Spre deosebire de majoritatea montărilor cu Pescăruşul şi dincolo de linia de interpretare sugerată de piesa lui Cehov, montarea lui Yiannis Paraskevopoulos se îndepărtează de acea notă de dramatism tipic rusesc, de melodramă sfîşietoare. Varianta lui Yiannis Paraskevopoulos este una executată tehnic, aproape rece, tăios, la el personajele nu mai vibrează de emoţie, sînt mai colţuroase, mai fruste. Bine punctat a fost jocul Ceraselei Iosifescu, în rolul Irinei Arkadina, actriţă celebră, trecută de prima tinereţe, dar care emană siguranţă de sine şi forţă de seducţie. Cerasela Iosifescu face o Arkadina energică, reuşind să treacă fin de la exasperare la ironie şi de la duritate la blîndeţe. Un personaj al contrastelor, poate singurul în această montare care păstrează ceva din eroina tipic cehoviană. Şi Vlad Udrescu surprinde tragismul lui Konstantin Treplev, scriitor tînăr, aspirant la glorie, dar strivit de personalitatea puternică a mamei sale, Arkadina. În montarea lui Yiannis Paraskevopoulos, Kostea apare într-un contrast evident cu Nina, interpretată de Iulia Colan. De obicei, Ninele sînt interpretate cu mai multă sensibilitate, transmiţînd ideea de fragilitate, de luptă interioară. La Iulia Colan însă, nu se simte aproape deloc ezitarea dureroasă care face, de fapt, din Nina un personaj tragic. În execuţia sa, excelentă din punct de vedere tehnic (de apreciat şi calităţile sale vocale, în interpretarea melodiei Back to Black de Amy Winehouse), Nina nu pare nici o clipă victimă sau o nefericită a sorţii, ci mai degrabă un personaj care şi-a asumat în totalitate deciziile luate. Nici momentele cu Trigorin, scriitorul de care este îndrăgostită (interpretat de Sorin Leoveanu), nu transmit sfîşierea unui personaj ambiguu, ci acceptarea hotărîtă a nefericirii în numele artei. La rîndul lui, Sorin Leoveanu face din Trigorin un personaj abulic, flegmatic, de o răceală în spatele căreia nu se mai vede suferinţa conştientizării mediocrităţii sale ca scriitor. O prezenţă plăcută, caldă a fost Adrian Andone, în rolul lui Dorn, medicul, dar şi al povestitorului, la fel şi cea a lui Valentin Mihali, comic şi degajat în rolul lui Sorin, fratele Arkadinei. Surprinzătoare este şi interpretarea dată de Iulia Lazăr în rolul Maşei, care, în ciuda indiscutabilelor sale calităţi vocale (interpretează, în prima parte a spectacolului, aceeaşi melodie Back to Black), pe care o transformă aproape în personaj de vodevil, împingînd-o în zona unui comic buf. În spectacolul lui Yiannis Paraskevopoulos, actorii vin cu o gamă eclectică de interpretări, care adesea lasă impresia de lipsă de unitate, dar, dincolo de asta, mută Pescăruşul lui Cehov din contextul Rusiei provinciale într-unul mai larg, fără să se mai simtă caracterul pronunţat al unui spaţiu şi al unui timp clar determinate.
Această transmutare este posibilă şi prin excelenta scenografie, semnată de Lia Dogaru, care exploatează la maximum mijloacele moderne pentru a da o notă de prospeţime poveştii şi pentru rezolva inedit momente bine-ştiute, cum este uciderea efectivă a pescăruşului. Proiecţiile din fundal, ce simbolizează lacul hipnotic pentru Nina, mizează pe un puternic efect cromatic şi sînt în concordanţă cu stările personajelor, cu schimbările de atitudine. O practicabilă plasată în mijlocul scenei ţine loc şi de ponton, şi de masă la care strînge familia. Foarte bine exploatate mijloacele audio-vizuale pentru scena de teatru în teatru, în care Nina performează în faţa unei audienţe sceptice, formate din familia lui Kostea. Soluţia ingenioasă găsită de Yiannis este de a muta scena în planul teatrului de umbre, Iulia Colan interpretînd melodia din sală, sus, iar pe scenă este proiectată doar umbra acesteia.
O piesă care rămîne o probă de trecut în cariera unui artist, Pescăruşul este o continuă provocare nu numai în ceea ce priveşte complexitatea abordării, ci şi la nivelul inovaţiei, iar Yiannis Paraskevopoulos a reuşit să găsească o formulă inovatoare, care să capteze atenţia de la prima scenă. Chiar dacă această formulă a fost aplicată inegal pe parcursul spectacolului, chiar dacă a avut scăderi în ritm şi intensitate, rămîne una dintre cele mai proaspete recitiri cehoviene. Este, în acelaşi timp, un spectacol impecabil la nivel de imagine, mutînd Pescăruşul într-un plan onirico-poetic şi conferind, ca la Robert Wilson, o notă simbolică în plus.
Pescăruşul de A.P. Cehov
după traduceri de Maşa Dinescu, Moni Ghelerter şi R.Tegulescu
Distribuţia: Cerasela Iosifescu, Iulia Colan, Sorin Leoveanu, Vlad Udrescu, Valentin Mihali, Iulia Lazãr, Adrian Andone, Anca Dinu, Dragos Mãcesanu, Eugen Titu, Cãtãlin Vieru
Regia: Yiannis Paraskevopoulos
Decor şi Costume: Lia Dogaru / Asistent regie: Laurenţiu Tudor / Compozitor: Manos Milonakis / Regia tehnică: George Dulămea / Sonorizare: Valentin Pârlogea / Lumini: Dodu Ispas / Videoproeiecţie: Florin Chirea