Acum aproape 30 de ani, regizorul francez Francis Véber realiza Le jouet / Jucăria, cu Pierre Richard în rolul salariatului unui patron care îl angajează ca "păpuşă" a fiului său; comedia se vroia (şi) un soi de satiră a lumii capitaliste, în care muncitorul ajunge sclav. Vincent de Brus vine, acum, cu L'Antidote, în care, în rolul lui Richard, apare regretatul Jacques Villeret, iar în cel al patronului - Christian Clavier.
Villeret a fost unul din acei actori emblematici ai comediei "made in France" - echivalentul unui Louis de Funès grăsuţ şi bonom. Pe la-nceputul Antidotului André Morin, un modest contabil la o fabrică de jucării (Villeret), se descrie ca "talentat şi muncitor". Aşa a fost şi Villeret-actorul; în Antidotul, el insuflă viaţă unui personaj un pic schematic - pisălogul de serviciu al tuturor şedinţelor, mereu cu cîteva întrebări în mînecă, aplaudat furtunos că are "curajul" să le pună. Acest personaj chiar există, dar Villeret îl îmbracă în atîta umanitate şi firesc încît nu pare nici o clipă o simplă "jucărie" a scenariului...
Căci Antidotul asta este; atunci cînd patronul (infectul "Jam", care are acţiuni în loc de inimă) începe să aibă probleme de exprimare (adică vorbeşte ca şi cum cuvintele s-ar buşi la gura lui, în plin sonciliu negeral dadmntra... dadmistrina... de administraţie!), psihanalistul îi spune că asta se datorează unei traume din copilărie. Şi atunci descoperă că antidotul la bîlbîială este Morin! Morin devine, cum spuneam, "jucăria" lui "Jam" - pînă cînd filmul, în singurul moment cu adevărat spectaculos, reconstituie digital copilăria patronului şi realizăm, o dată cu el, că există o jucărie reală la baza traumei: Boubi, un ursuleţ de pluş...
Antidotul este un film slab, cu prea puţin haz. Dar Villeret merită o lacrimă.