Filmul rulează în variantă 3D. Vizionarea a fost la IMAX, ca să fie şi mai şi. Ro Image, distribuitorul filmului, a gândit şi o surpriză de marketing şi a dus presa de film la o vizionare specială, unică 2D, în pădure, în plin parc Dino de la Râşnov, ca să fim în temă, în chiar mijlocul ei. Şi filmul rezistă şi în acest format. Steven Spielberg este cel care ne-a luat pe sus cu tehnologia, cu suspansul, cu animalele lui digitalizate şi feroce, cu şantajul emoţional, punând iar, în stilul lui caracteristic, la bătaie şi în prim-plan, copii speriaţi. De data aceasta maestrul este doar producător, însă se simt trimiteri, să le spunem omagieri şi reverenţe, chiar dacă nu la fel de puternic ca în Super 8. Regizor acum este tânărul Colin Trevorrow, cel care a debutat în lungmetraj cu interesantul Safety Not Guaranteed în 2012. Proiectul de acum, uriaş, mult mai ambiţios, cu multe efecte şi cu vedete este testul lui de rezistenţă. Şi i-a ieşit, fără să scape niciun departament din mână.
Autor rămâne ca în toată seria Michael Crichton. Însă scenariul se scrie la foarte multe mâini şi vrea ca povestea să aibă de toate - să fie şi thriller, să existe aşadar tensiune şi surprize din plin, să picure umor, să fie pentru toată familia, să aibă eroi copii, dar şi un romance (destul de timid şi de schematic). Se respectă şi acum tiparul din trecut cu grupul care ajunge în lumea dispărută şi are parte de aventura vieţii în lupta pentru supravieţuire. Însă plouă cu clişee pe măsură ce povestea se apropie de final. De aici şi ruperile de ritm. Dacă spun că scenariştii au lucrat şi la Planet of the Apes, ştiţi deja care e morala şi cum se termină. O înţelegere aproape budistă pentru tot ce este în jurul nostru. Şi apoi cine a hotărât că cei care pornesc la drum trebuie să şi rămână împreună, fericiţi până la adânci bătrâneţi? Când, de fapt, fiecare se duce acasă la el, face o baie zdravănă şi doarme.
Trăim vremuri noi, în plină revoluţie tehnologică, când se aduc îmbunătăţiri în fiecare zi. S-au schimbat multe din 1993, de la primul Jurassic Park. Şi în viaţă, şi în cinema. Acum rezervaţia este gândită ca o formă de parc în toată regula, pur entartainment, unde turiştii plătitori sunt aduşi să se plimbe ca la zoo printre enormele, dar docilele animale preistorice, un muzeu interactiv în aer liber, pe alei, sau pe apă, în caiace (asta chiar e frumos). Intrarea nu se mai face cu un jeep ce pare minuscul în faţa porţilor cum era în trecut. Acum se intră direct cu un tren de mare viteză, apt să descarce miile de vizitatori ca într-un aerodrom spaţial. Da, din punctul acesta vizual, Jurassic-ul de aici este într-adevăr World, de proporţii mega. Ca orice parc tematic din lume însă, cu mâncare, terase, suveniruri. La filmele vechi, când trecea câte un dinozaur prin cadru, totul tremura: apa în băltoace, aerul, stomacurile eroilor şi ale spectatorilor. Acum sunt foarte silenţioşi. Slim şi modificaţi genetic. Aproape reduşi la idee de pet de companie.
În afară de aceste noutăţi, să vedem ce ne propune nou filmul cu numărul 4. Este 3D, deci efectele sunt reuşite şi în număr mare. Animalele, mult, mult mai multe decât în trecut, specii cu documentare la zi, cu texturile pielii şi mai realist concepute, defilează colţoşi prin cadru. 4 este de sine stătător. Aşa că povestea reia mici rezolvări din vechea trilogie, însă le are pe ale ei. Sigur că Tiranosaurul Rex domină iar, sunt prezenţi şi rapacii Raptori, cu rol nou în acţiune.
