Revista HBO / august 2005
Deadwood
Dacă ar fi existat un tărâm al făgăduinţei şi pământul nu ar fi fost rotund, atunci la celălalt capăt al lumii ar fi trebuit să fie un loc al făgăduinţei unde hoţii, criminalii, prostituatele şi toţi cei care nu şi-ar fi găsit loc în lumea întreagă, ar fi venit să trăiască şi să se îmbogăţească aşa cum doreau. Pentru că în acest loc nu ar fi fost lege. Iar acest loc a existat în America, la cea mai îndepărtată frontieră a Vestului Sălbatic, la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi s-a numit Deadwood.

Serialul lui David Milch, nominalizat la 23 de premii Emmy în acest an, este acum cel mai vizionat show de televiziune în America. Asta în condiţiile în care western-ul a murit în anii '80, înregistrând câteva succese care redefineau postum genul în anii '90 - cu Unforgiven al lui Clint Eastwood şi Dansând cu lupii al lui Kevin Costner, amândouă nominalizate şi premiate cu multiple Oscaruri. Totuşi pe la sfârşitul anilor '80, în America mai dădea lovitura o superbă miniserie western, Lonesome Dove (1989), cu Tommy Lee Jones şi Robert Duval, filmul având un succes atât de mare încât a tras după el mai multe sequel-uri, printre care Return to Lonesome Dove şi Dead Man's Walk. Lonesome Dove vorbea despre doi foşti rangeri ce se aventurează într-o călătorie cu turma de vite, din Texas până în Montana. În rest anii '90 au adus printre câteva western-uri horror (Grim Prairie Tales, o antologie de poveşti de groază spuse la gura focului în preerie), western-ul mistic, filmat alb-negru al lui Jim Jarmush, Dead Man (1996) cu un Johnny Depp rătăcitor, pe urmele căruia se află vânătorii de recompense. Cam asta a fost, dat fiind că e cam greu să vorbeşti de Wild Wild West-ul lui Barry Sonnenfeld sau de mai noul Shanghai Noon (2000) cu Jackie Chan în Vestul Sălbatic.


De la Roma la Wild West

Background-ul lui Deadwood atât în cinematografie, cât şi în televiziune, nu era unul neapărat încurajator, trebuie spus însă că nici creatorul său, David Milch (NYPD Blue), nu a venit din start cu ideea de a crea un western. El fusese atras de o poveste în Roma antică cu nişte oameni ai legii ajunşi într-un loc în care nu exista lege. În aceeaşi perioadă însă HBO pregătea deja producţia Rome şi David Milch a înţeles că două producţii aparţinând aceleiaşi perioade şi aceluiaşi spaţiu, ar fi redundante. Şi-a luat povestea şi a încercat să o transpună într-un timp şi într-un spaţiu în care legea să nu fi existat, iar începuturile goanei după aur în Vestul Sălbatic s-au dovedit a fi ideale. Deadwood fusese un fel de Romă a vestului sălbatic, locul în care escrocii, criminalii şi prostituatele veneau să trăiască departe de mâna legii, aducând involuntar civilizaţia şi devenind elemente ordonatoare ale oraşului care, fără ştiinţa lor, se năştea. Şi probabil că perioada pe care şi-a ales-o Milch pentru serial a fost definitorie pentru succesul pe care l-a înregistrat mai târziu.


Demitizarea western-ului şi deschiderea unor noi frontiere

Începuturile şi perioada colonizării frontierelor de vest în America la sfârşitul anilor 1800, evocau nici western-urile noir ale anilor '50, nici western-urile spaghetti ale lui Sergio Leone din anii '60 (Once Upon a Time in West sau trilogia lui The Man with No Name), nici succesele redefinitorii ale genului din aceeaşi perioadă ale regizorului Sam Peckinpah (The Wild Bunch, 1969) - deci western-ul sofisticat şi demitizat, ci western-ul legendar din perioada de glorie, Codul cowboy-ului şi prostituatele cu inimă de aur. Vorbim de western-ul din perioada mută şi începuturile cinematografului vorbit (când legendele din vestul sălbatic erau o necesitate a comerţului şi a căilor ferate, iar figura mistică a cowboy-ul cobora direct din samurai), precum şi triumful anilor '40 când western-ul lui John Ford punea temelia unui imperiu numit Hollywood.

