decembrie 2014
Teatrul pentru Copii şi Tineret "Gong" prezintă la Sibiu, în cadrul Magic Show Fest (11 - 14 decembrie 2014), cinci spectacole de teatru din Germania, Polonia şi România pentru a promova arta animaţiei pentru copii şi tineri.

Frumoasa şi Bestia este una dintre poveştile-arhetip ale copilăriei. La Teatrul Merlin din Timişoara, regizoarea Éva Lábadi Megyes a imaginat acest basm folosind tehnicile teatrului de umbre. Spectacolul face parte din proiectul "Timişoara, oraşul meu în Europa" şi pune în valoare oraşul de pe malurile canalului Bega, supranumit Mica Vienă, iar decorul este constituit din proiecţii ale clădirilor istorice ale Timişoarei baroce de la început de secol XX. Evenimentul are trei părţi: o expoziţie foto cu imagini din Timişoara ale artistului fotograf Alin Zelenco, un scurt film de prezentare a istoriei oraşului şi spectacolul în sine, Frumoasa şi Bestia. Teatrul de umbre este un teatru al misterelor căci foloseşte partea vizibilă (yang) şi invizibilă (yin) a lucrurilor în forma lor comună, umbra. Acolo unde există lumină, există şi umbre şi penumbre. Orice obiect aducem la lumină va crea şi o umbră, aşa cum orice gând, cuvânt ori gest generează un efect. Frumoasa şi Bestia ilustrează acest mecanism al acţiunii şi reacţiunii. Spectacolul se va juca joi, 11 decembrie 2014, ora 18.


Spectacolul Familia Offline prezintă viaţa de zi cu zi a unor copii care se transformă în oameni mari aşteptându-şi părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Maturizarea forţată a copiilor naşte întrebări inocente, tandre şi cinice despre lumea în care trăim. Când suntem atât de mari încât nu ne mai numim copii? Când devenim mama? Cum supravieţuim în noua dinamică a familiilor de graniţă? Timp de şase luni, artiştii implicaţi în proiect au lucrat cu un grup de copii de la Şcoala Generală nr. 55 din Bucureşti - în cadrul unor ateliere de teatru educaţional - jocuri de grup, improvizaţii şi exerciţii care au pornit de la poveşti personale. După această perioadă au urmat două luni de elaborare a spectacolului. Multe dintre soluţiile legate de construcţia spaţiului, de rolul fiecărui actor în dinamica spectacolului, precum şi diferite detalii specifice legate de text au venit direct de la copii, implicaţi în toate etapele montării. Familia Offline este un spectacol de teatru educaţional în care nouă copii şi doi actori devin vocea socială a celor care trăiesc astăzi fără părinţi aproape de ei. Actorii-copii şi actorii-adulţi se educă reciproc în spiritul solidarizării şi schimbării care ne priveşte pe noi toţi, actori sociali ai lumii în care trăim. După spectacol, actorii mici şi mari invită spectatorii la discuţii. Spectacolul poate fi văzut sâmbătă, 13 decembrie 2014, ora 17.


Compania poloneză Teatr Pinokio aduce la Sibiu un diptic cu piesele Sunset / Răsăritul şi Table for two / Masă pentru doi, reunite sub titlul Double Tree / Arborele dublu. Fiecare piesă este jucată de un păpuşar. În Sunset / Răsăritul veţi face cunoştinţă cu o bătrânică şi cu universul ei fizic şi emoţional. Piesa este o poveste despre bătrâneţe şi scurgerea timpului, dar, în acelaşi timp, e o incursiune în amintiri şi vise frumoase. În Table for two / Masă pentru doi, decorul pare pregătit pentru un cuplu: o masă, două scaune, două farfurii, două tacâmuri. Dar toate sunt destinate unui singur om. Piesa este o poveste metaforică despre singurătate, prietenie şi puterea nemărginită a creaţiei umane. Spectacolul poate fi vizionat sâmbătă, 13 decembrie 2014, ora 18.30.  


Ada Lupu este o tânără şi foarte specială actriţă. Câştigătoare a Marelui Premiu la Gala Tânărului Actor Hop 2014, actriţa ieşeană joacă în spectacole pentru oameni mari, dar şi pentru copii, datorită formaţiei ei de actor - păpuşar. În afara concursului, ea a prezentat la Gala Hop un spectacol de animaţie în care a creat personaje din părţi ale propriului corp, din genunchi, picioare, braţe. Acest embrion performativ s-a dezvoltat într-un mini-spectacol care îşi caută personajul: Unde nu-i cap vai de picioare. Actriţa se mânuieşte pe sine, păpuşile nu există înaintea show-ului, ci se creează sub ochii spectatorilor. Povestea interesează mai puţin decât protagonista, ceea ce se întâmplă devenind un pretext pentru cum se întâmplă. Spectacolul se joacă duminică, 14 decembrie 2014, ora 17.


Alt tip de lucru cu propriul corp au germanii de la Metroccolis care sunt maeştri ai pantomimei. În spectacolul Man Machines / Maşinăriile umane, măştile albe în contrast cu hainele negre, elegante, îi transformă în roboţi vii care plutesc în spaţiu, schimbându-şi direcţia şi dinamica, trecând de la viteze mari la mişcări cu încetinitorul. Ei devin personaje într-un spectacol non-verbal cu dansuri electrizante şi povestioare stranii, presărate cu momente de poezie transpusă în pantomimă. Artă lor, bizară şi silenţioasă, depăşeşte clişeele pantomimei. Spectacolul se joacă duminică, 14 decembrie 2014, ora 17.


Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului, de luni până vineri, între orele 10 - 16 sau online, prin eventim.ro. Preţul unui bilet este de 7 lei, tarif unic, iar pentru biletele achiziţionate online se percepe un comision de 10%.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus