Grevele minerilor au fost de-a lungul timpului unele dintre cele mai crâncene lupte ale muncitorilor americani, iar unele dintre acestea au avut loc în Harlan County, statul Kentucky. În Harlan County, USA, filmul regizat de Barbara Kopple, filmat de-a lungul a câţiva ani începând cu 1972, oamenii se referă la spaţiul în care trăiesc şi muncesc ca fiind the bloody Harlan, locul în care în anii '30 ciocnirile dintre mineri şi compania angajatoare s-au încheiat cu un număr crescut de decedaţi şi răniţi.
Contextul în care se derulează filmul lui Kopple este următorul: populaţia comitatului Harlan este în scădere, mortalitatea infantilă în creştere, sistemul educaţional nu dă rezultate, oamenii trăiesc în condiţii insalubre, nu găsesc de lucru, iar dacă găsesc, găsesc în minerit, ceea ce le scade simţitor speranţa de viaţă. Minerii din Harlan coboară zilnic în mina Brookside, deţinută de Eastover Mining Company. Condiţiile sunt sub reglementările ordonate de lege, deci accidentele sunt la ordinea zilei şi sunt serioase. Muncitorii nu sunt reprezentaţi de UMWA (United Mine Workers of America) şi deci nu pot avea pretenţii financiare sau, în general, contractuale, respectiv îmbunătăţiri în ceea ce priveşte pensiile sau asigurările medicale.
Filmul Barbarei Kopple începe în 1973, când minerii ajung la capătul puterilor şi decid să protesteze. Votează şi majoritatea decid să se alăture UMWA. Cerinţele lor sunt simple şi clare: remuneraţii mai mari, respectarea regulilor de protecţie a muncii, beneficii medicale şi programe de pensionare de încredere. Negocierile cu Norman Yarborough, preşedintele Eastover Mining Company, eşuează, iar oamenii nu se pot alătura UMWA, ceea ce declanşează o grevă a minerilor, care ţine 13 luni. Harlan County, USA documentează întreaga grevă - ieşirile în stradă, pregătirile, interviurile cu reprezentanţii sindicatului, discuţiile dintre oameni, cu precădere dintre soţiile şi mamele minerilor, alături de care Barbara Kopple a petrecut toată perioada grevei. De fapt, filmul pune accent pe eforturile femeilor, care nu se limitează la a sta în culise, la a discuta şi a-i sfătui pe bărbaţi, ci ies în stradă, cu bâte în mâini şi cu pistoale în decolteu.
Kopple se îndepărtează de coordonatele cinema-ului direct, a cărui ucenică se auto-declară, prin asocierea cu Albert Maysles (e citată de Roger Ebert într-un articol al acestuia[1]), dar demersul e asumat. De pildă, alternează timpul prezent cu imagini de arhivă, din timpul grevei din anii '30, iar regizoarea îşi face prezenţa simţită - vocea i se aude de mai multe ori în timp ce îi intervievează pe oameni. Iar filmul este în mod evident partizan, singurul unghi prezentat fiind cel al minerilor.
Harlan County, USA
Regia: Barbara Kopple