Josh, un regizor de documentar, este căsătorit cu Cornelia, fiica unui mare cineast, Leslie Breitbart. După succesul pe care l-a avut la debut, Josh trece printr-o criză creativă, fiind blocat la acelaşi proiect de zece ani. Vrea, dar nu reuşeşte, să găsească calea către un produs pentru public care să fie în acelaşi timp şi intelectual. Viaţa celor doi soţi va deveni mai diversificată atunci când întâlnesc un alt cuplu, mult mai tânăr decât ei, Jamie şi Darby, fani ai documentarelor făcute de Josh. Din acest punct, povestea se axează pe scoaterea în evidenţă a opoziţiei dintre cele două cupluri. Însă, antiteza e mult prea îngroşată. În loc să lase spectatorul să descopere diferenţele care ar rezulta din desfăşurarea acţiunii şi a construcţiei personajelor, Baumbach recurge la un montaj într-o secvenţă de câteva minute în care vedem în paralel viaţa personajelor. Cei tineri folosesc maşina de scris, închiriază casete video, ascultă muzică la discuri de vinil şi consideră melodia Eye of the Tiger ca fiind cool, iar cei mai în vârstă sunt nişte comozi şi se folosesc de laptopuri şi telefoane mobile.
O temă pe care Baumbach o abordează este modul în care trebuie să se facă documentar şi problemele etice care pot apărea în timpul filmărilor. Josh consideră esenţial nu doar să scoată adevărul dintr-o poveste, ci să îşi şi păstreze onestitatea pe parcursul procesului. Astfel, trebuie acordată aceeaşi importanţă materialului filmat, cât şi modului în care ajunge să descopere un subiect. Jamie, pe de altă parte, se axează doar pe produsul final, fără să ţină cont că a manipulat în actul creator. Două concepte diferite despre noţiunea de adevăr într-un documentar, ambele echivalente cu cele două generaţii: cea veche e preocupată de adevăr de la început până la sfârşit, respectiv cea tânără care vrea ca produsul final să aibă succes cu orice preţ. Asta duce la punerea în discuţie a întrecerii dintre ideile a două generaţii.
Ce îşi propune regizorul, e asemănător cu dorinţele personajul principal al documentarului său: ca intelectualismul lui să fie acceptat de publicul larg. Ceea ce realizează, totuşi, Baumbach este un film care intră în categoria hipster - adică, demonstrativ neasumat. Referinţele cinematografice curg - de la Citizen Kane la Rocky, în încercarea de-a atrage un public intelectual şi cinefil -, dar din nou neasumat, pentru că de fapt Baumbach recurge la vehicule dintre cele mai facil-recognoscibile.