Trebuie să recunosc că, evenimentul având loc la 11 dimineața, în momentul când a sunat ceasul, am fost tentată să îl opresc și să rămân în visele mele cu dragoni și prințese. Aș fi făcut o mare greșeală.
Conferința s-a dovedit a fi extrem de faină. Doamna Adina Nanu, cu o ironie fină, a demontat miturile lumii moderne și a atras atenția asupra unei problematici profunde: lipsa de eleganță a zilelor noastre. Pălăria a fost și este un simbol al eleganței și al statutului social. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii o purtau pentru a simboliza anumite valori și pentru a marca aderarea la anumite grupuri sociale. Dacă în Imperiul Bizantin pălăria era purtată pentru a muta atenția de la corp, considerat partea inferioară a ființei umane, și a atrage atenția asupra capului, simbol al spiritului și al gândirii, în epoca romantismului era folosită ca un omagiu adus feminității și valorilor ei intrinseci. Timp de aproape două ore, doamna Adina Nanu a vorbit despre diferitele roluri ale pălăriei în societate pentru ca, în final, pe ecranul de proiecție, să ne arate două imagini cu o femeie și un bărbat purtând fesuri negre, identice. "Desigur, pălăria reprezenta un simbol în perioada în care diferențele dintre bărbați și femei erau evidente", a încheiat doamna Adina Nanu într-o notă ironică.
Deși titlul conferinței a fost Pledoarie pentru pălărie, subiectul ascuns a fost cu totul altul. Doamna Adina Nanu și-a condus audiența într-o lume idilică, a unui trecut pierdut, în care eleganța domina activitatea socială, iar galanteria se număra printre calitățile masculine prețuite. În viziunea istoricului de artă, dinamitarea graniței dintre sexe și blamarea eleganței a început în perioada comunismului. Cu un spirit critic desăvârșit și un cinism ascuțit, doamna Adina Nanu ne-a prezentat și o imagine a unui model îmbrăcat și accesorizat de dânsa pe care l-a numit "stafia comunismului".
Cum arăta această stafie? Îmbrăcată într-un taior bleumarin, drept, cu o fustă peste genunchi, dreaptă, de aceeași culoare, cu o basma înflorată pe cap și cu o geantă ponosită de care agățase o plasă pentru cumpărături. Întrucât comunismul a promovat destructurarea a tot ceea ce înseamnă valoare intelectuală, libertate de exprimare și, mai ales, rafinament, costumul adoptat trebuia să fie unul care să atragă atenția cât mai puțin. Rolul basmalei era de a sugera omogenitatea cu proletariatul într-un mod în care individul era dezbrăcat de toate valorile sale personale pentru a adera la anumite convingeri universal acceptate.
Nu cred că este întâmplător faptul că doamna Adina Nanu a ales să ne arate această imagine. Dincolo de tema conferinței, cred că istoricul de artă a gândit tot evenimentul ca o critică a lumii moderne - o lume care sub aparența democrației promovează aceleași valori ca un univers totalitar de stânga. Obsesia productivității, a succesului de un anumit tip, iubirea față de falsele valori artistice (o carte care se vinde este considerată o operă, dar, când vreodată, în istoria umanității, a fost judecată arta exclusiv în termeni economici?), feminismul exagerat (care, în loc de a promova strict egalitatea în fața legii, promovează egalitatea la nivel ideologic și unificarea sexelor pentru a crea unisexul), toate acestea sunt constructe totalitare ambalate într-un veșmânt al capitalismului.
