Beyonce e pe val. Mai bine zis, pe creasta lui. I-a reuşit şi desprinderea de Destiny's Child, şi trecerea la film, iar lansarea propriei linii de ţoale şi accesorii te face să te-ntrebi ce-ar mai putea urma în cariera megastarului texan în vîrstă de numai 23 de ani. Pentru cea care e supranumită Bee (albină), gustul mierii nu poate fi mai dulce decît atît.
Destine separate
Privind înapoi, se vede cu ochiul liber că disoluţia temporară a trupei Destiny's Child n-a fost decît o cascadorie de marketing impecabil pusă la punct. Deşi nici o umbră de rivalitate nu ameninţa coeziunea întregului, iar vînzările depăşiseră cifra record de cincizeci de milioane de exemplare, cele trei s-au separat şi au continuat fiecare pe drumul ei. Putem ghici o anume criză, dar ea nu se compară cu scandalul declanşat imediat după lansarea primului album Destiny, cînd două dintre membrele iniţiale, LaTavia Robertson şi LeToya Luckett, părăseau barca, pe motiv că tatăl lui Beyonce, care era şi impresarul trupei, îşi favoriza fiica şi deturnase fonduri.
Terifiată că ar putea sfîrşi posedată de mania controlului de care se făcuse vinovată în trecut Diana Ross, Beyonce a privit de departe cum colegele ei de trupă se lansează în cariere solo, preferînd, la rîndul ei, să-şi încerce norocul în cinema. În ciuda aşteptărilor, a dovedit că are talent acolo unde alte cîntăreţe au doar ifose fără acoperire, şi după o scurtă pauză care n-a făcut decît să alimenteze febra fanilor, a debutat solo cu albumul Dangerously in Love. Oricît de mult ne-am fi dorit, în cinismul nostru, să-şi frîngă gîtul, trebuie să recunoaştem că, din nou, nu ne-a dezamăgit. Nimic nu putea fi mai reconfortant decît gîndul că cele trei puteau face din nou echipă, ştiut fiind faptul că, de regulă, succesul unei cariere solo poate pune cruce definitiv existenţei unei trupe. Am aflat însă mai tîrziu că tot tatăl lui Beyonce, Matthew, planificase cu rigoare aproape dictatorială albumele solo ale celor trei şi revenirea lor la matca Destiny's Child pentru ultimul opus, Destiny Fulfilled.
Survivors
În anii care au urmat loviturii de piaţă înregistrate de albumul Survivor şi de hitul Bootylicious, acel imn infecţios care glorifica rotunjimile feminine, Beyonce, Kelly Rowland şi Michelle Williams n-au stat degeaba. Prima dintre ele şi-a urmărit destinul cu aceeaşi determinare cu care-şi dorea şi-n copilărie să reuşească. La 10 ani, trăise ceea ce ea numeşte "tragedia vieţii ei", dar nu te gîndi că i-ar fi murit bunica, că i-au divorţat părinţii sau că hamsterul ei adorat s-a înecat în toaletă. Pur şi simplu a pierdut în finala concursului televizat Star Search. Groaznic, nu? Un deceniu şi ceva mai tîrziu, n-avea să mai piardă nici o ocazie. Despre debutul ei pe ecran în chip de Foxxy Cleopatra, în compania ţăcănită a lui Mike Myers din seria Austin Powers, s-a vorbit numai de bine. Şi doar se ştie ce cusurgii sînt criticii de film cînd li se bagă pe gît cîntăreţe cu veleităţi de actriţă. Lansat în iunie 2003, Dangerously in Love avea să fie declarat albumul verii (şia-poi al anului), iar piesa Crazy in Love rămînea blocată în topuri de parcă cineva ar fi uitat-o acolo fără să-şi dea seama. După alte trei single-uri (Baby Boy, Naughty Girl şi Me, Myself and I), "regina albinelor" era încoronată şi regina Grammy-urilor, cu un record de cinci trofee. Triumful ei zdrobitor a lăsat însă loc de afirmare şi celorlalte două surate de trupă. Duetul lui Rowland cu rapper-ul Nelly, Dilemma, a ajuns în vîrful topului, şi-n acelaşi an, solista apărea şi-ntr-un film de groază cu tradiţie la Hollywood: Freddie vs Jason. În acelaşi timp, Williams a lansat un aclamat album de muzică gospel, Heart to Yours, şi a fost aleasă pentru rolul principal în spectacolul Aida de pe Broadway.
