Filmul Wild este ecranizarea relatării de călătorie a lui Cheryl Strayed, o operă care a devenit rapid best-seller. Este vorba de o drumeţie pe Pacific Crest Trail, din deşertul Mojave până în statul Washington, prin California şi Oregon, traversând trei lanţuri muntoase - în total 1.800 de km. Ca întotdeauna, un astfel de drum este în primul rând unul interior, punând în joc luminile şi durerile memoriei, dramele conştiinţei, îngerii şi demonii aflaţi în luptă pentru un suflet.
Aflăm astfel despre figura mamei. Femeie simplă, sensibilă care a trebuit să crească singură doi copii după ce a fugit de un soţ beţiv şi violent. În amintire, ea capătă un profil diafan: în ciuda despărţirii, în ciuda sărăciei, ea iubeşte viaţa: cântă şi dansează în timp ce găteşte, se ţine de şotii, are un cal, îi învaţă pe copii să se bucure mereu de ceea ce au. "Ştiţi cât de mult vă iubesc?" răsună această întrebare în nopţile din sălbăticie ale fiicei sale. Îşi aminteşte de întâlnirile pe culoarul facultăţii, unde erau amândouă studente, când Cheryl aproape că se jena să discute cu ea acolo. În altă zi, fiica ţipă la mamă: "De ce cânţi? Nu vezi ce rău o ducem, câte datorii avem?" Iar mama îi răspunde simplu: "Sunt fericită! Suntem bogaţi în dragoste." Apoi, întrebată despre fostul soţ, spune: "De ce să regret că m-am măritat cu el? Doar aşa aţi apărut voi!"
Dar mai presus de toate, Cheryl îşi aminteşte de ochii ei. Ochi luminoşi, frumoşi, îndureraţi. Ochii de care ea a trebuit să aibă grijă, să-i atingă cu dragoste atunci când fuseseră distruşi de bătăile soţului scos din minţi. Ochi stinşi după vestea că va muri de cancer. E dimineaţă, iar Cheryl se întoarce, împreună cu fratele ei la spital, gata pentru încă o zi dedicată ei, "iubirea vieţii lor", obosiţi dar hotărâţi să fie puternici pentru ea. Însă ea murise. Şi, cum semnase pentru donarea corneelor, doctorii, cu promptitudine, îi scoseseră ochii.
Este momentul în care strigătul de durere al lui Cheryl coboară în suflet, întunecându-se şi născând monstrul revoltei. E măritată cu un om care o iubeşte, dar acest lucru nu mai contează pentru ea. Se aruncă în aventuri de o noapte, degradându-se în mod înfiorător. Se apucă de heroină şi pleacă într-un loc imund alături de un bărbat care îi oferea drogul. În ultima fază, cum se întâmplă întotdeauna când vasele de sânge sunt treptat distruse, trebuie să-şi injecteze doza în picior.
Iar acum, după ce ascultase, ca prin vis, ecoul plăpând al unui îndemn mai vechi al mamei: "Trebuie să apuci calea frumuseţii", e pe drum, singură, undeva în sălbăticia Americii, în luptă cu oboseala, durerea şi tenebrele abisului uman. Şi apare o vulpe. O priveşte cu atenţie pe Cheryl, apoi pleacă, spre regretul călătoarei. Apoi, după câteva zile, reapare într-un moment dificil. Acum Cheryl îi strigă: "What the f... do you want?"
În aceste două atitudini opuse faţă de frumuseţea naturală se află ceva din taina condiţiei noastre în faţa misterului vieţii. Ea reacţionează aşa cum o făcuse şi în viaţă: întâi cu speranţă, apoi cu revoltă. Ce este existenţa? De ce durerea? De ce frumuseţea? Unde duc toate aceste lucruri? În Biblie aflăm la un moment dat despre Balaam, un vrăjitor cu o oarecare notorietate, chemat de regele Balac să-i blesteme pe israeliţii conduşi de Moise care se apropiau ameninţător de pământurile madianiţilor. Ezitant, deşi Dumnezeu îi arătase că nu ar trebui să facă asta, se hotărăşte să meargă. Pe drum, asina sa îl vede pe îngerul Domnului stând înainte cu sabia scoasă, gata să-l ucidă pe Balaam. Încearcă să părăsească drumul, dar Balaam o loveşte. Apoi vrea să refugieze lângă un zid şi îi prinde piciorul stăpânului între corp şi zid. Balaam o agresează din nou. Asina se ghemuieşte sub el, dar Balaam, scos din minţi, începe să o bată cu toiagul şi strigă la ea că, dacă ar fi avut o sabie, ar fi ucis-o pe loc. Atunci ea îi vorbeşte: "Nu sunt eu asina ta, nu te-am purtat din tinereţile tale? De ce mă baţi?" Atunci Balaam îl vede pe înger şi află că asina a vrut doar să-l salveze pe el de la moarte.
Aceste două exemple arată ceva din mecanismul urii împotriva frumuseţii acestei lumi. "Nu înţeleg de ce mi se întâmplă un lucru pentru că eu am fost bine-intenţionat. Am iubit, am învăţat, am avut idealuri, iar acum totul s-a prăbuşit. De aceea voi arde totul în jur." O voinţă coruptă pleacă de multe ori de la impulsuri nobile, iar oamenii pasionaţi şi sensibili sunt primii expuşi acestei derive. Setea de iubire, căutarea dreptăţii, patima autenticităţii - dacă acestea se întâlnesc cu un obstacol sau o veritabilă catastrofă, căderea e aproape. Şi atunci, odată luată decizia, toate aceste instanţe ale binelui, adevărului şi frumosului pe care lumea ni le va prezenta nu vor face decât să crească furia. De la o descalificare plictisită ("Iar mă iei cu chestiile astea...") sau simpla evitare grăbită a oricăror întâlniri care ne pun în criză până la delirul nihilist-dionisiac sau răul făcut deliberat, paleta modalităţilor revoltei e uriaşă.
Însă există o varietate infinită a acestor instanţe ale binelui, adevărului şi frumosului. Ceva mai presus de revoltele noastre, mai presus de răul despre care simţim că nu are ultimul cuvânt, seduce. Cu încăpăţânare, metodic şi cu ceea ce pare a fi o libertate bucuroasă. Curiozitatea acelei vulpi, oamenii buni întâlniţi pe drum, o melodie cântată de un copilaş, amintirea ochilor trişti ai calului familiei, înainte de a fi împuşcat din cauza unei boli incurabile, şi din nou, mereu, prezenţa în suflet a aceleiaşi figuri materne aduc vindecare şi echilibru în sufletul lui Cheryl.
Iar în reflecţia finală se întreabă: "Şi dacă heroina m-a învăţat ceva? Şi dacă n-aş fi fost salvată? Şi dacă am fost deja salvată? Am ştiut astfel că nu trebuia să-mi întind mâinile ca să iau un lucru, că era suficient doar să văd peştele înotând aproape de suprafaţa apei... Viaţa mea, ca întreaga viaţă: misterioasă, irevocabilă şi sacră." De cele mai multe ori, Dumnezeu e numit în toată această poveste doar ca un obiect al revoltei. Viaţa lui Cheryl, cu tot echilibrul căpătat, nu va fi apoi lipsită de ambiguităţi şi plictisitoare angajamente ideologice. Însă nici chiar intuiţiile de tip "New York Times best-seller" nu pot scăpa de impresia că misterul fiinţei este persuasiune, joacă şi cânt. Este Invitaţie. Privire. După o călătorie extenuantă şi o luptă interioară formidabilă, Cheryl se pregăteşte să atingă punctul final, "Podul zeilor" din statul Washington. Gândul zboară, ochii sunt îndreptaţi hipnotic spre apă. Atunci observă că în capul podului era aşteptată. Vulpea se întorsese.