În 1963, atunci cînd Stan Lee şi Jack Kirby au lansat primele comics cu The Avengers, ca o replică la Justice League a rivalilor de la DC Comics, "Omul-Furnică" şi partenera sa "Viespea" (Wasp) se numărau printre membrii fondatori ai echipei de supereroi Marvel, alături de Hulk, Iron Man şi Thor (chiar şi Captain America a apărut pe parcurs). Evident, componenţa grupului s-a schimbat de-a lungul deceniilor, iar, în cele două filme de pînă acum dedicate The Avengers, din trupa lui Nick Fury (directorul organizaţiei S.H.I.E.L.D., al cărei ţel este păstrarea păcii mondiale) fac parte Iron Man, Captain America, Hulk şi Thor (ca membri de bază), alături de Black Widow (deocamdată singura supereroină acceptată în "liga campionilor"), Hawkeye sau Falcon (Sam Wilson, bun prieten al "Căpitanului America" Steve Rogers). Totuşi, dacă în cinematografe "miniaturalii" Ant-Man şi Wasp nu şi-au găsit încă locul printre Avengers, cele două postgenerice ale noului film (vă sfătuiesc să nu părăsiţi sala înainte de a vă asigura că a fost proiectată şi ultima fotogramă) sugerează că "Omul-Furnică" - care, la nevoie, poate şi creşte, devenind "Omul-Gigant" (Giant-Man), nu doar descreşte - şi, probabil, "Viespea" se vor alătura, în viitoarele producţii Marvel, "Răzbunătorilor" deja cunoscuţi.
Filmul semnat de Payton Reed - un regizor specializat anterior în comedii (mai mult sau mai puţin) romantice - se deschide cu un flashback din 1989. Savantul-soldat Hank Pym (interpretat de Michael Douglas, care lasă impresia că se bucură de rol cum nu a mai făcut-o de mult) îşi dă demisia din S.H.I.E.L.D., după ce demască o tentativă internă de a-i copia formula (care modifică distanţa dintre atomi, intensificînd, totodată, densitatea şi forţa subiectului). Howard Stark (tatăl viitorului "Om de oţel" Tony Stark) încearcă să-l convingă pe revoltat că invenţia sa revoluţionară poate fi utilizată în scopuri benefice şi, ca atare, organizaţia are nevoie de sprijinul său. "Nu-ţi lăsa trecutul să determine viitorul", îi mai spune Stark lui Pym, dar la ce trecut se referă vom afla mai tîrziu (viitorul este, fără doar şi poate, al omenirii). Totul e zadarnic. Convins că tehnologia pe care a dezvoltat-o se poate dovedi foarte periculoasă dacă ajunge pe mîinile cui nu trebuie, părintele "particulei Pym" - şi primul "Om-Furnică" - pleacă avertizîndu-i pe liderii S.H.I.E.L.D. că, atît timp cît va trăi, nimeni altcineva nu va avea acces la formula sa miraculoasă.
În prezentul poveştii, Dr. Hank Pym refuză să mai îmbrace, ca odinioară, costumul lui Ant-Man, de care îl leagă amintiri dureroase, şi se mulţumeşte doar să comunice telepatic cu prietenele sale furnici. Însă, atunci cînd fostul său discipol Darren Cross (Corey Stoll, un soi de Ralph Fiennes mai tînăr), cel care preluase conducerea companiei înfiinţate de el după ieşirea din S.H.I.E.L.D., este pe punctul de a-şi desăvîrşi invenţia, concepută în replică la "particula Pym" şi numită - nu foarte inspirat - "Yellowjacket", bătrînul savant este nevoit să-şi găsească un urmaş căruia să-i lase în grijă costumul şi (super)puterile "Omului-Furnică". Şi Hank Pym îl găseşte în persoana lui Scott Lang (Paul Rudd, care, după vreo sută de roluri, debutează cu succes ca supererou), un spărgător foarte talentat, cu pretenţii de Robin Hood. Scott tocmai a părăsit, după trei ani, temutul penitenciar San Quentin şi vrea, de dragul fiicei sale (crescută acum de mama ei şi de noul soţ al acesteia, un poliţist), să o ia pe calea cea bună, pentru a nu se mai întoarce vreodată la mititica. În ecuaţia narativă mai intervine Hope van Dyne (Evangeline Lilly, destul de ştearsă), care şi-a renegat public tatăl, nimeni altul decît Dr. Pym, impunîndu-se ca mîna dreaptă a lui Cross, dar care, în secret, vrea şi ea să dejoace planurile mîrşave ale acestuia din urmă.
Filmul este antrenat şi, pe lîngă locurile comune ale producţiilor cu supereroi (cărora li se adaugă o spectaculoasă incursiune pe tărîmul subatomic), beneficiază de cîteva momente comice foarte reuşite, datorate mai ales amicilor lui Scott, dintre care se distinge Luis (secvenţele în care personajul jucat de Michael Peña îi împărtăşeşte tovarăşului său fie un pont, fie o veste, iar Peyton Reed recurge la sincronizarea buzelor pentru intermediari, sînt savuroase). În plus, există şi aluzii pentru geeks (de exemplu, primele apariţii ale lui Ant-Man, din anii '60, au avut loc în revista de benzi desenate Tales to Astonish, iar bad guy-ul Cross, pomenind isprăvile "Omului-Furnică" Hank Pym, foloseşte titlul acelei publicaţii, traductibil prin sintagma "poveşti care să uimească"), aşa că, probabil, fanii vor fi încîntaţi de noul supererou ieşit din furnicarul Marvel. Totuşi, dacă blockbuster-ul verii lui 2014, Guardians of the Galaxy, funcţiona fără probleme ca film de sine stătător, Ant-Man este indisociabil legat de universul "Răzbunătorilor" (Scott vorbeşte despre Avengers, Ant-Man al său este nevoit să îl înfrunte pe Falcon etc.) şi, deşi delectabil, nu-şi depăşeşte statutul de hit estival.