Cu B de la Bootylicious
Dacă le întrebi pe cele trei cum văd astăzi această bifurcare de cariere şi reuniunea care a urmat, îţi vor servi povestea clasică: "Putem fi luate ca model şi de alte femei." Tot e bine că nu se lansează în discursuri pompieristice cum a făcut Halle Berry la Oscaruri. Zice Beyonce: "Sînt un model pentru toate femeile, în general, indiferent de culoare sau rasă." Despre o influenţă verificabilă putem însă vorbi. În ziua în care dicţionarul Webster a adăugat la litera b termenul "bootylicious", brevetat de ele, a fost ca o validare a unei tendinţe. A devenit dintr-o dată cool să flirtezi cu rotunjimea coapselor şi să nu-ncerci tot soiul de stratageme pentru a-ţi camufla formele prin iluzii vestimentare optice: "I don't think you're ready for this jelly, 'cause my body too bootylicious for ya babe."
Beyonce conduce detaşat plutonul de dive - Britney, Queen Latifah, J.Lo - care luptă împotriva ideii că femeia trebuie să fie subţire ca o trestie uscată şi nu mai ştiu ce să facă pentru a-şi scoate în evidenţă curbele. Îşi cos numele pe ţoale, lansează parfumuri şi promovează produse cosmetice, pentru a-şi face declaraţiile de intenţie auzite, recunoscute şi celebrate.
Ca să fim însă sinceri (dar şi ca să bifăm restul familiei), trebuie spus că revoluţia stilistică a lui Beyonce e orchestrată de maică-sa, Tina. Ea este cea care o "modelează" de mică, atentă la linia fină de demarcaţie între sexy şi vulgar.
Cît despre frumuseţea adevărată, care vine la pachet o dată cu tot acest turnir stilistic, e lesne de anticipat filosofia lui Beyonce: "E mai mult o stare de spirit decît o aparenţă exterioară. Dacă ai încredere în tine şi te simţi confortabil aşa cum eşti, vei radia. Nu ai nevoie de mai mult pentru a fi sexy." Iar noi venim şi ne-ntrebăm: ce amendament, tot filosofic, ar fi făcut la această definiţie stas dacă n-ar fi arătat atît de bine?
Crazy in Love
Poate că acea radiere de care vorbeşte are legătură cu viaţa ei amoroasă. Toată lumea vrea să ştie ce se-ntîmplă, de fapt, între Beyonce şi Jay-Z, iar frenezia e comparabilă cu cea de-acum cîţiva ani, cînd Jennifer Lopez şi Puff Daddy încercau să ţină relaţia lor la secret. Cuplul nu scoate o vorbă despre viaţa personală, iar Beyonce se strecoară printre speculaţiile mediatice cu aceeaşi graţie pe care i-o ştim din videoclipuri, oferindu-se, în schimb, să ne spună cîte-n lună şi în stele despre muzica ei.
Şi pentru că tot am ajuns la muzică, ar trebui să tragem aer în piept şi să numim repede noul lor single dinamită, Lose My Breath, pînă nu ne trezim în ring, cu respiraţia sacadată. Fără să se depărteze foarte mult de la ritmurile staccato şi armoniile vocale care le caracterizează muzica, noul album (Destiny Fulfilled) o lasă mai moale cu atacurile incisive la adresa bărbaţilor şi obsesia declarată pentru bani, trădînd o anume maturitate.
Ce-ar mai putea urma pentru Beyonce, care deja are un contract cu Pepsi, unul cu Tommy Hilfiger (pentru parfumul True Star), unul cu L'Oreal, unul pentru o linie de haine care să-i poarte numele şi încă unul cu toate fetele, pentru McDonald's? Un film (Pink Panther, alături de Jean Reno şi Steve Martin), un musical ("poate Moulin Rouge, poate Chicago") şi cîte un album de trupă şi de căciulă pe an. "Ca să nu mai spun că mi-aş dori foarte tare un Oscar." La cum o ştim deja, nici atunci nu-i sigur că-şi va fi împlinit destinul...