Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Concert Let Me Entertain You, Robbie Williams, Bucureşti, 2015

Două concerte diferite - Let Me Entertain You, Robbie Williams, Bucureşti


FilmSense, iulie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O treime Charlie Chaplin, o treime Vanilla Ice, o treime Sammy Davis Jr., Robbie Williams este cel mai de succes artist pop european plecat dintr-o trupă de băieţi. Dacă ar fi avut şi în State vînzări şi priză la public - cum are Justin Timberlake, plecat şi acesta dintr-un boyband - probabil că, în universul pop contemporan, Robbie Williams ar fi avut statutul lui Michael Jackson de acum douăzeci de ani. Prin 2003-2004 îi ştiam toate versurile pe de rost, mulţumită colegilor de cameră de la facultate, Mircea şi Paul, care îi rulau discurile non-stop. Pornind de aici, ceva mai tîrziu, am căutat şi materiale video cu prestaţiile sale. Concertul de la Knebworth (2003), apoi omagiul adus lui Dean Martin, Sammy Davis Jr. sau lui Frank Sinatra în concertul de la Royal Albert Hall din Londra (2001) m-au convins că Robbie Williams e un personaj care, din punct de vedere artistic, merită respect şi atenţie. Şi mi-au stîrnit dorinţa de a-l vedea într-un concert. Anunţul recitalului din România a venit la fix şi pentru mine şi pentru Mădălina Căpriţă, aşa că vineri, 17 iulie 2015, am fost în Piaţa Constituţiei.
 
De urîtul căldurii nu ne-am dus devreme la concert. Am ajuns în Piaţa pe la şapte şi jumătate, cu puţin timp înainte de intrarea pe scenă a lui Lemar. Am fost impresionaţi de numărul mare de spectatori, aş zice că peste cei 60.000 vehiculaţi în presă. Oricum, impresia e că a fost considerabil mai multă lume decît la Roger Waters (fără ca menţiunea asta să aibă vreo conotaţie valorică în ceea ce-i priveşte), după înghesuiala din sectorul normal, în care am avut bilete, şi după timpul necesar ieşirii din spaţiul de concert dintr-o poziţie similară celei avute la The Wall în 2013. Cred că impresia asta de multă lume am avut-o doar la concertul Rolling Stones din 2007.

Spectacolul a început la ora nouă. Prin cîteva linii scrise pe ecranul mare al scenei, Robbie Williams a cerut suportul spectatorilor şi permisunea de a-i distra. Pe şuierul publicului a început corul din debutul (şi finalul) Carminei Burana în versiune Carl Orff (modificat încît în locul versurilor în latină am avut un Robbie-Robbie, ceea ce e destul de fain, de autoironic-arogant), cu un Robbie păşind şmechereşte pe ecran, ca un James Bond dintr-o parodie reuşită; apoi acordurile chitară-pian ale lui Let Me Entertain You şi RW însuşi a apărut pe scenă cu degetul arătător al mîinii drepte fluturînd în aer. Intră şi tobele şi trompetele, Robbie Williams se apleacă şi arată publicului fundul, pornim la drum!
 
Fiind un concert rezumativ, un best of, setlist-ul a cuprins aproape toate single-urile lui RW din '96 încoace, de la Angels la Kids, de la Feel la Candy; şi cîteva replici hazlii la adresa relaţiei sale cu Take That. Precum în toată cariera lui solo, alături i-a fost Guy Chambers la clape (pian) şi la chitară (pe piesele care nu conţin note de pian). A şi ieşit cu el de gît pe limba scenei, pentru a interpreta un cîntec transmis din moşi-strămoşi pe linie paternă în cadrul familiei Williams. Ca surpriză primă, RW l-a avut pe tatăl său lîngă pentru o interpretare-duet a piesei Better Man. Ca surpriză finală, Robbie Williams a interpretat în duet cu publicul cîntecul făcut popular de Frank Sinatra, My Way. Cîntec şi interpretare dedicate socrului său, decedat în urmă cu un an. De-a lungul concertului, Robbie Williams şi-a construit dialogul cu publicul pe marginea versurilor cîntecelor sale. Jocul propus de el s-a bazat pe uimirea generată de faima pe care o are în România, faimă pe care a testat-o prin invitaţiile adresate publicului, de a cînta a capella melodiile sale celebre (Come Undone, Feel, Angels).
 
