Un ONU al scriitorilor: Congresul PEN International - Quebec, 2015

Plănuit şi organizat vreme de doi ani şi jumătate de PEN Quebec în capitala cu acelaşi nume al provinciei francofone a Canadei, Congresul PEN 2015 (13-16 octombrie 2015) a fost un moment important, cu cei 280 de participanţi din 84 de centre PEN, adunaţi în impozantul Palat al Congreselor. Pus sub titlul Translation = Creation = Freedom, acest al 81-lea congres PEN a fost important în primul rând pentru că actualul preşedinte, eseistul şi romancierul canadian John Ralston Saul, ajuns la capătul celui de-al doilea mandat de trei ani, a trebuit înlocuit cu unul nou. În opinia mea, Ralston Saul a fost un preşedinte eficient, care a impus un stil anglo-saxon unei organizaţii care, în ciuda vechimii de peste 90 de ani şi a panaşului literar, era pe punctul de a se sufoca sub presiunea pragmatismului necruţător actual. J.R. Saul a întărit dimensiunea de ONG de talie mondială a PEN International (primul ONG de facto din lume, înfiinţat în 1921 la Londra), axat pe fund-raising şi implicare activă în toate focarele dramatice de pe toate continentele, o organizaţie care discută din nou pe picior de egalitate cu decidenţii politici ai planetei. După cele aflate de la membri mai vechi despre foştii preşedinţi ai PEN, ineficienţi şi căzuţi repede în uitare, şi după cele constatate de mine ca preşedintă a PEN România în ultimii patru ani, pot înţelege de ce a fost nevoie de o schimbare de proporţii, nu întotdeauna pe placul PEN-urilor mai vechi, precum cel francez şi altele europene, axate mai mult pe prestigiul cultural şi pe forţa presupusă a cuvântului literar.


Pentru prima oară, board-ul internaţional al PEN, alcătuit din şapte scriitori de naţionalităţi diverse, a propus insistent ca preşedintele să fie o femeie. Au existat trei candidate în lupta pentru preşedinţie: Jennifer Clement (prozatoare americano-mexicană, fostă preşedintă a PEN Mexic), Vida Ognenović (dramaturg şi diplomat, preşedinta PEN Serbia) şi Zeynep Oral (critic de teatru şi activist social, preşedinta PEN Turcia). Într-o sesiune plenară, fiecare candidată a fost prezentată de un reprezentant al unui alt PEN decât al său propriu. La invitaţia PEN Serbia, am vorbit în plen despre Vida Ognenović, pe care o cunosc ca o bună coordonatoare a reţelei Balkan Network dintre PEN-urile regiunii noastre. Am făcut-o gândindu-mă şi la faptul că Ana Blandiana fusese cât pe ce să fie aleasă preşedintă a PEN International în 1996, dar jocurile de putere din conducerea de atunci nu au făcut cu putinţă acest lucru. Acum, aşa cum se aştepta toată lumea şi cum se vorbea în culise, a câştigat americanca Jennifer Clement. Trăind de multă vreme în Mexic, Jennifer Clement este, la cei 55 de ani ai săi, celebră pentru Prayers for the Stolen (Rugăciuni pentru cele furate), 2014, un roman tulburător despre practica furtului de fete în Mexic, premiat şi tradus în mai multe ţări. Ea promite să continue linia ofensivă şi pragmatică impusă de John Ralston Saul.

O linie concretizată printr-o creştere exponenţială a volumului de muncă şi a amplorii acţiunilor celor patru comitete ale PEN care şi-au prezentat rapoartele de activitate: Scriitori în închisori, Traducere şi drepturi lingvistice, Femei-scriitori şi Scriitori pentru pace. Cum PEN România este afiliată tradiţional acestui ultim comitet, în care domină ţările din Europa Centrală şi de Est, legate de experienţa comunistă şi postcomunistă, am participat la sesiunea acestuia, condus actualmente de slovenul Tone Peršak. În sesiune s-au adus completări Manifestului de la Bled, 2014, adresat liderilor politici, religioşi şi intelectuali din lumea întreagă pentru respectarea libertăţii de expresie şi de opinie în ţările lor, şi s-a propus o rezoluţie pentru plenul congresului, legată de actuala criză a refugiaţilor din Europa.

De fapt, congresul PEN International a fost important, ca întotdeauna, mai ales pentru aceste rezoluţii, propuse de PEN-urile din lumea întreagă şi care au mereu în vedere probleme specifice ale situaţiei scriitorilor, jurnaliştilor, bloggerilor din locuri dificile şi periculoase ale planetei. Am să dau aici câteva exemple din cele 25 de rezoluţii discutate şi votate în plen: rezoluţia contra legilor antiteroriste din Australia; cea pentru eliberarea bloggerului şi editorului Raif Badawi din Arabia Saudită; cea împotriva uciderii de scriitori şi bloggeri laici în Bangladesh; cea împotriva restricţiilor libertăţii de exprimare din China şi a arestării multor zeci de scriitori, între care şi Liu Xiaobo, Premiu Nobel pentru Pace; cea legată de uciderea recentă a patru jurnalişti în Mexic, după alte multe victime din anii trecuţi; cea contra controlului Internetului în Africa de Sud; cea legată de tulburările recente din Turcia şi din Orientul Mijlociu; rezoluţia împotriva legislaţiei care interzice mişcările LGBTQI în unele ţări; cea împotriva dominaţiei mondiale a comerţului de carte de către amazom.com (nevotată); cea împotriva supravegherii în masă şi pentru libertatea digitală; şi, nu în ultimul rând, rezoluţiile împotriva legislaţiei restrictive şi a hărţuirii şi arestării de scriitori în ţări precum Africa de Sud, Cuba, Eritreea, Ghana, Honduras, India, Iran, Myanmar, Rusia, Tibet, Vietnam etc. - adică sute de scriitori şi jurnalişti aflaţi în dificultate.

Multe dintre aceste rezoluţii au fost propuse de fapt de Comitetele PEN în exil ale ţărilor respective, întrucât mulţi scriitori angajaţi au fost nevoiţi să se exileze şi încearcă să susţină din afară lupta colegilor lor de breaslă rămaşi pe loc. E impresionant şi faptul că aceste PEN-uri în exil sunt acompaniate în demersurile lor de PEN-uri din ţări liniştite, cel mai adesea din Europa Occidentală, Canada şi SUA, care le susţin politic şi mediatic prin campanii publice, prin interpelarea ambasadelor, prin articole în publicaţiile internaţionale, prin intervenţii la ONU şi în alte foruri, dar le susţin şi financiar şi logistic prin vize, cetăţenii, granturi şi locuinţe acordate celor exilaţi.

Rapoartele de activitate al secretarului general, Takeaki Tori (Japonia) şi al trezorierului general Jarkko Tonti (Finlanda) au atras atenţia asupra situaţiei financiare stabile a PEN, susţinut în prezent de fundaţii din Europa de Nord, de cotizaţiile naţionale şi de câteva cluburi internaţionale selecte (al marilor editori, al scriitorilor renumiţi, al scenariştilor de succes etc.). Dar conducerea PEN a atras de asemenea atenţia asupra politicii sale împotriva corupţiei şi mitei sau a principiilor de colectare de fonduri (fund-raising) care promovează transparenţa şi nu acceptă donaţii de la instituţii sau ţări ce nu respectă principiile Cartei PEN din 1921.

În paralel cu polul activist al sesiunilor congresului, ne-a fost satisfăcut şi polul literar, căci au avut loc întâlniri cu scriitori cunoscuţi precum Margaret Atwood, Russell Banks, Joseph Boyden, Julio Cesar Rivas, Jung Chang, Dany Laferrière, Yann Martel, dar şi dezbateri despre traducere şi despre cultura minorităţilor autohtone locale, dar şi premierea concursului literar New Voices (câştigat de o tânără prozatoare din Wales), dar şi lecturi publice ale reprezentanţilor PEN-urilor naţionale. Câte un scaun gol la fiecare sesiune, dar şi unul plasat în centrul oraşului ne-au amintit constant de scriitorii care luptă şi suferă pentru libertatea de care ne bucurăm în unele regiuni ale lumii, dar care poate foarte uşor să fie atacată şi distrusă de forţe tiranice, teroriste sau totalitare.


Excelent organizat, încheiat cu Declaraţia din Quebec asupra traducerii literare şi a traducătorilor, care afirmă că traducerea este adevărata lingua franca a comunităţii scriitoriceşti mondiale, congresul acesta m-a convins încă o dată de ceea ce simt mereu în rândurile lui: PEN International este un mini-ONU, un ONU al scriitorilor, care îşi ia foarte în serios rolul de promotor al libertăţii de cuvânt, de conştiinţă, de limbă şi de opinie, dar şi rolul de apărător al scriitorilor din lumea întreagă.

Participarea mea la congres a fost posibilă graţie Institutului Cultural Român, căruia îi aduc mulţumirile mele.