America-Ştie-Tot. Cascade de râs garantate

E vară, stagiunea s-a închis, cine nu a plecat din Bucureşti încă şi vrea să vadă un spectacol alege cu siguranţă Teatrul LUNI de la Green Hours. Distracţie pe săturate, actori tineri, buni, regizori cu proiecte trăsnite. Ca Radu Afrim cu America-Ştie-Tot, pe un text de Nicole Duţu. Dacă ar fi să încep cu fineţuri şi broderii elitiste, m-aş folosi de constatarea elveţianului Roland Brunner, din cartea Psihanaliza şi societatea postmodernă: dragostea virtuală câştigă disputa cu paşi apăsaţi, repezi în dauna celei strămoşeşti. Virtualul rupe din ce în ce erotismul "ca la mama acasă". Chat-urile sunt încinse. "Tastatorii" mai puţin.

Avantajele par imense, se distrează Roland Brunner, nu simţi mirosurile partenerului, ne te deranjează cu atingerile şi cu pielea lui, bărbia nu ţi se irită. Comoditatea şi confortul sunt garantate. În schimb, fantasmele proliferează. Ce fericire poate fi mai mare? Mai scapi şi de promisiunile de dragoste eternelă. Cam în astfel de aventuri se prind şi personajele din America-Ştie-Tot. Autoarea, cu compasiune ironică, le pune la dispoziţie o agenţie pentru dragoste virtuală. La care lucrează Ada Milea, ca dispecer în transă, somnolentă, bizară şi pentru virtual, într-o abulie caraghioasă, conectată la dispozitivul esenţializat-zărghit conceput de scenografa Alina Herescu. Din care ies miile de fire ale iubirilor fulgerătoare de pe Internet. Dragostea optimă, pe perioadă limitată: fără plictiseli, fără declaraţii, fără promisiuni. Ţine cât durata bateriilor.

Cam aşa sună spectacolul America-Ştie-Tot, interactiv, unde publicul intră repede în joc şi râde în cascade de bunurile deja câştigate ale lui Afrim: caricatură, pastişă, citare şi autocitare, construcţii lingvistice ilogice, detalii suculente pentru cele mai infime situaţii, portrete diferite şi un ludic de neoprit. În plus, două travesti-uri de tot hazul, Marius Manole şi Constantin Cojocaru, sarea şi piperul acestei jucării intertextuale. Căci toată lumea se joacă cu toată lumea, structurile fixe sunt aruncate în aer, se citează unii pe alţii, Marius Manole reproduce din poigne, când şi când, maniera de actorie a Antoanetei Zaharia, protagonistă într-o altă producţie, Kinky ZoOne, tot Afrim, tot Teatrul LUNI. Dar citează, democratic, şi alte felurite bunuri culturale publice: Stela Popescu, de exemplu. Constantin Cojocaru pastişează versurile paşoptist-patriotarde despre începuturile teatrului naţional, iar lumea râde cu şuvoaie la acest spectacol "de consum".

Campion al improvizaţiilor spumoase, Marius Manole, directoarea agenţiei matrimoniale, leagă toate firele, ca o cascadă de vioiciune şi vitalitate. Actorul, într-o giumbuşlucăraie pseudo-erotică irezistibilă, lansează, cu auto-ironie, corul râsetelor, se strecoară în public, zgândăreşte tabu-urile, se foieşte ca un spiriduş înţelegător cu orice erotoman şi distrează pe toată lumea într-un exerciţiu impecabil de entertainment.

În fond America-Ştie-Tot este un spectacol de partituri actoriceşti excelent susţinute. Cel mai bun exemplu ar fi Constantin Cojocaru, care, cu un comic nebun, expandează, intertextual, un monolog dintr-o altă piesă a autoarei dramatice. Doamna de 90 de ani, cu cinci căsătorii la activ, înfiorată de posibilitatea unei a şasea, măcar virtuale, este interpretată savuros de acest actor puternic, cu joc inteligent şi tehnică infailibilă. Calităţile sale sunt cunoscute; necunoscută era doar capacitatea de a se adapta imediat la improvizaţia interactivă, în care dirijează publicul cu intuiţie şi mare clasă actoricească.

Că au 90 de ani sau că sunt la vârsta ingenuităţii, mai toate personajele Nicolei Duţu rămân impresionate de dragostea virtuală. Este şi cazul celui interpretat de Andreea Bibiri, o cyber-păpuşică plină de dulceaţă, însetată de aventuri virtuale pe care îşi dă toţi banii. Actriţa, de fiecare dată surprinzător de diferită, joacă, cu naivitate robotizată, "fantoşe" de sentimente lipsite de conţinut afectiv, suscitate de legătura sa cu Amad, jucăria achiziţionată, cu un sex-trompă enorm, multifuncţional şi desexualizat. Alin Teglaş, în Amad, performează cyber-joculeţele erotice cu umor subtil: un umor al mişcării, al gesturilor minimale de erotism robotizat, în delicioasă disonanţă cu stupefierile de pe faţă. Discontinuitatea faţă-corp este atuul pe care Alin Teglaş îl scoate din mânecă.

Şi, dacă spectacolul este un mozaic de partituri actoriceşti, cu o linie epic-dramatică mai susţinută sau mai firavă, există un plan în care toate micile disfuncţii se unifică: cel vizual. Decorurile şi costumele Alinei Herescu înseamnă un plus valoric infinit adus spectacolului care devine, datorită imaginarului său, unitar şi original. Scenografa debordează de imaginaţie, cyber-costumele ei au culoare, umor şi multă migală a detaliilor cromatice şi a accesoriilor. Fără obiectele şi hainele imaginate de Alina Herescu, spectacolul n-ar fi fost atât de plăcut şi nu ar fi avut aerul de jucărie cu adevărat profesionistă. Aşa – îl are, deci profitaţi de zilele de vacanţă ca să mergeţi la Teatrul LUNI de la Green Hours, la America-Ştie-Tot. Cascadele de râs sunt garantate!