Georgeta Filitti, specialist în istoria modernă şi contemporană a României: "În secolul XIX, sunt 47 de autori englezi care au scris înaintea lui James William Ozanne despre ţările române. Încă din secolul al XVIII-lea englezii fac Le grand tour, de plictiseală, de modă, de interes pentru lucrul exotic, umblă prin lume. A umbla prin lume pentru englezi în acel moment însemna să meargă neapărat pe Marea Mediterană, să viziteze Italia, Grecia, să treacă puţin în Turcia. Această trecere de foarte multe ori se făcea prin spaţiul românesc. Ne place sau nu ne place, sunt mulţi care spun doar atât: Am trecut prin ţările române. Unul dintre ei face o treabă absolut neobişnuită. Sau nu el, editorul lui. Niciodată nu trebuie să subestimăm editorii. Ei pot să ne facă gloria, dar ne pot şi îngropa."
Vintilă Mihăilescu, autor, publicist, psihosociolog şi antropolog cultural: "Schema după care este construită cartea este destul de comună. Sunt nişte puncte care revin frecvent la diferiţi autori călători. E un fel de gen care îşi are canonul său. În Trei ani în România regăsim o serie întreagă de stereotipuri adevărate. Sunt anumite imagini care se repetă în foarte multe astfel de jurnale de călătorie, pe care le regăsim şi în prezent. Cartea începe foarte pastelat şi romantic. Are o caracterizare foarte interesantă şi bine adusă din condei a muncii: Ţăranului moldovlah îi pasă de cum munceşte, lucru care este în acelaşi timp şi adevărat şi fals."
Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, istoric: "Autorul spune într-un pasaj din carte că România are mai mulţi funcţionari de stat decât Franţa sau Prusia, ceea ce m-a făcut să mă întreb de ce chiar şi astăzi românul doreşte să lucreze mai mult la stat decât la privat. Aceste slujbe create prin regulamentul organic la începutul secolului XIX le asigură o oarecare stabilitate, chiar dacă salariul este mic, acesta le oferă o pensie, care poate fi lăsată moştenire urmaşului. Fiecare funcţionar din aparatul statului avea un anumit tip de uniformă. Există şi un mic conflict referitor la această uniformă în carte."
Iulia Vladimirov, traducător: "Mi-a plăcut foarte mult felul în care este scrisă cartea. E un stil fluid, concis şi foarte limpede, care se păstrează chiar şi atunci când autorul face portrete sau descrieri. Descrierile lui Ozanne în cartea Trei ani de zile în România sunt foarte concise şi foarte sugestive, iar acest lucru dă o notă aparte textului. Imaginile pe care le zugrăveşte rămân întipărite mai bine în memoria cititorului. De exemplu, Ozanne este impresionat de peisajul de la Porţile de Fier, dar nu se pierde în amănunte, schiţează tabloul în linii mari, introduce câteva elemente la care probabil ne aşteptăm, munţii, apele Dunării, cerul, norii, dar punctează sugestiv pe final, spunând că: Prin comparaţie, Rinul se scufundă în banalitate fără speranţă."
Sandra Ecobescu, Fundaţia Calea Victoriei: "Deşi a fost scrisă acum mult timp, Trei ani în România de James William Ozanne este o carte vie, care creează controverse. Un subiect care mie mi se pare foarte interesant este încercarea unui occidental de a defini trăsăturile poporului român, de a defini viaţa culturală, socială din Bucureştii anilor 1870-1873. Eu mă aşteptam de la primele rânduri să descopăr un autor strict, care vine într-o ţară exotică, dar au fost anumite pasaje care m-au determinat să cred că James William Ozanne a fost atins de spiritul balcanic. Mi se mai pare interesant capitolul despre legende, autorul povestind cu duioşie despre ciobănaşi, despre limba română şi etnogeneză."
Dan C. Mihăilescu, critic literar, istoric literar şi eseist: "Noi, românii, avem ceva ceea ce observă toţi străinii: o manieră belalie de a înainta în istorie - exact cum este arhitectura din Bucureşti, casele sunt când în faţă, când în spate, fiecare construieşte cum vrea. Avem cum spune autorul: un profund dispreţ faţă de orice idee de autoritate. Autorul observă de asemenea gustul românului pentru despăduriri: Pădurile sunt exploatate în cel mai nesăbuit mod cu putinţă. Regina Maria nu pricepea de ce vede o pădure superbă acum şi peste trei luni totul este tăiat. De asemenea autorul observă proverbiala uşurătate şi firea schimbătoare a românilor la care se alătură intrigile de partid şi slujirea interesului individual într-un dispreţ nebun faţă de interesul public. Spaţiul civic pretutindeni în lume este spaţiul tuturor, numai la noi este spaţiul nimănui."