Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Jocul dragostei şi-al morţii

Avanpremieră : Jocul dragostei şi al morţii de Romain Rolland


România Liberă, aprilie 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Revenit în ţară după aproape trei ani de la ultima colaborare cu teatrul românesc, regizorul Lucian Giurchescu pune în scenă la Teatrul Nottara piesa unui cunoscut, dar şi controversat autor francez, scriitorul Romain Rolland, blamat în special pentru opţiunile politice afişate în epocă, dar criticate mult mai tîrziu. Premiera se apropie cu paşi repezi şi în cadrul unei scurte pauze între repetiţii regizorul român (revenit pentru acest proiect din Danemarca) a avut amabilitatea să ne mărturisească motivaţiile opţiunii pentru această piesă.

Roman Rolland a scris două cicluri dramatice, Teatrul credinţei şi Teatrul Revoluţiei. M-am oprit la una dintre ultimele piese din cel din urmă ciclu, o piesă scrisă în anii ‘20, care la epoca respectivă a făcut un mare succes, a fost jucată la Teatrul Odeon, pusă în scenă de unul dintre cei mai mari regizori ai epocii şi mare actor - Gémier. Piesa a făcut turul Europei. La noi nu s-a pus, din cîte ştiu eu, niciodată şi piesa a fost uitată. Nu sunt un specialist în biografia lui R. Rolland (el devenise un fel de "tovarăş de drum" al bolşevicilor sovietici), e posibil ca el s-o fi neglijat de bunăvoie. Piesa contrazice în esenţă tot ce a făcut apoi autorul. Este o analiză obiectivă a Revoluţiei şi a Terorii. E greu să te gîndeşti că un om care a văzut atît de clar nişte lucruri în Revoluţia franceză nu le mai vedea cu atîta acuitate în Revoluţia rusă. R. Rolland are o prefaţă aici în care, fără să atace Rusia sovietică, încearcă să explice cum un anumit spirit al Revoluţiei franceze a trecut spre estul Europei.

Piesa a reapărut în repertoriul teatrului european în preajma "Primăverii de la Praga" şi cu această ocazie am avut prilejul să văd un spectacol excepţional făcut la Praga în ‘64-’66, spectacol care a dispărut o dată cu ocupaţia sovietică. Spectacolul care m-a impresionat în mod deosebit era realizat de unul dintre marii regizori cehi, Alfred Radok. Eu citisem piesa, dar cum era o critică foarte aspră a Terorii şi a dictaturii gîndeam că este imposibil s-o punem în scenă. Cînd am văzut spectacolul la Praga (fusesem în turneu cu Teatrul de Comedie), atunci împreună cu prietenul meu, scenograful Dan Nemţeanu, am spus "hai să-ncercăm s-o facem şi noi în România". Practic, nimeni n-a avut curajul să ne dea voie, nici măcar să ne încurajeze. Cenzorii erau clar împotrivă. Piesa a rămas îngropată, cunoscută doar de teatrologi.



Cum se numeşte totuşi piesa lui Romain Rolland?
Piesa se numeşte Jocul dragostei şi al morţii.

Parcă ar fi un ecou din Marivaux...
Da. Piesa are, ca să zic aşa, nu două teme, ci două linii care se întrepătrund. Este o poveste de dragoste, o poveste aproape imposibilă a unui triunghi, dar un triunghi în sensul cel mai bun al cuvîntului, care se desfăşoară într-o perioadă de dictatură sîngeroasă în vremea Terorii. Nu întîmplarea determină acest joc în trei oameni, nu întîmplarea îl poate rezolva, ci moartea. Este foarte interesant să vezi cum un mare scriitor, indiferent care sunt rezervele pe care le puteam avea faţă de opţiunile lui, reuşeşte să comunice o mare şi frumoasă poveste de dragoste adevărată, universală, dar posibilă doar în nişte condiţii excepţionale. Mie mi se pare că piesa poate să intereseze, să placă tocmai din cauza acestei combinaţii cu tragedia politică a momentului respectiv. Mi-am spus de multe ori ce frumos ar fi fost (după 1990) dacă am fi reuşit să scriem nişte piese despre sentimentele normale, omeneşti în contextul dictaturii pe care am trăit-o. Orice s-ar spune, o poveste de dragoste din perioada comunistă nu e egală cu povestea de dragoste de la Philadelphia. Actualitatea piesei mă interesează şi piesa nu este o piesă tezistă. Este o piesă foarte umană. După ce o citeşti, poţi să te întrebi cum omul ăsta, creator de un profund umanism, a fost dus de nas de nişte oameni care erau de fapt nişte călăi.

Prezenţa dumneavoastră la Bucureşti se datorează unei invitaţii. Cum colaboraţi cu prestigioasa echipă de aici, cine vor fi protagoniştii şi apropiaţii colaboratori ai viitoarei premiere?
Am intrat în corespondenţă cu Mircea Diaconu, pe care îl cunosc încă de la începutul carierei sale de actor profesionist; dacă nu mă-nşel a jucat la Comedie la debut. Ne-am cunoscut foarte, foarte demult, am căzut de acord pentru această colaborare şi am căutat o piesă care să convină şi teatrului. După foarte mulţi ani reiau o colaborare cu un teatru cu care am lucrat în perioada cînd era condus de Horia Lovinescu. Am pus aici Henric al IV-lea, o piesă de Pirandello, cealaltă de Shakespeare, dar şi o piesă de Horia Lovinescu (o piesă poliţistă de mare succes). Puţin m-am reîntors în tinereţe. Am avut noroc că am rezistat. Să revenim. Decorul îl face Puiu Antemir, costumele sunt semnate de o excelentă pictoriţă, Mirela Trăistaru. George Marcu face ilustraţia muzicală şi muzica, Roxana Colceag se ocupă de coregrafie; în distribuţie sunt Alexandru Repan, Diana Lupescu, George Alexandru, Ion Siminie, Ada Navrot, Rareş Stoica şi Gabriela Crişu (o excelentă actriţă dintr-un film fără producător). Sunt convins că va deveni o actriţă cunoscută. Toţi actorii sunt foarte buni, este o distribuţie cu care îţi face plăcere să lucrezi.

Pe cînd premiera?
La sfîrşitul acestei săptămîni, la începutul săptămînii viitoare.

Mult succes, maestre...



 Toate articolele despre Jocul dragostei şi-al morţii


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Călin Stănculescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer