Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Profil: Diane Kruger - Prinţesa Diane


Cosmopolitan, februarie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Acum doi ani, era o ilustră necunoscută, născută în Germania şi cu doar cîteva filme franţuzeşti în palmares, dar din trei mii de candidate ea a fost cea aleasă pentru rolul Elenei din Troy. O dată cu premiera acestui film, Diane Kruger a zis auf wiedersen anonimatului, iar la-nceput de 2005 am regăsit-o în compania lui Nicolas Cage în National Treasure.

Un nume necunoscut pe un afiş ticsit de celebrităţi n-are cum să nu intrige. Aşa se face că, o dată ce-am aflat că Hollywoodul ne pregăteşte propria lui viziune asupra Iliadei lui Homer, interesul nostru a zburat nu înspre Brad Pitt sau Orlando Bloom, ci înspre actriţa care avea să interpreteze "mărul discordiei" în film. Aşa am aflat că Diane Kruger s-a născut în Hildesheim, Germania, că are 27 de ani şi că datorează orientarea înspre actorie unui accident de balet din adolescenţă. Diane a urmat cursurile de dans la Academia Regală de Balet din Londra şi şi-a întrerupt cariera de balerină din cauza unei fracturi la genunchi. Alternativa a fost modelling-ul, pentru care, la 16 ani, s-a mutat la Paris. Şase ani mai tîrziu, s-a înscris la o şcoală de artă dramatică. Din acest moment, lucrurile s-au precipitat. Regizorul Cedric Klapisch i-a oferit un mic rol în Ni pour ni contre (bien au contraire), iar soţul ei, actorul francez Guillaume Canet (din The beach) a distribuit-o în debutul său regizoral, Mon idole.

Cum-necum, America a prins de veste şi i-a găsit un loc alături de Josh Hartnett într-un thriller romantic, Wicker Park, după care a început s-o curteze pentru Troy. Vorba vine curte: audiţia pentru rol i-a pus răbdarea la grea încercare. Pînă să primească OK-ul final (cu trei săptămîni înainte de începere turnajului) şi să afle că a fost aleasă din 3000 de candidate, Diane dăduse mai multe probe. Ba chiar fusese somată să slăbească în 15 zile cu 7 kilograme. Astăzi însă nu mai contează: actriţa e pe cai mari. Din Troy a aterizat direct pe platourile de filmare de la National Treasure, un action movie în care îl are partener pe Nicolas Cage, şi imediat după, în România, pentru o foarte costisitoare producţie franceză, Joyeux Noel. Mai mult: a fost aleasă de designerul Marc Jacobs pentru noua campanie de promovare Louis Vuitton, alături de Christina Ricci, Scarlett Johansson şi Chloe Sevigny. "E suprarealist ce se-ntîmplă", spune Diane Kruger. "Niciodată nu mi-am imagina că voi ajunge actriţă, darămite să am acces la un stil de viaţă privilegiat. Nu pot să cred că sînt atît de norocoasă." Probabil că nici Salmei Hayek nu-i vine să creadă: cînd Cosmo a întîlnit-o pe Diane Kruger pentru acest interviu în luxosul hotel hollywoodian Chateau Marmont, privirile celor din jur au "scanat-o" cu acelaşi interes cu care o urmăreau pe Salma, care stătea de cealaltă parte a holului de la intrare...

Cosmo: Cum ai supravieţuit asaltului mediatic în urma alegerii tale pentru rolul din Troy?
Diane
: N-a fost uşor. Nu mi-am imaginat nici o clipă că reflectoarele vor cădea şi pe mine, cîtă vreme eram înconjurată de Brad Pitt, Orlando Bloom şi Eric Bana. Mi-am dat seama că m-am înşelat abia spre sfîrşitul filmărilor, cînd au început să curgă cererile pentru interviuri şi şedinţe foto. Toată lumea vroia o bucăţică din mine şi, tot atunci, mi-am dat seama cît de tare îmi poate influenţa această febră jurnalistică viaţa mea privată. Şi-aşa a şi fost, mai ales în Germania, deşi nu mai stau acolo de zece ani. În vreme ce alte actriţe îşi construiesc o carieră şi mai au şi timp să respire, pentru mine şi familia mea totul a venit dintr-odată. Am devenit peste noapte "comoara naţională" a Germaniei. E un pic ciudat cînd ţi se întîmplă aşa ceva.