În cazul acestui concert (şi în cazul turneului în general), omagiile aduse de RW nu merg înspre bărbaţii cool ai swing-ului american din era pop (anii '50 şi '60), ci spre artiştii pop-rock care i-au marcat existenţa: George Michael cu piesa Freedom - care a şi fost prima înregistrare a lui Williams în cariera solo (şi un Happy Birthday adresat lui Michael, fusese ziua lui de curînd), Oasis (alături de care a RW a fost văzut la Glastonbury imediat ce a plecat din Take That) cu Wonderwall, U2 cu I Still Haven't Found..., Whole Lotta Love a celor de la Led Zeppelin, ale cărei riff-uri sînt prezente pe debutul lui Kids, sau Queen (/Freddie Mercury) cu Bohemian Rhapsody, singura piesă-tribut interpretată cap-coadă, în cadrul bis-ului.
 
În mod normal, aveam toate ingredientele pentru o seară plăcută. Dar nu a fost plăcută, pentru că nu se înţelegea nimic din muzică. Imediat ce erau mai mult de două instrumente sau de un instrument şi voce, boxele se transformau într-un motor diesel aflat pe ultima sută de metri a vieţii sale. Huruială totală. Parcă ascultai muzică la un sistem 2.1 CJC pentru calculator, dat la maxim. Pe Feel, de exemplu, pe lîngă vrumuiala generală, solo-ul de chitară era atît de distorsionat încît ziceai că e un şoarece electrocutat care chiţăie. Cîntam şi dansam pe piesele din mintea noastră, nu pe ceea ce era în piaţă. Situaţie cu atît mai deosebită cu cît înregistrarea de pe Dolce are sunetul perfect; ceea ce înseamnă că la pupitrul de comandă - de unde e preluat de către televiziune - sunetul era în regulă. Ce s-a întîmplat de acolo pînă în boxe, de ce nu a fost lăsat volumul mai jos în piaţă, cum or fi fost la testele de sunet prealabile, nu ştiu, dar aşa ceva nu am auzit în viaţa mea! În plus, limba scenei lui RW avea cîteva trepte, ceea ce făcea ca nivelul de vizibilitate să scadă. Cînd centrul acţiunii se muta de pe scenă pe limba acesteia - şi s-a mutat destul de des -, ecranele erau cele care ne ţineau la curent cu cele ce se întîmplau. Treabă care nu ar fi contat dacă s-ar fi auzit decent. Aşa, am fost mai emoţionat la concertul văzut pe youtube. Pus prin staţie şi boxe, văzut pe ecranul măricel al TV-ului, am avut ceva fiori. Publicul chiar a fost numeros, Robbie Williams i-a salutat pe cei de pe acoperişul clădirii din dreapta sa, figurile sale de artist atins de iubirea pe care i-o arată publicul au părut mai veridice decît în piaţă, Lumi (tînăra chemată din public pentru piesa Candy) a fost simpatică şi se vedea că nu ţinea neapărat să fie pe scenă. Concertul de pe Dolce a fost bun, concertul din piaţă a fost o dezamăgire. Dacă vedeam doar înregistrarea de pe Dolce, aş fi regretat că nu am fost în piaţă. Nu ştiu dacă RW ştie că nu s-a auzit în piaţă, pe chipurile spectatorilor nu am putut citi asta în înregistrarea TV. Uneori idolii sînt idoli dincolo de rateurile (sonore) ale industriei pop.



 Toate articolele despre Concert Let Me Entertain You, Robbie Williams, Bucureşti, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer