Lecţii de viaţă - The Gift

Joel Edgerton - actor australian capabil de roluri diferite şi vizibil-internaţional după vârsta de treizeci de ani (deci, o maturizare neforţată de urcarea rapidă pe culmi) - se află la debut în dirijiarea unui lungmetraj. Cu The Gift, căruia i-a scris şi scenariul, se anunţă un regizor abil, capabil să creeze tensiune, să pună bine în scenă teme importante, atrăgând, totodată, atenţia asupra unui tip de oportunism-care-mătură-totul-în-jur, prezent în comportamentul tot mai multor oameni, evident, de succes. Cu răbdare şi încredere în propria ţesătură, Edgerton izolează un astfel de caz (desprins din realitate, ca trăsături, însă confecţionat fără gândul la cineva anume) şi ne conduce în spatele modului în care oameni reci, fără scrupule, acţionează, aparent cu dreptatea în mână. Însă - şi aici stă calitatea filmului -, o face prin ricoşeu, creând întâi o impresie, apoi operând cu aceasta, manipulând-o înspre acel soi de întorsătură de situaţie atât de la modă în anii '90 ([[Basic Instinct]], L.A. Confidential, The Usual Suspects etc.).

Aici, Robyn (Rebecca Hall) şi Simon (Jason Bateman), un cuplu căsătorit relativ recent, se mută în apropierea orăşelului unde a crescut el - bărbat de succes, pe cale să fie promovat (ea stă pe acasă şi cochetează cu diverse activităţi mai artistice). Printre primele scene, Simon îl întâlneşte întâmplător (?!) pe Gordo (Joel Edgerton), fost coleg la şcoala generală, cu care pare să fi avut o anumită legătură - în orice caz, unul nu este indiferent celuilalt, iar ce face Edgerton este să extragă detalii din propria copilărie. E izbutit modul în care fluctuează importanţa personajul lui - la un moment dat, am fi tentaţi să credem că se retrage din naraţiune, ca apoi să ofere o lovitură de graţie ingenios-egoist construită.

Edgerton serveşte o lecţie clară, fără ocolişuri: oricât de lipsit de compasiune şi de calculat este, un individ nu poate controla totul în jur, iar cu atât mai mult cu cât îşi bazează dezvoltarea uman-profesională pe minciună şi pe brutalităţi, cu atât mai dur va fi penalizat.

Producător este Jason Blum, cu un portofoliu plin de filme importante ale genului (The Reader, seriile Insidious, Paranormal Activity), un bun meşteşugar, care îşi cunoaşte meseria şi o tratează în mod foarte profesionist. Probabil, este cel care i-a facilitat lui Edgerton imaginea, montajul şi distribuţia, toate de calitate. De pildă, în acest proiect a fost cooptat DoP-ul Eduard Grau (cel care, din aceeaşi poziţie, făcea o treabă magistrală pentru pe-atunci-debutantul Tom Ford şi al său A Single Man, cu Colin Firth).

The Gift este bine făcut - dacă facem abstracţie de câteva mici naivităţi -, dar şi angajat în corectitudinea lui politică. Dă verdicte, e sentenţios, ajungând puţin prea explicativ, prea direct, spre final - o alegere totuşi validă şi onestă a lui Edgerton. El construieşte totul în tuşe gândite inteligent în ansamblul unui puzzle care dezvăluie lucruri esenţiale într-un ritm lipsit de grabă. Astfel, reuşeşte să se aleagă cu foarte puţin balast - adică, acţiuni de care s-ar fi putut lipsi, cum aici sunt doar cele câteva scene provenite dinspre horror-ul tipic, cu pericolul-care-se află-după-colţ (sau în întuneric).