Dar spre deosebire de acel western, serialul lui David Milch începe cu moartea uneia dintre cele mai legendare figuri pe care le-a dat Wild West-ul sau ficţiunea western, Wild Bill Hickock, trecând intenţionat pe lângă destinul celui care a fost el însuşi eroul unui serial cu un succes răsunător din anii '50, ce îi purta numele. Focusul serialului îi cuprinde pe cei fără nume răsunătoare, dar atestaţi istoric, în majoritatea lor, iar eroul său central devine "ganster"-ul oraşului, Al Swearengen. Acesta e un fel de Don Corleone primitiv dar la fel de fascinant (interpretat uimitor de Ian McShane), un naş al locului ce îi lichidează pe la spate pe toţi cei care contravin sau ar putea contraveni afacerilor sale şi îi dă apoi porcilor lui Mr. Wu (reprezentantul local al traficului cu opium) şi conduce stabilimentul de prostituate de la Gem Saloon, în majoritatea lor orfane cumpărate de acesta la vârste foarte mici. În Deadwood femeile sunt prostituate (cu excepţia Almei Garret, singurul personaj 100% ficţiune), dar nu au inimă de aur, cu toate acestea, niciodată o femeie nu a fost tratată cu mai mult respect într-un serial. Deşi explicit maltratate, puse la marginea societăţii şi folosite, femeile din Deadwood sunt figuri complexe care au venit aici mânate de propriile lor vise, femei ce nu vorbesc zi-lumină despre bărbaţi şi nu gravitează în jurul lor decât din lipsă de perspective. Astfel este pus accentul pe psihologia feminină a epocii de colonizare, aşa cum o fi fost ea, şi nu pe ideea de femeie - obiect frumos şi neînţeles. Trixie, prostituata favorită a lui Al Swearengen, este una dintre figurile cele mai proeminente în serial, cea care îşi va asuma de la un punct încolo rolul de salvatoare a oraşului şi singura căreia îi va păsa cu adevărat de ceilalţi. Femeile scapă din orice clişeu al epocii, şi la fel o fac şi evreii (Sol Star, negustorul ce a învăţat că adaptarea înseamnă comunicare, nu are nimic din portretul greoi şi clişeistic al evreului rătăcitor prin vest) şi mai ales indienii nord americani, care nu sunt nici demonizaţi, nici idealizaţi. Iar limbajul nu corespunde neapărat cu realitatea vestului, personajelor lipsindu-le accentele europene care în acea epocă trebuie încă să le fi avut, fiind în acelaşi timp unul dintre cele mai împănate de înjurături şi mai dure din tot ce a pomenit vreodată televiziunea. Un personaj spune în serial "nouă, irlandezilor, ne place să băgăm în fiecare cuvânt fuck". Cocksucker este probabil cel mai frecvent cuvânt folosit după cel în patru litere, iar întrebat despre motivaţia limbajului, David Milch spunea: "în Deadwood, în perioada colonizării nu exista nici un fel de lege şi limbajul vulgar servea aceleaşi scopuri pe care îl avea gestul gorilei de a se bate cu pumnul în piept pentru a-şi arăta supremaţia".

În acelaşi timp însă se poate ca niciodată limbajul unui serial să nu se fi apropiat atât de tare de limbajul shakespearian, în care omul cel mai de jos se exprimă metaforic complex, exerciţiu greu atât pentru actori cât şi pentru spectator, însă cu un efect care răsplăteşte strădania ambilor. În concluzie Deadwood nu este un tărâm legendar, dar pentru maturitatea publicului de acum, este unul vrăjit de profunzimea greu de bănuit pe care o aduce. "Trebuie să ai încredere în public şi să îţi laşi imaginaţia liberă", este crezul regizorului. Pentru David Milch şi Deadwood, cu siguranţă a funcţionat, iar America s-a ales cu unul dintre cei mai mari creatori de poveşti actuali explorând una dintre cele mai specifice zone ale poveştilor sale: Vestul.
Regia: David Milch Cu: Ian McShane, Timothy Olyphant, Molly Parker

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus