Uitaţi de The Da Vinci Code! De Parisul prin care americanii ne lăsau cu gura căscată. Să vedeţi aici propunere americană de Paris. Turnul Eiffel nu a arătat niciodată aşa.
Brad Bird este un regizor dăruit. Creator talentat al unor animaţii delicioase, cu mare priză la public divers - oscarizatele The Incredibles şi Ratatouille -, tânărul cineast s-a achitat minunat, când a fost chemat spre filmul cu actori, în blockbusterul dintr-o franciză de megasucces cu vedeta planetară Tom Cruise. Filmul lui din seria Mission: Impossible a avut nerv, spirit, noutate, cascadorii şi tensiune.
Şi iată-l câţiva ani mai târziu, cu o altă vedetă la fel de iubită şi respectată la Hollywood. George Clooney acceptă un rol foarte fizic, să joace cu generozitate alături de copii, să nu se ruşineze să plângă în cadru la prim-plan. Şi, pe măsură ce-şi lasă talentul să se desfăşoare, să fie credibil de nu poţi să-ţi iei ochii de la chipul lui. Uite un supererou la care nu contează corpul, ci creierul.
Aici Bird este co-scenarist, iar faptul că unul din partenerii de scris se numeşte Damon Lindelof - Lost, Star Trek, Prometheus - spune mult de cum anume poate să arate partea futuristă din film, incredibilă, cu enorm de multe detalii de arhitectură şi ticsită de gadgeturi.
Este un film Disney, iar casa se amuză să intre în Futuroscop, ca în Disneyland, încă de la genericul de început. Celebrul, iconicul castel Disney din logo este acum unul adus la zi, la poveste.
Şi, pentru că Studioul Disney a achiziţionat în 2012 Lucasfilm şi pregăteşte megalansarea episodului 7 din legendara franciză Star Wars în 2015, sunt destule detalii-simbol în film cu trimitere la universul Forţei, după cum veţi vedea şi veţi recunoaşte în magazinul de suveniruri.
SF-ul de faţă, pe lângă o idee bună şi una-semnal cum că răul vine via mass-media, dar şi un gadget nou - un buton, un portal care să te poarte în trecut, dar, mai ales, în viitor -, vine cu o poveste spaţiu-timp pe care o urmăreşti vrăjit de la început până la sfârşit. Şi, graţie distribuţiei foarte plăcute, cu actori frumoşi, cu un zâmbet pe faţă tot timpul.
Chiar dacă este puţin cam lung şi părţile terestre sunt mai dezlânate, filmul are destulă putere să te ţină cu el, atent, avid pentru toate detaliile cadrelor, la toţi ochii aceştia frumoşi cu care regizorul te manipulează.
Există o carte cu o povestire fantasy, în care un personaj intră în altă realitate, în ficţiune, dar este accidentat când geografia modernă se suprapune cu cea din trecutul istoric. Şi aici sunt defazări, însă povestea lui Bird, mereu tandră, câştigă şi prin umor. Căci aici descoperirile sunt comice. Ca şi roboţii şi replicile lor.
Aştepţi efectele, iar când acestea vin, sunt cu adevărat reuşite, o încântare. Regizorul ştie să strângă în povestea lui plajă largă de emoţii, când să te înduioşeze şi cu ce să te lase mut de uimire. Şi mai are găselniţe multe vizuale, lanul cu grâu copt fiind una din ele.
După un început mai lent, de prezentare standard a personajelor, povestea porneşte în aventura de dincolo, iar acţiunea se înscrie la cursa de 100 de metri. Pentru că mereu plusează, forţează, apare ceva şi mai interesant, mai provocator.
Şi după ce situaţia se mută la Paris, fantezia ia proporţii şi, de la o glumiţă, o farsă, se dilată la un moment antologic, poetic. Frumos.
Ca în orice basm, indiferent de cadru, există şi aici Cei Buni şi Cei Răi, cu foamea lor de putere (Hugh Laurie serios, pe contre-emploi). Ca şi lupta şi îndoiala. Frumos e că povestea de faţă te îndeamnă să fii mai bun, mai creativ, să fii tu, fără să renunţi vreodată la visurile tale. Există undeva un univers paralel - nu am ştiut, nu am aşteptat, nu am bănuit toţi asta? - unde munca susţinută şi bine făcută, eforturile şi crezul înseamnă ceva, sunt răsplătite. Va fi bătaie mare pe insignele astea.