La mijlocul lunii octombrie, va debuta cea de a X-a ediţie a Zilelor Filmului German (ZFG), un eveniment cu tradiţie, organizat anual de Goethe-Institut Bucureşti.
Ediţia 2015, plănuită să aibă loc în perioada 16-22 octombrie 2015, va prilejui cinefililor din capitală întâlnirea cu o serie de filme documentare si lungmetraje de excepţie: de la filme de avangardă la filme-cult, de la pelicule de debut ale tinerilor cineaşti germani până la creaţii semnate de regizori consacraţi, de la poveşti intime la scenarii cu largi implicaţii sociale.
13 lungmetraje: Victoria - elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, considerat surpriza germană a Berlinalei2015 an sau Le beau danger - filmul lui René Frölke despre Norman Manea, acestea sunt doar câteva dintre suprizele ediţiei jubiliare
Selecţionerul ediţiei 2015: Andrei Rus, critic de film, lector universitar la UNATC şi curator al unor festivaluri cunoscute
"O selecţie curatorială de lungmetraje şi filme documentare de excepţie, care arată într-un mod cât se poate de relevant spectrul larg pe care filmul german de azi reuşeşte să-l acopere - atât din punct de vedere tematic, cât şi stilistic. Această ediţie jubiliară reprezintă punctul de lansare a unui nou proiect de care Goethe-Institut Bucureşti se va ocupa în următoarele luni, şi anume prezentarea şi punerea în discuţie a filmelor din RDG, pelicule mai puţin cunoscute în România" (Evelin Hust, directoarea Goethe-Institut Bukarest, organizatorul evenimentului).
Ediţia 2015 a Zilelor Filmului German se bucură şi de prezenţa unor oaspeţi germani, precum René Frölke, regizorul filmului Le beau danger, sau Mark Reeder, protagonistul filmului B-Movie, muzician, producător, actor şi unul dintre autorii filmului.
Proiecţia filmelor are loc la Cinema Studio, începând din seara zilei de 16 octombrie 2015, data care marchează deschiderea ediţiei jubiliare, cu o peliculă de excepţie: Victoria, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, considerat surpriza germană a Berlinalei 2015.
Programat în deschidere, Victoria va captiva negreşit publicul şi din prisma faptului că a fost filmat într-un singur cadru, lung de 140 de minute. Este o impresionantă realizare în materie de imagine (răsplătită, de altfel, cu Ursul de Argint la Berlinala din acest an), posibilă datorită flexibilităţii şi talentului improvizatoric al actorilor, a declarat Evelin Hust, directoarea Goethe-Institut Bucureşti, organizatorul evenimentului.
În încheierea Zilelor Filmului German, 2015, e programat un eveniment special în Club Control: proiecţia filmului B-Movie, o peliculă care documentează undergroundul muzical vest-german al anilor '80 - un eveniment la care va participa însuşi Mark Reeder, protagonist, dar şi scenarist al filmului -, urmată de un concert al trupelor Future Nuggets şi Loved by Ghosts.
Le beau danger - filmul lui René Frölke despre Norman Manea, Solo Sunny - unul dintre filmele-cult ale RDG-ului semnat de regretatul Konrad Wolf, fost regizor, director artistic şi preşedinte al Academiei de Arte din RDG sau Härte / Dragoste periculoasă al Rosei von Praunheim, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai filmului german postmodern, un film care a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2015, secţiunea "Panorama Special", în cadrul căreia a obţinut locul al III-lea, acestea sunt doar câteva dintre suprizele ediţiei jubiliare.
"Selecţia lui Andrei Rus arată într-un mod cât se poate de relevant spectrul larg pe care filmul german de azi reuşeşte să-l acopere - atât din punct de vedere tematic, cât şi stilistic. Această ediţie jubiliară reprezintă totodată punctul de lansare a unui nou proiect de care Goethe-Institut Bukarest se va ocupa în următoarele luni, şi anume prezentarea şi punerea în discuţie a filmelor din RDG, filme mai puţin cunoscute în România", a concluzionat Evelin Hust.
"Unul dintre cuvintele-cheie care pot descrie ediţia actuală a festivalului este diversitatea. Dacă cinematografia germană a propus în ultimul an numeroase formule stilistice şi a abordat - atât documentar, cât şi ficţional - o varietate de teme, mi s-a părut important ca aceasta să se reflecte în selecţia de filme. De aceea, am fost interesat să acord atenţie egală atât unor cineaşti legendari, ale căror realizări ajung prea rar în faţa publicului din România (Edgar Reitz şi Rosa von Praunheim), cât şi unora aflaţi în plină perioadă de glorie (Andreas Dresen, Oskar Roehler sau Sebastian Schipper) şi, bineînţeles, unor nume noi, dar de perspectivă (Edward Berger şi Julian Radlmaier, de exemplu)", declară Andrei Rus.
Zilele Filmului German este un eveniment organizat de Goethe-Institut Bukarest.
Parteneri: Uniunea Cineaştilor din România, Club Control.
Un eveniment recomandat de: Radio France International România
Parteneri media: Ştirile TVR, Cinemagia, Ziarul Metropolis, Observator cultural, Suplimentul de cultură, Ceaşca de cultura, SUB25.ro, Cinefan, IqAds, Filme şi cărţi, LiterNet, Calendar evenimente, b365.ro
Sponsor: Brotmanufactur
PR & Comunicare: Headsome Communication