Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Artistul şi Sistemul - Adrian Ghenie la Bienala de Artă de la Veneţia, 2015


Observator Cultural, februarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De fiecare dată cînd Ministerul Culturii anunţă apelul de proiecte pentru Pavilionul României la Bienala de Artă de la Veneţia, reperul absolut al scenei de artă contemporană, mă gîndesc cum istoria organizării acestui Pavilion înseamnă o continuă repetare a greşelilor şi o perpetuă discuţie post factum despre ce ar trebui să schimbăm, despre cum concursul ar trebui organizat cu mult înainte de deschiderea propriu-zisă a expoziţiei, despre cum nu e timp suficient să deschizi o expoziţie profesionist gîndită, despre cum banii de la Minister vin greu şi, dacă nu avansezi tu bani ca organizator, nu ai nici o şansă să faci totul cum trebuie, despre cum ar trebui să ştii la ce să te aştepţi înainte să ajungi la faţa locului, la Veneţia, despre cum, peste doi ani, vom face altfel etc. Şi totuşi, nimic nu se schimbă.
 
Regulile jocului, 1921-prezent
 
Dacă am trasa o istorie scurtă a acestor discuţii strict organizatorice în jurul Pavilionului şi al Bienalei, am putea pune pe hartă cîteva momente, care parcurg, ironic, o istorie politică atît de tranşant diferită. În 1921, Tonitza, într-un dialog cu pictorul Ştefan Dimitrescu, deplîngea absenţa României de la Bienală şi formula nevoia construirii unui Pavilion "în interesul prestigiului ţării noastre". Lucrurile stagnează pînă în 1938, cînd Nicolae Iorga, o personalitate accentuată, cu un talent desăvîrşit de organizator şi un "animator fără pereche", cum îl numeşte Camil Petrescu în Galeria sufletului românesc, inaugurează Pavilionul României şi comentează, în paralel, la radio despre dezinteresul Statului român de a avea propriul său spaţiu permanent de expunere la Veneţia şi despre propriul său efort enorm de a-l construi.
 
Treizeci de ani mai tîrziu, în 1968, o discuţie din numărul 6 al revistei Arta plastică despre mecanismele instituţionale, sistemul şi criteriile de selecţie pentru Pavilionul României este primul moment lucid, de analiză la rece a problemelor din spatele expoziţiei propriu-zise. E destul de ironic să citeşti cum unele puncte din acea discuţie rămîn aceleaşi după atîţia ani: Ion Frunzetti, Petru Comarnescu, G. Oprescu, Dan Hăulică analizează componenţa dezechilibrată a juriului ori faptul că se lucrează mereu "în ultimul moment", acest fapt dăunînd coerenţei finale a expoziţiei. Un alt moment important în discuţia despre culisele organizării Pavilionului la Bienală l-a constituit dezbaterea pe care Asociaţia E-cart.ro a organizat-o în anul 2007, în chiar paginile acestei reviste: "A fi sau a nu fi la Veneţia" era o anchetă referitoare la strategia privind procedura de jurizare, criteriile generale de selecţie, organizarea şi finanţarea. Nu peste mult timp, din nou, s-a discutat despre jurizare, dar şi despre organizarea Pavilionului, în iulie 2009.
 
Sîntem în 2015. În toamna lui 2014, s-a anunţat apelul la proiecte. La sfîrşitul lunii ianuarie 2015, s-au anunţat cîştigătorii. Bienala, cea de-a 56-a ediţie a ei, se deschide în 2015 cu aproape o lună mai devreme, pe 6 mai. Dacă nu ai o echipă puternică, şansele să realizezi o aplicaţie care să îndeplinească toate condiţiile şi să cîştige sînt foarte reduse. La fel, dacă nu ai nervii tari şi nu eşti un curator care să poată să gestioneze stresul organizării unui pavilion în 3 luni de zile - nici nu te mai înhami la o asemenea aventură veneţiană. Daniel Knorr, autorul unuia dintre cele mai puternice pavilioane pe care le-a avut România la Veneţia (curator: Marius Babias), în 2005, se gîndea, după această experienţă, să facă un "manual de utilizare a Pavilionului". Acest manual nu s-a făcut vreodată, dar e suficient să stai de vorbă cu fiecare artist şi curator implicat într-una dintre ediţiile trecute pentru a afla punctele slabe ale Pavilionului şi ale Bienalei în general. În condiţiile unui concurs realizat tîrziu, Pavilionul României la Bienala de Artă de la Veneţia nu poate fi pentru cei slabi. Ei sînt excluşi de la început.
 