Conferința care a avut loc duminică la TNB nu a fost despre pălării. Pur și simplu, folosindu-se de forța simbolică a pălăriei, doamna Adina Nanu a dorit să atragă atenția asupra unor fapte mai profunde și mult mai îngrijorătoare. Pălăria este simbolul unei eleganțe apuse, al unei eleganțe fragile care a fost spulberată de brutalitatea comunismului. Cititorul acestui articol se va gândi, probabil, că lipsa de eleganță caracterizează societatea la un nivel global, deci nu putem învinui comunismul pentru ea. În realitate, însă, îl putem învinui. Cele mai afectate de ideologia comunistă sunt societățile în care nu a existat comunism, de fapt. Societățile care au trecut prin această maladie socio-politică îi păstrează o anumită aversiune și sunt capabile de a judeca mult mai critic modelul american al democrației. Societățile care doar au cochetat cu ideologia comunistă, cum sunt francezii, spre exemplu, păstrează o imagine idilică a ei și tocmai de aceea sunt mai puțin circumspecte și au tendința de a internaliza valori totalitare de stânga mult mai ușor. Pentru că, în fapt, modelul democratic american, este o formă de comunism. Nu mai avem planuri cincinale, dar avem obiective de productivitate. Nu mai avem spioni ai securității, dar avem spioni corporatiști. Nu suntem în 1984, dar Orwell ar fi foarte surprins (sau poate nu) dacă ar mai trăi. Din ce în ce mai mult, societatea în care trăim se îndreaptă către un model totalitar, dar unul mult mai inteligent. Este un sistem ascuns, care oferă iluzia unei libertăți absolute și, de aceea, este mult mai periculos. Privarea de libertate naște revolte. Privarea subtilă de libertate naște roboți și conformare.
Dar toate aceste reflecții vor face subiectul unui alt articol. Revenind la conferința doamnei Adina Nanu, recomand cu căldură cititorilor să facă un drum până la TNB și să admire expoziția de costume și pălării a istoricului de artă, până la data de 22 februarie 2015. Nu știu ce au făcut ceilalți participanți la conferință, dar eu, când am ajuns acasă, mi-am scos pălăria venețiană din dulap și mi-am pus-o pe cap, cu încăpățânarea celei care refuză să adere unui sistem social lipsit de eleganță. Poate părea amuzant și puțin ridicol faptul că purtatul unei pălării are o valoare personală atât de mare, dar cred că acesta a fost scopul conferinței: să ofere valoare simbolică pălăriei și să planteze participanților în minte ideea unei lupte subtile împotriva unor non-valori consacrate. La mine a încolțit.
Adina Nanu despre expoziție: "Colecția s-a format de la sine, ca urmare a interesului și respectului meu pentru obiectele lucrate cu talent și pricepere pe care le-am găsit în casă și le-am păstrat, nu le-am aruncat, cum face tineretul de azi. La început ne-am jucat cu pălăriile și hainele bunicilor, împreună cu părinții, apoi cu copiii mei, apoi le-am folosit ca material didactic pentru cursurile de istoria artei și arta costumului pe care le-am susținut. Rudele și prietenii au găsit și ei prin dulapuri pălării și rochii demodate, fracuri sau smokinguri care nu mai foloseau la nimic, dar ocupau loc și ni le-au dăruit. Eu am cumpărat doar manechinele și câteva piese disparate, verigi care lipseau din lanțul unor demonstrații. Și azi, prietenii prietenilor vin să completeze expunerea cu amintiri prețioase. Mie îmi revine plăcerea de a studia fiecare pălărie sau guleraș pentru a-i afla originea, stilul și moda din care fac parte și a le găsi locul în expunere pentru ca să se potrivească în compoziția de ansamblu a încăperii, care trebuie să reconstituie atmosfera și parfumul fiecărei epoci. Printre altele, am plasat ici și acolo sticluțe de parfum, de la paciuliile secolului al XIX-lea, la Chanel 5 a lui Coco Chanel și mai departe. Din pricina acestor continue schimbări, nici una din cele 15 expoziții pe care le-am organizat până acum nu a semănat cu celelalte, de la prima din Muzeul Colecțiilor din 1997, la următoarele de la Muzeul Național de Artă, Muzeul de Istorie, Palatul Cotroceni, Peleș sau Muzeul Costumului de la Veneția."