De 50 de ani, lumea occidentală este în cap după simpaticul căţel Snoopy din benzile desenate. Cârnăciorul acesta beagle alb cu urechi negre porneşte mereu curajos în tot felul de aventuri nostime, spre hazul şi placul tuturor.
Filmul de animaţie de lungmetraj de acum este foarte simpatic omagiu şi trece atent cât este posibil prin momentele cele mai cunoscute. Regizorul Steve Martino, cel de la tandrul şi pastelatul Horton şi de la Ice Age 4, ştie ce înseamnă să aibă grijă de o scenă-scheci şi să o ofere tuturor vârstelor, întregii familii. Iar sursa imaginată de Charles M. Schultz nu este trădată. Ba, din contră.
Filmul de acum aduce relief, dimensiune şi, mai ales, culoare. Snoopy de aici îşi susţine şi el stăpânul cât poate, dar are, desigur, şi propriile visuri. Şi comice aventuri în imaginaţia bogată pusă la bătaie.
Căţelul fără glas, cu ochi ca două virgule, şi stăpânul lui, micul Charles cel chel cu un moţ-zbenghi în frunte se bucură de ultimele zile de şcoală şi de începutul vacanţei. Animaţia de acum îl urmăreşte pe fiecare în parte, pe rând, pe Charles la şcoală cum încearcă să devină mai puţin împiedicat şi mai popular. Pe Snoopy acasă mai cu seamă, care vrea să scrie o poveste de aventuri cum nu s-a mai văzut. Coteţul lui roşu - cum ştim şi din B.D.-uri şi serial - îi devine aeroplanul perfect pentru a porni la atac. Cu ochelari şi cască de aviator din primul război mondial. Iar scenele acestea cu el - pe care le-ai fi dorit mai multe - sunt de departe şi cele mai nostime, mai reuşite, mai pline de miez, de gaguri, mai bine legate narativ şi digital. 3D-ul, nici nu mai este nevoie să spun, ajută şi el mult la frumuseţea poveştii.
Nu sunt multe replici pe care cei mici să le reţină, însă zgomotele de fond şi onomatopeele lui Snoopy şi, mai ales, ale năstruşnicei sale mici prietene, pasărea galbenă Woodstock, cu chiţăitul ei de jucărie de plastic - de fapt aşa şi arată toate personajele - binedispun din plin.
Feţele desenate parcă cu marker-ul pe cauciuc, puful fin din creştetul lui Snoopy ce pare o jucărioară din stofă, vocea profesoarei cu efect burlesc de comedie mută, Charlie plutind printre inimioare - căci se îndrăgosteşte de vecina lui nou-venită -, umplu ochii de bucurie, indiferent de vârstă.
Cu părerea - mică - de rău că filmul este destul de lung şi de complicat şi că nu se leagă el foarte bine între scene, povestea are însă un mesaj pentru fiecare. Căutări şi o maturizare în mic, cu întrebări fireşti şi adresă mai ales pentru părinţi şi adulţi. "Mă plac pentru ceea ce sunt sau pentru ceea ce cred că sunt?". Şi o lecţie despre a spune adevărul şi a fi cinstit, perfectă pentru cei mici.
Un film nu numai pentru sărbătorile de iarnă, chiar dacă există aşa ceva şi în poveste, iar momentul lansării este ales perfect. Mai e nevoie să spun că m-am repezit să-mi iau o jucărioară cu Snoopy?