Un asemenea spaţiu uriaş are nevoie de o coordonare pe măsură. Aşa că de data aceasta există un centru de control şi comandă, tehnologizat, pe model lansări NASA, punct de greutate în poveste. Sigur că protagoniştii sunt şi mari şi mici. Cei mici alcătuiesc un tandem de fraţi diferiţi şi isteţi (oricum, se pare că mult mai mult decât adulţii din jur, mai mult fantoşe unii dintre ei). Micuţul, Ty Simpkins, cu ciuful lui frumos aranjat, e un copil-vedetă. Joacă de mult timp în seriale tv şi îl ştim şi ţinem minte din horror-ul Insidious. Are şarm, o să-l mai vedem. Lui i se oferă ca parapet şi umbrelă, fratele mare, adică Nick Robinson venit din tv, cu mutriţa lui de foarte tânăr Johnny Depp, care, cu puţin noroc, o să ajungă departe.
Una din marile găselniţe ale filmului sunt gadgeturile. Şi nu telefoanele mobile, cât maşinuţele din parc, evoluate de la cele de golf la pernă de aer. Scena de fotbal între dinozauri, chiar aşa terifiantă, este comică şi de antologie, reuşită. Perechea matură o are ca lider feminin pe Bryce Dallas Howard, cu chipul ei versatil, aici cu un breton trăznet, înţepenită în rol şi în aceeaşi rochie albă de la început până la final, când scapă de ea. E un simbol aici lesne de decodat. Ea joacă personajul-stereotip al omului de ştiinţă care se umanizează pe măsură ce parcurge drama în afara turnului lui de fildeş şi primeşte pentru asta şi un bonus erotic. Rolul este foarte fizic, poate cel mai cel din cariera actriţei. Pe lângă antrenamente, merită menţionat şi faptul că nu e de colea să rămâi întreagă pe tocuri stiletto de 12 după ce tot filmul ai alergat pe ele în junglă. Dar e frumoasă şi, după cum se vede, are şi clasă.
Filmul merită văzut, în afară de tot ce am spus până acum, pentru Chris Pratt. Noua vedetă masculină în vogă se amuză cu acest rol macho, cu ocheadele şi replicile în doi peri. Şi e foarte, ca de obicei, foarte simpatic. Însă mai este ceva legat de acest rol. Felul cum este îmbrăcat, cum arată ca un tânăr Indiana Jones fără bici la brâu poate să fie un simplu omagiu, o glumiţă Spielberg sau pur şi simplu o pregătire a unei noi francize. Asta rămâne de văzut.
Filmul de acum este gândit mai mult ca o bandă desenată, cu personaje lăsate în poză şi cu replici succinte în bula de deasupra capului. Şi cu reacţii ca acolo - Vrum-Aaaaa-Poc-Ţoc. Sigur că are umor şi asta ajută, asta şi aştepţi, ca să mai detensioneze scenele de urmărire şi acţiune. Nu prea mult, este, să nu uităm, un thriller de aventuri. Sunt camere mobile şi filmări aeriene care dau profunzime, lărgime cadrului. Apar acum şi filmări subacvatice, ca şi creaturi enorme ascunse acolo şi cumva voalat o posibilă continuare în acest mediu. Ceea ce ar fi foarte interesant, ca în filmele de aventuri din deceniul 5, când monştri celebri se înfruntau unul cu celălalt. Ar fi şi mai intens. Cum au fost şi cele câteva scene de aici, da.
Filmul tânărului regizor complică acţiunea cu una a unei conspiraţii a răului. B.D. Wong, ca om de laborator care juca şi în originalul din 1993, având aici o partitură puternică, foarte cinică. Însă cu adevărat înfricoşător ce are acest film nou şi nu în foarte multe cuvinte spuse pe şleau este ideea de soldat perfect care bântuie mentalul capilor lumii. În cazul de faţă unul şi de dimensiuni mari, înzestrat în plus cu superputeri, cum este, de exemplu, cea cameleonică de camuflaj. Asta este foarte, foarte interesant. Păcat că nu se speculează până la capăt în acţiune, căci puterea este uitată pe drum.
Filmul este lung şi dens şi foarte muncit. Are multe scene interesante şi frumoase, dar şi o groază de burţi şi de dude. Titlul atrage însă irezistibil şi foarte mulţi vor merge să-l vadă. Din curiozitate. Din nostalgie. Pentru actori probabil. Şi fiecare se va alege cu ce va dori.