You might as well have sung the Swedish national anthem - performance de Farid Fairuz pentru un singur participant de gen masculin

 You might as well have sung the Swedish national anthem
- performance pentru un singur participant de gen masculin -
30, 31 octombrie & 1 noiembrie 2015 în cadrul programului Căminul Cultural @ Atelier 35
Concept & performance: Farid Fairuz
Durata: aproximativ 1.15 h
O co-producţie: Solitude Project, Ce ntrul Cultural German Timişoara / Festivalul de Arte Performative Timisoara, Căminul Cultural.
Partener: Atelier 35.
Proiect realizat cu sprijinul Fundaţiei ERSTE.

Este un loc comun astăzi să acuzăm politica, guvernele, economia, corporaţiile, armata, mass-media, jocurile video, pornografia, anumite sporturişi o bună parte din ceea ce numim divertisment pentru producerea sau reproducerea mecanismelor care generează, perpetuează şi consolidează elementele care contribuie la o cultură a violenţei. Substanţa din care se alimentează, însă, acestea e generată de fiecare dintre noi, de fricile şi slăbiciunile noastre, de dorinţele şi intenţiile fiecăruia, şi de felul în care lăsăm toate acesteasă se intersecteze, să se suprapună şi să absoarbă alte logici şi agende. În relaţie cu mecanismele Puterii, acestea se transformă în complicităţi şi dependenţe, ne fac vulnerabili şi şantajabili. Ne lăsăm manipulaţi şi manipulăm la rândul nostru, folosim, abuzăm şi utilizăm violenţa în cele mai intime şi banale gesturi şi acte cotidiene, creând astfel structura prin care violenţa ajunge la scară largă şi se reinserează totodată ca parte insignifiantă din viaţa noastră de zi cu zi.

You might as well have sung the Swedish national anthem nu pleacă din poziţia autovictimizării cu accente justiţiare, căci violenţa pare deseori de neocolit, fiind parte din resorturile cele mai intime ale vieţii. Aceasta este prezentă chiar şi în simplul fapt că artistul este, în cazul de faţă, pus în imposibilitatea de a lăsa actul performativ să se desfăşoare fără a-l explicita şi pregăti printr-un altfel de limbaj şi discurs, care se impun ca o autoritate deasupra actului în sine încercând să îi legitimează existenţa.
 
Titlul You might as well have sung the Swedish national anthem este, de fapt, un citat relevant împrumutat dintr-un interviu dat de fostul ministru de Finanţe al Greciei - Yanis Varoufakis - aflat în ipostaza ingrată de-a nu putea negocia (aproape) nimic cu marile puteri economice ale Europei şi ale lumii. Făţiş plasate în favoarea unei agende de tip economic, acestea par să fi evacuat complet din discuţie omul şi nevoile sale, dezvăluind astfel o altă faţetă a violenţei cu care Puterea operează în lume. Atroce, performată direct şi cinic, nedisimulată şi nemediată.

You might as well have sung the Swedish national anthem nu ne vorbeşte despre criza din Grecia şi nici nu intră în analize economice aride, ci coboară subtil şi fluid în politica intimităţii, acolo unde par să apară primele impulsuri şi tensiuni care transformă gânduri în intenţii, gesturi şi acte, dar şi în proiecte, politici publice, măsuri economiceşi de altă natură modificând realităţile în care existăm.
 
Artistul Farid Fairuz consideră că timpul este prima resursă esenţială care ne este furată. Acesta vede performance-ul actual ca pe un gest politic de smulgere a unei ore din logica competiţiei, eficienţei şi productivităţii şi ca pe un act de restituire a acesteia unui singur participant de gen masculin. Aflat în faţa acestuia, îi dezvăluie manipulările implicite ale actului artistic, ca prim pas spre înţelegerea felului în care puterea poate să opereze la niveluri mai subtile, şi ca pe o nouă posibilitate de negociere între două părţi.

You might as well have sung the Swedish national anthem  coboară totul la scară umană şi redeschide un spaţiu confortabil şi intim de dialog şi reflecţie, regăsind firescul exact în mijlocul unui performance pe care îl înşurubează tandru în realitatea din care face parte.
 
FARID FAIRUZ
 
În 2010, artistul Mihai Mihalcea a luat cu asalt scena culturală cu un proiect de ficţionalizare a propriei biografii devenind Farid Fairuz şi lansând în spaţiul public o serie de întrebări şi reflecţii cu privire la producţia culturală, capitalism, sexualitate şi religie.

Până să se reinventeze în Farid Fairuz, artistul Mihai Mihalcea a avut un rol esenţial în multe dintre iniţiativele care au condus la recunoaşterea internaţională a dansului contemporan românesc şi la înfiinţarea unor structuri şi instituţii devenite repere ale acestui domeniu. Între 2006-2013, a fost director al Centrului Naţional al Dansului din Bucureşti. În 2006, a fost nominalizat pentru premiul Paris - Europe 2006, de către Maison d'Europe et d'Orient din Paris. În 2013, a fost bursier al Academiei de Artă din Berlin. În 2014, a co-curatoriat festivalul Good Guys Only Win in Movies la Hebbel am Ufer Berlin. A dansat şi a creat spectacole şi lucrări coregrafice prezentate în: Franţa, Germania, Italia, Ungaria, Austria, S.U.A., Bulgaria, Ucraina, Portugalia, Polonia, Olanda, Belgia, Elveţia şi Slovenia.