În acest an, au participat la concurs 29 de proiecte, dintre care 20 pentru Pavilionul naţional şi 9 pentru cel de-al doilea spaţiu expoziţional pe care România îl deţine, la Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, un spaţiu care iese mai degrabă din circuitul propriu-zis al Bienalei, dar care are marele avantaj de a se plasa într-o zonă foarte circulată, avînd astfel un contact proaspăt, direct, mai puţin tocit cu oraşul, cu publicul, un public nu neapărat interesat de bienală şi fenomenul artei contemporane. Diferenţele de punctaj între poziţiile cîştigătoare şi restul au fost mai mari ca oricînd.
 
Însănătoşirea Pavilionului?
 
În Pavilionul României situat în Giardini, cîştigător este proiectul Darwin's Room, al pictorului Adrian Ghenie, curator Mihai Pop. Printre argumentele juriului, în favoarea acestui proiect se remarcă cvasiabsenţa unor judecăţi estetice concrete despre cîştigător, precum şi accentul pus pe renumele artistului şi pe puterea sa comercială recunoscută în lume - o încîntare! În paralel, în comunicatul de presă al cîştigătorilor, curatorul menţionează o istorie care trebuie, în sfîrşit, reordonată odată cu acest pavilion, care nu îşi mai poate permite formule "low-budget" ca pînă acum, paradigma trebuind, în sfîrşit, schimbată: "Cred că Pavilionul României la Veneţia şi-a epuizat formulele de expoziţii low-budget", "expoziţia lui Adrian Ghenie va fi, în primul rînd, una larg aşteptată, bine făcută, anticipînd un firesc pe care România va trebui să-l cîştige în viitor, în contextul pavilioanelor naţionale". Că îţi doreşti să faci un pavilion la standarde internaţionale este, bineînţeles, un lucru bun în sine, ai şi puterea financiară pentru asta (exterioară bugetului propriu-zis pe care Ministerul îl alocă). Dar să consideri că aceasta trebuie să fie noua regulă de folosire a Pavilionului - regulă pe care, de fapt, nu ai cum tu, ca organizator, să o schimbi, ci pe care Ministerul ar trebui să o facă prin schimbarea modului de abordare a Pavilionului şi de organizare a concursului - şi că selecţia din 2015 ar reprezenta "o însănătoşire a scenei" locale (citat dintr-un interviu realizat cu Mihai Pop pentru Radio România Cultural) şi un semn de maturitate a acesteia par mai degrabă venite dintr-o greşită înţelegere a unor pavilioane trecute, care şi-au asumat voit, conceptual şi estetic formula "low-budget": European Influenza a lui Daniel Knorr, în 2005, însăşi Low-Budget Monuments în 2007 (curator: Mihnea Mircan, comisar: Mihai Pop), şi An Immaterial Retrospective of the Venice Biennale, în 2013 (curator: Raluca Voinea; artişti: Alexandra Pirici şi Manuel Pelmuş).
 
După momentul de reflecţie asupra istoriei extraordinar realizat în Pavilion gol, în 2013 - unul dintre vîrfurile absolute pentru România la Bienala de Artă de la Veneţia - iată că, în 2015, pictura reintră cu totul în Pavilion, aşa cum nu am mai regăsit-o cu adevărat decît înainte de 1989: un pavilion articulat clar pe un mediu tradiţional, dar care îşi propune de la început să spulbere orice discurs învechit şi să arate că poţi fi reprezentat la Veneţia prin pictură, fără ca aceasta să reprezinte un eşec. Să faci din pictură un proiect solid, atractiv, să reuşeşti să dovedeşti că pictura îţi poate oferi o înţelegere asupra traumelor istoriei recente. Pictura lui Adrian Ghenie va lua ca reper vechea structură a Pavilionului, cea cu trei încăperi - tip salon, aşa cum a fost ea gîndită în acord cu modul de expunere al vremii, de Iorga -, iar artistul îl va avea invitat pe documentaristul britanic Adam Curtis (act ratat, acesta a fost omis din comunicatul de presă iniţial al organizatorilor).
 
Un punct forte anunţat al proiectului, colateral expoziţiei în sine, este parteneriatul realizat cu universităţile de artă din ţară (Bucureşti, Cluj, Iaşi): sînt binevenite implicarea studenţilor, nevoia de mediere a experienţei artistice, necesitatea, în general, de a media o expoziţie de artă de un asemenea tip. Pare că, în Pavilionul României, se vor instala cîteva săli de muzeu, după o îndelungă ruptură faţă de un asemenea tip de expunere. Fără îndoială, va fi un proiect puternic. Dar atenţia curatorului trebuie să stea în modul în care livrează tot acest dens conţinut artistic. Să nu ajungem să ne amintim cu adevărat de momentul Iorga şi de declaraţiile sale discreţionare făcute la radio, pentru o artă sănătoasă ("tradiţie, sănătate, armonie şi disciplină" vs "secăturile cutezătoare" ale avangardei); să nu planeze asupra Pavilionului un discurs arogant de tipul "aşa da", "aşa trebuie făcut"; să nu vedem deloc în acest Pavilion urmele unui tîrg de artă, aşa cum unii - întemeiat sau nu - anticipează că s-ar putea întîmpla. Să fie un Pavilion care să capteze toată forţa pe care artistul Adrian Ghenie o poate transmite prin lucrările sale, un Pavilion care să nu cultive animozităţi de orice fel cu restul scenei de artă din ţară.
 
Cred că ar fi mai mult decît necesară o expoziţie Adrian Ghenie post-Veneţia - în ţară. Deşi, în 2009, MNAC a organizat o expoziţie pentru acest pictor (curator Magda Radu), conştiinţa asupra unei generaţii solide de pictori la Cluj este absentă, Ghenie nu poate fi plasat cu adevărat în contextul scenei de pictură din România şi din restul lumii: sînt vehiculate nume despre al căror succes internaţional auzim din cînd în cînd, fără să ştim cu adevărat ce înseamnă pictura lor, care le sînt subiectele, cum îşi selectează subiectele din istorie, cum abordează textura pînzei şi întreaga istorie a artei. Prezenţa la Veneţia nu ar trebui să hrănească aceste biografii imaginare, precum şi diferite legende; din contră, prezenţa lui Adrian Ghenie în Pavilionul naţional ar putea să însemne tocmai o reintegrare a acestuia în scena locală. Pînă la urmă, Vestul îl cunoaşte deja mult mai bine decît o face scena locală, dar el o reprezintă tocmai pe aceasta din urmă. Aşa cum spunea Dan Perjovschi în ancheta citată mai sus, din 2007, şi vorbind despre Daniel Knorr, Veneţia trebuie să creeze "o platformă şi pentru proiectele viitoare", să nu fie "o odă pentru artiştii expozanţi", să "chestioneze contextul în care noi toţi activăm". Altfel spus, să nu propună un concept autoreflexiv şi autosuficient, ci să se adecveze la momentul actual, al scenei locale. În paralel, teama că regulile jocului pentru viitorul Pavilionului României nu se vor schimba planează în continuare. La fel, marea teamă că, din nou, galeriile de artă vor face munca instituţiilor publice.
 
Despre pictură şi despre Adrian Ghenie vom avea ocazia să vorbim în viitorul apropiat, atît în pregătirea Pavilionului, cît şi imediat după deschiderea acestuia. Dar pînă la artist te mănîncă sistemul.




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Daria Ghiu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer