Visuri spulberate - Fructe de pădure

La mijlocul anilor '80, avea să se consume ultima perioadă fastă pentru cinematograful românesc, înainte de 1990: De ce trag clopotele, Mitică?, La capătul liniei, Faleze de nisip, Ochi de urs, Sfîrşitul nopţii, Să mori rănit din dragoste de viaţă, Imposibila iubire, Baloane de curcubeu, Pas în doi, Adela, Moromeţii. O parte din ele au fost fie difuzate cu parcimonie, fie interzise (până la desfiinţarea cenzurii partidului unic). Apărut, în creaţia lui Alexandru Tatos, la un an după succesul de critică al Secvenţelor, Fructe de pădure (1983) poartă semnele universului tematic al regizorului: nevoia de dragoste, dorul de puritate, sensibilitatea celor "umiliţi şi obidiţi", sacrificiul făcut în numele unui ideal, "iubirea şi caricatura ei, iubirea şi ofensarea ei, iubirea şi ispăşirea ei, păcatul din iubire şi salvarea prin iubire" (Eva Sârbu).


Inspirat dintr-un "scenariu tandru, cald, omenesc, proaspăt, dulce şi amar, aşa cum sunt fructele de pădure", filmul lui Tatos e "filmul visurilor spulberate, al compromisurilor pe care le facem uneori cu viaţa, al forţei şi frumuseţii morale, care-ţi dau puterea să te ridici, chiar şi atunci când pari iremediabil căzut, dar şi al răului pe care-l putem face din uşurinţă şi inconştienţă, schimbând cursul unui destin" (Alexandru Tatos, Almanah Cinema 1983). În ciuda unor stângăcii şi al unor neîmpliniri cauyate mai ales de dialoguri (care nu sunt întotdeauna expresive) şi interpretarea fadă a unor neprofesionişti ("Ceva nu merge. Parcă nu curge, nu are fluenţă." - scria Tatos în Jurnal-ul său), Fructe de pădure surprinde - fără cosmetizări şi edulcorări - o anumită tipologie de personaje din mediul suburban pe care le-am mai întâlnit la Tatos (Casa dintre cîmpuri), Daneliuc (Vânătoarea de vulpi, Proba de microfon), Iosif Demian (O lacrimă de fată, Baloane de curcubeu). Aici este, poate, "centrul de greutate" al filmului: în atmosferă. În felul în care surprinde o lume înrobită în datini degenerate şi prejudecăţi - ca în secvenţa nunţii cu dar ("neadevărată", "din interes"), cu nelipsita probă cu grapa (de verificare a virginităţii miresei), cu trâmbiţarea darurilor etc.


Prin această lume pestriţă, Amalia, ca şi Anastasia (dintr-un film anterior al regizorului, după un scenariu de acelaşi D.R. Popescu), trece duios. Despre interpreta ei, Manuela Boboc, regizorul nota, în Jurnal-ul său, că "nu este frumoasă, nu este cea ideală, dar are nişte ochi care-i colorează faţa şi o fac plăcută. În plus, are curăţenia şi candoarea pe care o doresc". O secvenţă "foarte grea în economia filmului" a fost, pentru Tatos, scena de amor dintre Amalia şi Simion (un militar în termen, la arma vânătorii de munte, care o seduce şi apoi o abandonează). Alexandru Tatos, Jurnal: "Ce se întâmplă cu Amalia? Fireşte că ea îl place pe Simion, poate chiar este îndrăgostită de el. Dar puritatea ei, mentalitatea în care trăieşte, o face să se ferească de un asemenea gest capital. Şi totuşi, îi cedează. Apropierea bărbatului care-i place, credinţa în dragoste o fac să uite de prejudecăţi. Un timp se luptă cu ea însăşi, dar la un moment dat - şi asta e poate frumos la personaj şi îi va fi fatal - se lasă în voia sentimentului. Poate pentru că este o scenă frumoasă - frumoasă chiar prin durere (fizică şi sufletească) - dar pentru noi, spectatorii, nu: este un amor chinuit; chinuit şi dureros, avem impresia unei vite înjunghiate. Auzim primul strigăt al Amaliei în contactul ei cu viaţa (al doilea îl vom auzi la naştere), pentru ca treptat, apoi, totul să se topească în resemnare şi obişnuinţă."

Fără să fie neapărat un "moment de referinţă" în cinematografia românească, Fructe de pădure - asemenea altor filme de Alexandru Tatos, Mircea Daneliuc sau Iosif Demian din acea perioadă - poartă semnele realismului aşa-zis minimalist de după anul 2000, care a scos în lumea largă filmul românesc. Ceea ce nu e puţin deloc.