Cosmo: Doar un pic?
D: Cînd ţi se întîmplă pentru prima oară, e straniu de-a dreptul. Fie şi pentru că toată lumea se uită la tine. Aproape că te-ntrebi dacă nu cumva eşti îmbrăcată nepotrivit sau ţi s-a dus firul la ciorapi. După care îţi dai seama că ei, de fapt, ştiu cine eşti şi că, de-acum înainte, trebuie să te abţii de la anumite lucruri pe care le faci în mod normal pentru că, gata, eşti "sub observaţie".

Cosmo: Brad Pitt nu ţi-a fost de ajutor în privinţa asta? El are o experienţă bogată cînd vine vorba de asalt mediatic.
D: Campania de promovare mondială a filmului s-a întins pe două săptămîni, iar cînd am ajuns în Japonia, ultima noastră destinaţie, presa germană era deja pe poziţii. Maică-mea nu s-a mai dus la lucru timp de o săptămînă pentru că reporterii se ţineau după ea. Brad a aflat ce mi se întîmplă şi, într-o bună zi, a venit lîngă mine şi mi-a spus doar atît: "O să treacă. Ia şi tu partea bună a lucrurilor: eşti cineva, iar ei ştiu asta." A fost foarte drăguţ din partea lui.

Cosmo: Troy a însemnat enom pentru tine, dar nu e de neglijat nici filmul tău anterior, Wicker Park.
D
: A fost primul meu film american. La vremea respectivă, n-aveam agent în State, aşa că vestea că vor să dau probe pentru film a picat ca un bolovan din cer. Le-am trimis o casetă şi m-au ales. Turnajul a avut loc la Montreal, drept care n-am resimţit presiunea care vine la pachet o dată cu un turnaj la Hollywood. Poate că a fost mai bine aşa, pentru început... Din contră, procesul audiţiei pentru Troy m-a terminat. Am trimis o casetă-test, după care am tot aşteptat un semn. Cînd, în fine, m-au sunat, mi-au mai cerut un test, de astă-dată în costume. Şi tot aşa...

Cosmo: Iar vin şi te-ntreb: Josh Hartnett nu ţi-a fost de ajutor? Şi el a avut experienţe similare pe cînd era mai june.
D: M-a scos de multe ori din ceaţă. Primeam mesaje de la producători şi habar n-aveam ce-nseamnă, iar el mi le decripta. Tipul e foarte calm cînd vine vorba de nebunia Hollywoodului. Pe cînd lucram împreună la Wicker Park, i s-a oferit rolul principal în Superman. Asta da pleaşcă. El însă a refuzat, pe motiv c-avea alte două filme pe ţeavă. Îţi trebuie ceva curaj să spui nu, mai ales cînd nu eşti un star de calibrul lui Brad Pitt. Şi l-am admirat pentru asta.

Cosmo: Tu însă ai zis da pentru National Treasure.
D
: Scenariul la National Treasure l-am primit imediat după ce fusesem aleasă pentru Troy. Am declinat oferta pentru că voiam să mă concentrez pe Troy. După ce am terminat filmările, agentul meu mi-a spus: "Tot n-au găsit fata pentru National Treasure. Te mai interesează?" Între timp, scenariul evoluase, Nicolas Cage şi Harvey Keitel semnaseră deja, aşa că lucrurile stăteau cu totul altfel. Am făcut o probă cu Nic şi a mers de minune. Mă bucur că am acceptat pînă la urmă. Ba chiar mi-a prins bine să fac un film mai lejer după Troy, chit că între cele două n-am avut la dispoziţie decît 48 de ore de relaş.

Cosmo: Cum s-ar spune, ai avut un program foarte încărcat.
D: Aşa e. La Wicker Park, am lucrat patru luni în Montreal. După care am avut două săptămîni pînă să încep Troy, care a durat şase luni şi ne-a plimbat din Londra în Malta şi Mexic. La două zile după terminarea filmărilor, am zburat la Washington pentru National Treasure, care a durat alte cinci luni şi s-a turnat în Philadelphia şi Los Angeles.

Cosmo: Unde mai pui că eşti şi femeie măritată.
D: Da, dar Guillaume e la rîndul lui actor, aşa că ştie cum este. E greu să te menţii într-o relaţie în aceste condiţii, dar nu imposibil.

Cosmo: Cum v-aţi întîlnit? La filmări?
D: Nu, l-am întîlnit într-un bar. Un prieten comun ne-a făcut cunoştinţă. Pură întîmplare.

Cosmo: Înainte de National Treasure, ai mai fost la Los Angeles?
D: Nu, şi trebuie să spun că mi-a plăcut. Sună banal, ştiu, dar pentru o actriţă care a lucrat doar în Europa, Hollywoodul e locul în care visezi să ajungi.

Cosmo: Şi n-ai fost dezamăgită o dată ajunsă acolo?
D: Deloc. Nu cred că actorii îşi dau seama ce norocoşi şi privilegiaţi sînt. Toată lumea se dă peste cap pentru ca ţie să nu-ţi lipsească nimic. O rulotă spaţioasă, o maşină la scară, bani cu lopata...

Cosmo: Vii totuşi de la Paris. Se compară?
D: Sînt două lucruri complet diferite. În L.A., totul se reduce la afaceri. N-ai cum să eviţi asta. Faci ce faci şi tot peste oameni din industrie dai. Mergi la o petrecere şi-n loc să te-ntrebe de sănătate, lumea vrea să ştie ce proiecte ai. Din contră, Parisul e un oraş uriaş care pulsează de viaţă. Te poţi lesne pierde în peisaj. De-aia şi trăiesc aici în continuare.

Cosmo: Ce-ţi place la America?
D: Iar o să sune a clişeu. Faptul că orice-i posibil aici. Porneşti de jos şi, dacă lucrezi din greu, ajungi cineva.

Cosmo: Tu de unde ai pornit?
D: Făcînd balet. Nu era ceva foarte la modă, dar îmi plăcea şi lucram de-mi săreau capacele. Maică-mea mi-a dat de înţeles de mic copil că trebuie să muncesc la greu dacă vreau să ajung cineva. Mentalitate foarte nemţească, trebuie să recunosc. Înainte să ajung la şcoală, vindeam ziare, iar după, aveam o slujbă. Părinţii mei s-au despărţit cînd eram mică, aşa că trebuia să fac ceva pentru a o ajuta pe maică-mea să aibă grijă de mine şi de fratele meu mai mic.

Cosmo: Cum a reacţionat presa germană cînd ai dat lovitura?
D: Isteric. Imediat după premiera filmului Troy, jurnaliştii au dat năvală în oraşul meu natal şi au început să-i intervieveze pe toţi care, chipurile, m-au cunoscut.

Cosmo: Hai să facem o recapitulare. Acum trei ani, locuiai la Paris şi n-aveai agent american. Acum ai deja trei filme hollywoodiene, iar pe Sunset Strip e un ditamai panoul cu poza ta. Cum te simţi?
D: Foarte norocoasă, ţi-am mai zis. Am şi pozat panoul ăla pentru că nu se ştie cînd îl dau jos ca să-l înlocuiască cu altcineva. Uneori, am senzaţia că toate astea or să se termine la fel de brusc pe cît au început. Nu pot decît să sper că mi se va da şi-n continuare ocazia să-mi dovedesc talentul şi să-mi construiesc o carieră.

Cosmo: Ţii la imaginea ta? Ştii bine cît de mult contează asta la Hollywood. Ai vreun antrenor? Ţii vreun regim?
D: Nu, dar mi-aş dori. Detest să merg la sală şi mi-ar plăcea să fiu forţată s-o fac. Nu trag de fiare decît cînd sînt în L.A. şi lucrez la vreun film, pentru că acolo există de obicei o sală de forţă în hotelul în care stai. Nu şi în Franţa. Francezilor le place prea mult viaţa. Iar dacă ar fi să aleagă între o ţigară, un pahar de vin şi siestă pe de-o parte, şi exerciţii la sală pe de-altă parte, ghici ce fac... Eu m-am lăsat de fumat, dar nu zic nu la un pahar de vin.

Cosmo: Ai călătorit destul de mult în ultima vreme. Cum arată paşaportul?
D: Ceva de speriat. E plin de vize şi de ştampile. Mai am un an şi-mi expiră. Îmi place să mă uit la el. Tot ce pot să sper e c-or să-mi dea voie să-l păstrez cînd o să-mi fac unul nou...




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Juan Morales


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer