale. Totodată, cel care i-a influenţat gândirea şi lui Marin Etu, un român (cel mai mare falsificator al lui Brâncuşi) care a trăit aproape tot comunismul autohton, în a cărui perioadă incipientă a făcut treisprezece ani de închisoare.

Milarepa e cel care leagă numele celor doi sculptori, însă nu are vreo consistenţă sau credibilitate din cauză că, în derularea sa, acest tablou e destul de penibil ca naraţiune şi mega teatral ca interpretări. Milarepa (jucat de Claudiu Bleonţ) şi colaboratorii săi sunt plasaţi într-un cadru cu fundal de tipul celor realizate în photoshop şi lăsate nefinisate - un loc magico-ludic prin care ar trebui să păşim într-o lume şamanică, a prezicerilor; reuşeşte doar să dea o notă extremă de kitsch. Asta nu ar fi nimic (viziunea regizorală, de scenografie şi de construcţie a decorului, în general, o putem înţelege, chiar dacă personal nu o agreez) dacă replicile ar fi în regulă şi ar fi rostite natural. Nu sunt nici în regulă şi sunt rostite ca pe scena unui teatru provincial. Teatrul îmi place, nu asta ar fi problema, merg cu plăcere la anumite montări - de la comedii, prin proiecte cu un vădit caracter modern, la istorii suprarealiste. Ba mai mult, filmul lui Purcărete, Palilula, m-a doborât, dar acolo exista o convenţie între public şi creator; convenţie legată de teatralitatea excesivă, asumată până la ultima replică. Aici nu este aşa ceva.

În afară de iubita unui Marin Etu tânăr (cu un rol prea scurt pentru ca artificialitatea ei să devină sâcâitoare) şi în afara personajelor din segmentul dedicat lui Milarepa, toţi actorii joacă neaşteptat de normal; că replicile nu sunt întodeauna cele mai nimerite, asta nu e problema lor; le adaptează atât cât pot şi cât le-a permis echipa de producţie.

Pe de o parte, Ioan Andrei Ionescu şi Iulia Verdeş creează o simbioză destul de fericită; chiar şi băieţelul care le mediază relaţia îşi duce la bun sfârşit personajul, ca mişcare în cadru şi frazare. Sigur, povestea de dragoste Brâncuşi-Martha nu are forţa pe care o poate edifica un rezigor inspirat. Dar, în orice caz, Ioan Andrei Ionescu îşi joacă bine partea. Şi nici Iulia Verdeş nu e de prisos în rol. De cealaltă parte, Alexandru Potocean (Etu) şi toţi cei care apar în tabloul comunist, fac ceea ce trebuie, iar îmbrăcămintea, locurile şi momentele alese sunt toate ireproşabile. Cinematografic, Brâncuşi... din eternitate stă bine-mersi în picioare. Fondul diegetic nu e obositor; sunt scene fără coloană sonoră, ce se apropie de o atmosferă contemplativă. Problema vine pe partea de concepţie şi de creaţie; un fel de formă tehnică fără fond artistic.

La nivel narativ, proiectul lui Popovici are fisuri deranjante. Atât în interiorul celor două perioade (Paris interbelic şi postbelic, respectiv România socialistă şi, redusă ca prezenţă pe ecran, capitalistă), cât şi la nivel de tranziţie de la una la alta. Despre zona tibetană, care interferează negativ cu restul, prefer să nu mai discut, e un rateu absolut şi greu egalabil.




 Toate articolele despre Brâncuşi... din eternitate


2 comentarii

  • dezamagitor
    Dinga Elena, 09.11.2014, 22:49

    Tocmai am vazut filmul si am fost dezamagita. Am cautat ceva comentarii si am citit ca ar fi propus la Globurile de aur. Pentru ce? Film lipsit de orice zvac, replici neverosimile, peruci si machiaj de carnaval, si nu in sensul bun, faza cu Milarepa ca nuca vopsita in perete. Marta a fost bunicica, Brancusi cam bleg. Muzica total neinspirata. Erik Satie cu "Gnossienes" care a facut istorie in "Valul pictat" . Vivaldi, Strauss cu piese suprauzate. Parca n-ar mai fi muzica pe lume! Ca sa parafrazez o scena din film : un mare fas!

    • RE: dezamagitor
      Razvan Penescu [membru], 10.11.2014, 15:55

      Propunerea la "Globurile de Aur" nu are nici o valoare. Orice film poate fi propus, dacă producătorii plătesc pentru a avea o proiecţie în LA:

      http://cdn.goldenglobes.org/resources/FF-rules_69.pdf

      Singurul film românesc care a primit o nominalizare este "432"-ul lui Mungiu.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ion Indolean


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer